****** Cecilia Meireles a spus ceva foarte intersant: „Exista persoane care ne vorbesc si pe care nici nu le ascultam, persoane care ne ranesc si nici macar nu lasa cicatrice, dar exista persoane care pur si simplu apar in viata noastra si ne marcheaza pentru totdeauna”... .............Cu toate că în ultimele douăzeci și patru de ore avusese parte de multe evenimente surprinzătoare, emoționante și chiar dureroase, nu se simțea obosit deloc; părăsit da, dar obosit nu... „Of, Doamne, cât de bine ar fi dacă aș deține un ‚senti-metru’ cu ajutorul căruia să măsor toate frământările acestea”, își spuse el cu sufletul răvășit... Se ridică încet de pe pat și, așezându-se în genunchi, începu să se roage: „Doamne, nu știu dacă Adnana, cu defectele ei, cu tristețile ei, cu neajunsurile ei și cu tot trecutul ei îmi va putea deveni vreodată o prietenă apropiată, o prietenă pe care o caut de atâta și atâta vreme... Chiar dacă nu recunoaște întotdeauna acest lucru, mi s-a părut o fată plină de exuberanță și de un mare optimism... E-adevărat că n-o cunosc aproape deloc, la fel de adevărat este și că ‚aparențele înșeală’, dar în puținele ore petrecute împreună mi s-a părut un izvor de voioșie, pe care – ori de câte ori are ocazia – știe s-o împartă cu dărnicie... Abia acum îmi dau seama că, în preajma ei, mă simțeam sub protecția unei umbre binefăcătoare... Mă simțeam ca după un drum greu, foarte dificil; un drum străbătut printr-un soare dogoritor, torid, toropitor... Doamne, te rog, călăuzește-mi Tu pașii și ajută-mă să iau decizia corectă... Nu vreau să mă arunc cu capul înainte într-o relație fără nici un viitor... Nu vreau să iau o decizie pripită, după voia mea, ci vreau să împlinesc voia Ta... Îți mulțumesc că mă asculți... Amin”... *** ..............Trecusera trei zile de la despartirea de Adnana... Cu toate ca fusese destul de ocupat, totusi, nimic si nimeni nu i-a putut-o `sterge` din minte... In fiecare zi isi reprosa neglijenta de a-i cere macar numarul de telefon: „Nu pute-ai ma sa-i ceri adresa, cel putin te duceai tu la ea... Acum ce faci, ce astapti, pe cine astepti... Esti un mare tantalau... Cred ca Adnana a si uitat de...”; dar fu readus cu picioarele pe pamant de taraitul telefonului: -- Alo, buna dimineata, Dragos sunt... -- Buna, eu sunt Adnana si daca esti de acord – vreau sa ne vedem... -- Adnana... Tu?... Extraordinar... Nu-mi vine sa cred... -- O sa crezi... cand ai sa ma vezi... -- Pai, ce mai stai... Doar stii blocul... Imediat cobor eu si... -- Dragos e atat de frumos afara... Te rog, nu vrei sa ne mai si plimbam amandoi?... Bem un suc, mancam o prajitura... Hai, vino, esti invitatul meu... Sau... iti e rusine cu mine... -- Unde esti acum?... -- In oras... In zece minute ne intalnim la cofetaria din centru... ..............Si, brusc, a inchis... Dragoș era in culmea fericirii... Se imbraca repede si o zbughi pe usa... De teama sa nu intarzie, alerga si se imbarbata: „Sper ca de aceasta data voi putea vorbi mai mult și mai multe, cu Adnana”... Era conștient că un lucru și mai mărunt decât un simplu zâmbet, poate fi prima verigă dintr-un lanț la capătul căruia se află lucruri mărețe... De ce?... Pentru că rămăsese uimit de cât de multe atuuri avea această fată... Era frumoasă, cu o siluetă perfectă, demnă de coperta oricarei reviste de modă: „Of, Doamne, cât de multă dreptate a avut cel care spunea că singura realizare deplină a omului este aceea de a nu fugi din calea vieții... E-adevărat, pe parcursul acestei vieți mergi și mergi, ostenești, suferi, te înalți, te prăbușești și, deodată, îți iese în cale cineva care-ți devine – brusc – foarte interesant.... Oare, se va putea înfiripa – din nou – un dialog constructiv între mine și această fată misterioasă?... S-ar putea sa-mi fie foarte greu să mă strecor pe poarta sufletului ei, dar merită încercat... Chiar dacă la început m-ar respinge, tot nu mă voi da bătut... Orice s-ar întâmpla trebuie să fac niște „săpături” mai adânci... Doamne, te rog, ajută-mă s-o cunosc mai bine și să aflu cine este ea de fapt”... ..............Adnana il astepta... Cand il vazu, se ridica de pe scaun, il lua in brate, il saruta... pe amandoi obrajii si-i zise: -- Mi-a fost foarte dor de tine Dragos si... te iubesc din ce in ce mai mult, fratiorul meu... -- Si mi mi-a fost dor de tine, Adnana... -- Dar... de iubit ma mai iubesti?... -- Categoric, dar... doar ca pe o surioara, deocamdata... -- M-am temut ca te-ai razgandit intre timp... -- De ce spui asta, Adnana?... -- Dragos, hai sa spunem lucrurilor pe nume... -- Ti s-a intamplat ceva rau?... -- Nu, Dragos... De fapt, ce-ar putea fi mai rau decat o mana de lemn si un obraz mutilat... -- ?!... -- Știi, în decursul vieții, pui la suflet fel de fel de lucruri, iar pe urmă, când răbufnesc din tine, te simți ușurat... După aceea, le pui iar la suflet și... Sunt lucruri de neînțeles, nu sunt ușor de explicat... Am avut parte de prea multă suferință și nefericire pe parcursul acestei vieți, Dragos... -- Adnana, într-adevăr, ceea ce spui tu este adevărat... Însă, la fel de adevărat este și faptul că în jurul nostru sunt foarte multe lucruri frumoase... Să știi că atunci când iei seama doar la suferințele și nenorocirile tale, viața pe acest pământ ți se pare aproape jalnică... -- Hai sa trecem peste... Spune-mi mai bine ce-ai mai facut tu in ultimele zile... -- M-am gandit foarte mult la tine, Adnana... -- Chiar asa?... -- Da Adnana, e adevarat... Si, stii la ce concluzie am ajuns?... -- Spune... -- Ca nu te cunosc aproape deloc... Acum – daca tot te-am prins – poți să-mi spui și mie câte ceva despre tine?... -- De exemplu?... Cât de multe lucruri ai vrea să aflii despre mine?... -- Pentru început... aș vrea să-mi spui cine ești tu de fapt?... -- Să-ți spun cine sunt?... Ce anume vrei să-ți spun, ce cuvinte să adun?... -- Să înțeleg din acest joc de cuvinte că nu vrei să-mi spui?... -- Te înșeli, Dragos... -- S-ar putea, dar... -- Nu-ți face prea multe probleme... Să știi că nu sunt nimic altceva decât o fată căreia îi place să călătorească mult prin viață, să se lupte cu ea, să se bucure de ea... -- Totuși, ești atât de... -- Atât de „cum”?... -- Mi se pare că-mi ascunzi ceva, Adnana... -- Dar aşa e viaţa... -- Nu înțeleg ce vrei să spui... -- Dragoș, viața omului, uneori, este foarte surprinzătoare... -- Tot nu înțeleg unde vrei s-ajungi... -- Loviturile veții sunt multe şi grele... Cu greu reuşeşti să te mai ridici când necazurile te-au doborât... Cu greu mai speri în ceva mai bun, poate într-o minune... -- ?!... -- Atunci aştepţi un miracol... Aştepţi o minune... Aştepţi pe cineva care să se încreadă în tine... Cineva care să te aprecieze la adevărata ta valoare... Cineva care să te înţeleagă... Din nefericire, la un moment dat realizezi că eşti singur, uitat de toţi; un biet suflet într-o junglă fără sfârşit în care nu există reguli... -- Adnana, spune-mi te rog, ce ți s-a întâmplat?... -- Of, măi Dragoș... Mi-e foarte greu să-ti povestesc prin ce-am trecut... Dumnezeu a fost foarte nemilos cu mine... În copilărie, un „accident” stupid, a pus capăt viselor, speranțelor, așteptărilor și – chiar – viitorului meu... A fost groaznic... Mi-au spus părinții mei că am fost salvată în ultima clipă... -- Concret, ce ți s-a întâmplat?... -- Ne-a luat casa foc... -- ?!... -- A urmat o perioadă extrem de grea... Suferință, umilință, părăsire, singurătate... Și, ca și când toate acestea n-ar fi fost de ajuns, dintr-o greșeală a medicilor, am rămas fără brațul drept... Din clipa aceea mi-a fost semnată condamnarea aceasta... -- Care?... -- Semnele de pe obraz, proteza asta înmănușată, durerea din suflet... ........................deocamdata Adnana si Dragos vor lua o scurta (sper) vacanta... ......................................pana la reluarea povestii... sa fiti iubiti, dar si cuminti!
Posted on: Thu, 25 Jul 2013 17:57:03 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015