Cele doua momente istorice descrise de Hegel sunt ”traduse” de Noica in titlurile ”Spiritul adevarat. Comunitatea (Lumea morala. Barbatul si femeia)” si ”Starea juridica. Un cetatean intr-un imperiu” ! ”Intr-o lege (naturala), ca si in cealalta (divina), sunt date acum si diferente, si etape. Caci, intrucat amandoua esentele au in ele momentul constiintei, diferenta se dezvolta in interiorul lor insele; si aceasta constituie miscarea si viata lor proprie. Considerarea acestor diferente arata modurile de actionare si pe cele ale constiintei-de-sine in ambele esente universale ale lumii etice, ca si legatura lor si trecerea lor una in alta. 1.Comunitatea, legea superioara si valabila la lumina zilei, isi are vitalitatea ei in guvernare, in care ea este individ. Guvernarea este spiritul real, reflectat in sine, sinele simplu al intregii substante etice. Aceasta forta simpla permite esentei sa se raspandeasca anume in articularea sa si sa dea fiecarei parti subzistenta si o fiinta-pentru-sine proprie. Spiritul are in aceasta realitatea sa, adica fiinta-sa-in-fapt, si familia este elementul acestei realitati. Dar spiritul este totodata forta intregului, care cuprinde iar aceste parti in unul care le neaga, care le da sentimentul neindependentei lor si le mentine constiente de faptul ca ele nu au viata lor decat in intreg. Comunitatea se poate deci organiza, pe de o parte, in sistemele independentei personale si proprietatii, al dreptului personal si al bunurilor; tot astfel, modalitatile muncii pentru scopurile mai intai singulare – ale castigului si placerii – se pot organiza in asocieri proprii si pot deveni independente. Spiritul asocierii universale este simplitatea si esenta negativa a acestor sisteme care se izoleaza. Spre a nu le lasa sa se inradacineze si sa devina rigide in aceasta izolare, spre a nu lasa deci ca intregul sa se disocieze si ca spiritul sa se risipeasca, guvernarea trebuie sa le scuture din cand in cand in interiorul lor prin razboaie, sa strice prin aceasta si sa incurce ordinea stabilita si dreptul independentei, iar pe indivizii care, cufundandu-se in ele, se desfac de intreg si tind la fiinta-pentru-sine inviolabila si la siguranta persoanei, sa-i faca sa simta, prin aceasta munca impusa, moartea. Spiritul fereste prin aceasta dizolvare a formei subzistentei caderea in existenta naturala din cea etica si mentine si ridica Sinele constiintei sale in libertate si in forta lui. (.....) 2.Legea divina care domneste in familie are, de partea ei, deosebiri in sine ale caror raporturi formeaza miscarea vie a realitatii ei. Intre cele trei relatii insa ale sotului si sotiei, parintilor si copiilor, fratelui si surorii, in primul rand relatia dintre sot si sotie este nemijlocita recunoastere de sine a unei constiinte in alta si este cunoasterea recunoasterii reciproce. Fiindca este recunoasterea naturala, nu cea etica, ea este doar reprezentarea si imaginea spiritului, nu spiritul real insusi. –Reprezentarea, adica imaginea, isi are insa realitatea in altceva decat este ea; aceasta relatie nu-si are deci realitatea ei in ea insasi, ci in copil, intr-un altul, a carui devenire ea este, si in care ea se pierde; si aceasta schimbare a generatiilor care se perinda mereu isi are permanenta in popor. (....)” G.W.F.Hegel/ Fenomenologia spiritului/ Ed.Univers Enciclopedic Gold, 2010, pp.261-262. ”Intregul este un echilibru linistit al tuturor partilor, si fiecare parte este un spirit in elementul sau nativ, un spirit care nu-si cauta satisfactia dincolo de el insusi, dar le are in sine, deoarece el insusi este in echilibru cu intregul. – Acest echilibru nu poate fi viu decat prin faptul ca o inegalitate se naste in el si ca el este readus la egalitate de catre justitie. Justitia nu este insa nici o esenta straina ce se gaseste dincolo, nici realitatea nedemna de numele justitiei a unei reciproce siretenii, inselari sau nerecunostinte etc. pe care justitia ar implini-o in modul hazardului necugetat, ca pe o legatura neinteleasa si o actiune si o delasare inconstiente; ci, ca justitie a dreptului uman, care readuce in universal fiinta-pentru-sine iesita din echilibru, independenta starilor sociale si a indivizilor, ea este guvernarea poporului, care este individualitatea prezenta siesi a esentei universale si propria vointa constienta-de-sine a tuturor.” G.W.F.Hegel/ Fenomenologia spiritului/ Ed.Univers Enciclopedic Gold, 2010, p.265. ”Spiritele popoarelor, care devin constiente de figura esentelor intr-un animal particular, se unesc intr-un singur spirit; astfel, spiritele particulare, frumoase, ale popoarelor, se unesc intr-un singur panteon, al carui element si lacas este limbajul. Pura intuitie de sine ca umanitate universala are, in realitatea spiritului poporului, forma ca el se uneste cu ceilalti (cu care el formeaza prin natura o natiune) intr-o intreprindere comuna si creeaza pentru aceasta opera un popor comun si, astfel, un cer comun. Aceasta universalitate, la care spiritul ajunge in existenta sa, este totusi numai acea prima universalitate care reiese mai intai din individualitatea vietii etice, care nu si-a depasit inca nemijlocirea ei, nu a format inca un singur stat din aceste populatii. Viata etica a spiritului real al poporului se bazeaza, in parte, pe nemijlocita incredere a individului singular in intregul poporului sau, pe de alta parte pe nemijlocita participare pe care o iau toti, indiferent de deosebirile de clasa, la hotararile si actiunile guvernarii. In unirea nu in primul rand pentru o ordine permanenta, dar numai pentru o actiune comuna, acea libertate a participarii tuturor si a fiecaruia este deocamdata pusa de o parte. Aceasta prima comunitate este deci mai mult o reuniune a individualitatilor decat domnia gandului abstract, care ar rapi indivizilor participarea constienta de sine la vointa si fapta intregului.” G.W.F.Hegel/ Fenomenologia spiritului/ Ed.Univers Enciclopedic Gold, 2010, p.415. ”Religia artei apartine spiritului etic, pe care l-am vazut inainte decazand in starea-de-drept, adica la propozitia ca Sinele ca atare, persoana abstracta este esenta absoluta. In viata etica, Sinele este cufundat in spiritul poporului sau, este universalitatea plina. Individualitatea simpla se ridica insa din acest continut si superficialitatea ei se clarifica si se rarifica devenind ”persoana”, pana la universalitatea abstracta a dreptului. In aceasta, realitatea spiritului etic este pierduta, spiritele fara continut ale indivizilor-nationali sunt stranse impreuna intr-un panteon, nu intr-un panteon al reprezentarii, a carui forma neputincioasa lasa pe fiecare sa faca ce vrea, ci in panteonul universalitatii abstracte, al gandului pur, care le decorporeaza si da ce e in si pentru sine Sinelui lipsit de spirit, persoanei singulare. Dar acest Sine, din vacuitatea lui, a lasat liber continutul; aceasta constiinta este numai in sine esenta; propria ei existenta, recunoasterea juridica a persoanei, aste abstractia goala, neimplinita; ea poseda astfel mai curand numai gandul ei insasi, adica asa cum este aici si se cunoaste ca obiect, ea este ceva ireal. Ea este, in consecinta, independenta stoica a gandirii, si aceasta isi gaseste adevarul trecand prin miscarea constiintei sceptice, in acea forma care a fost numita constiinta-de-sine-nefericita.” G.W.F.Hegel/ Fenomenologia spiritului/ Ed.Univers Enciclopedic Gold, 2010, p.428.
Posted on: Sun, 21 Jul 2013 12:02:16 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015