Cei de la Antena 3 pare că au prins gustul recordurilor! După ce - TopicsExpress



          

Cei de la Antena 3 pare că au prins gustul recordurilor! După ce au realizat cel mai mare drapel din lume, în birourile televiziunii din Băneasa se pregăteşte un nou asalt la Cartea Recordurilor: cel mai lung sărut în cur din istoria omenirii. „Mai întâi am ales absolut aleator curul domnului profesor Dan Voiculescu, după care am întrebat angajaţii Antenei 3 dacă sunt interesaţi să lupte pentru stabilirea acestui frumos record. Am fost efectiv asaltaţi de cereri, dar până la urmă a câştigat Mihai Gâdea”, a povestit un şef din Antena 3. „Acum am deschis şi o listă de voluntari, cu ajutorul cărora Mihai Gâdea să se antreneze pentru doborârea recordului.” Mircea Badea a contestat însă rezultatul, acuzându-l pe câştigător, Mihai Gâdea, că este un pupincurist. „A pupat în cur toţi oamenii din comisie, ca să fie sigur că el va fi alesul. E urât ce a făcut. Eu, spre deosebire de el, am coloană vertebrală, nu pup pe nimeni în cur ca să obţin onoarea de a-l pupa în cur pe domnul profesor Dan Voiculescu”, a răbufnit Mircea Badea.
Posted on: Fri, 05 Jul 2013 18:08:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015