Ceea ce poate nu stii despre…Jim Carrey A fost un băiat - TopicsExpress



          

Ceea ce poate nu stii despre…Jim Carrey A fost un băiat retras, tăcut și timid, fără prieteni la școala lui dintr-o suburbie a orașului Toronto. Profesorii se plângeau că își termina lecțiile primul,apoi deranja orele. A început să se prostească în fața clasei și a observat că dacă face ceva amuzant,putea să facă oamenii să râdă și atunci ei vroiau să-și petreacă timpul cu el. Acela a fost momentul când s-a hotărât că visul lui este să fie comediant. Părinții lui trăiau la limita sărăciei, locuiau într-o rulotă,iar Jim lucra într-o fabrică de cauciucuri pentru a aduce bani. Familia îl critica că se prostea în fața oglinzii, făcând fețe haioase și spunand lucruri comice. Ei vedeau doar un copil care se prostește, el vedea un viitor comediant, plin de succes. “Oamenii îmi tot spuneau: Jim, dacă continui să te strâmbi atâta, fața ta va rămâne așa. Acum ei doar zic: Plătiți-l“ Râsul lui Jim venea din durere și de cele mai multe ori, era nevoit să își înveselească familia și pe el însuși. Cu ajutorul tatălui său, care l-a susținut mereu, a debutat la un club de mâna a treia, dar a jucat atât de prost încât conducerea l-a luat de pe scena în timpul spectacolului. Pentru el a fost o înfrângere, iar pentru familia lui o lovitură,căci se bazau pe ajutorul lui financiar. “Concentrarea mea constă în a uita durerile vieții. Să le uit, să îmi bat joc de ele, să le reduc. Și apoi să râd.” Jim nu s-a dat bătut, și-a exersat numărul de comedie și în cele din urmă și-a făcut o apariție la Yuk-Yuk, unde a primit aprecieri, și-a găsit un impresar și a atras atenția comicului Rodney Dangerfield. “Viața îți scoate în cale oportunități. Și ori profiți de ele, ori stai înfricoșat“ Nu s-a mulțumit cu puțin și deși a început să joace în câteva filme, a hotărât să muncească mult și să facă lucrurile diferit, vroia să fie cel mai bun, așa că petrecea ore întregi în fața oglinzii și își perfecționa stilul unic de comedie. “Poate că unii oameni vor încerca să mă limiteze, dar nu mă voi limita singur“, susținea el Nemulțumirea lui provenea dintr-un trecut nefericit și plin de sărăcie, iar asta l-a făcut să se concentreze pe visul lui,care știa că îi va aduce succesul. “Disperarea este un ingredient necesar pentru a învăța sau a creea orice.Dacă nu ești suficient de disperat, nu ești interesat să faci mai mult“, zice Jim Carrey În anii de început, a scris un cec antedatat pe numele lui, în valoare de 10 milioane de dolari. Iar aceasta a fost suma câștigată câțiva ani mai târziu, pentru serviciile prestate, în jurul anului 1994. “Mă simt vinovat pentru prea multe lucruri din viața mea. Dar nu și pentru banii pe care-i am.Pentru că am trecut prin perioade în care n-am avut absolut nimic….și totuși, sunt unele dimineți când stau și îmi beau cafeaua…mă uit la grădina mea superbă și-mi spun: Tine minte cum e asta și ce simți Jim. Pentru că oricând poți să pierzi totul” Jim Carrey este acum un actor comediant de succes, care a jucat la fel de bine atât în comedii, cât și în drame precum The Truman Show, Man on the moon și Eternal sunshine of the spotless mind. “Este mai bine să riști să mori de foame, decât să supraviețuiești. Dacă renunți la visele tale, ce-ți mai rămâne?”- Jim Carrey
Posted on: Mon, 22 Jul 2013 17:23:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015