Cercetatorul Immanuel Velikovski atacat de stiinta oficiala dupa "teoriile dezastrelor" in care planeta Venus a provocat extinctia ultimilor dinozaurilor de pe acesta planeta in jurul anului 1500 i.e.n. A avut dreptate! Psihiatrul şi scriitorul evreu rus Immanuel Velikovski a provocat un adevărat scandal în mediul ştiinţific din anii 50 in cartile "Agcs In Chaos" (Doubleday & Co., New York, 1952), "Worlds In Collision" (Pocket Books Simon & Shuster, New York, 1950), Earth In Upheaval (Dell Publishing Co. New York, 1955) sugerând că pământul a suferit daune devastatoare în perioada când Venus era o cometă şi a trecut prin apropierea sa, înainte de a se instala pe actuala sa orbită. Când Venus a fost fotografiată de sonda spaţială Mariner 10, multe din descrierile lui Velikovski s-au dovedit corecte, inclusiv rămăşiţele unei cozi de cometă. Imaginile luate de Mariner 9 de pe Marte susţin de asemenea teoriile lui Velikovski. În viziunea acestuia, în timp ce rătăcea prin sistemul nostru solar, „cometa” Venus s-a ciocnit de Marte. Misterul mamutilor gasiti inghetati in timp ce mancau avand hrana in gura rezolvat de teoria lui Velikovski În viziunea lui Desborough, Venus trebuie să fi fost o „cometă” cu coadă de gheaţă. Când Venus s-a apropiat de pământ, atingând un punct numit Limita Roche (un fel de aparat vibratoriu de siguranţă), gheaţa trebuie să se fi dezintegrat. Când două corpuri se îndreaptă către coliziune, cel cu masa mai mică începe să se dezintegreze întotdeauna în jurul Limitei Roche. În cazul de faţă, gheaţa din coada „cometei” Venus trebuie să fi fost proiectată către pământ, trecând prin Centura Van Allen (care absoarbe o mare parte din radiaţiile periculoase emise de soare), unde a fost ionizată/magnetizată, fiind apoi atrasă de polii magnetici ai pământului. Miliarde de tone de gheaţă la o temperatură de -273 grade Celsius trebuie să fi căzut în regiunile polare, îngheţând totul în numai câteva clipe. Acest fenomen ar putea explica misterul mamuţilor găsiţi îngheţaţi în locurile în care se aflau. Contrar anumitor convingeri populare, mamuţii nu trăiau în regiunile friguroase, ci în stepele din ţinuturile cu climă temperată. Nu se ştie cum, aceste regiuni au îngheţat într-o singură clipă. Există mamuţi găsiţi îngheţaţi în timp ce mâncau! Acum mesteci ceva, şi în clipa următoare te trezeşti o păpuşă de gheaţă! Dacă este adevărat că această gheaţă ionizată a căzut de pe Venus, atunci cantităţile cele mai mari trebuie să se fi acumulat în regiunea polilor magnetici ai pământului, din cauza puterii de atracţie a acestora. Această teorie se adevereşte. Masa de gheaţă din regiunile polare este mai mare la poli decât în zona periferică, deşi acolo ninge cel mai puţin. Scenariul de mai sus ar explica această anomalie. În Cartea lui Iov, considerată un text de origine arabă mult mai vechi decât restul Bibliei, se pune întrebarea: „De unde a venit gheaţa?” După părerea mea, răspunsul este cel pe care l-am dat mai sus. Acest lucru ar explica inclusiv hărţile detaliate ale regiunilor polare pe care le aveau anticii înainte de căderea gheţii. Până acum 7000 de ani, polii pământului nu erau acoperiţi cu gheaţă Velikovski estima că acest fenomen s-a produs în jurul anului 1500 î.Ch. Diferiţi cercetători îşi resping reciproc descoperirile sub pretextul că perioadele în care s-au produs aceste catastrofe nu coincid. În realitate, este aproape cert faptul că în perioada de timp cuprinsă între 11.000 şi 1500 î.Ch., şi chiar mai recent, s-a produs o serie întreagă de cataclisme succesive. Studiul fizicienilor mai susţine că Marte a fost devastat de coliziunea cu Venus, fiind aruncat de pe orbita sa. El a urmat un traseu eliptic neregulat, extrem de instabil, care îl făcea să treacă între pământ şi lună la fiecare 56 de ani. Se pare că ultima astfel de trecere s-a produs în jurul anului 1500 î.Ch., când a explodat marele vulcan de pe insula greacă Santorini, iar civilizaţia minoică de pe Creta a dispărut peste noapte. În aceeaşi perioadă cuprinsă între 1600-1500 î.Ch., nivelul apei oceanelor a scăzut cu 20%, au apărut lacuri glaciare în California, iar marele lac din regiunea extrem de fertilă a Saharei a secat, transformând întreaga regiune în deşertul pe care îl cunoaştem astăzi. În cele din urmă, Marte s-a instalat pe actuala sa orbită, dar la acea vreme viaţa de pe suprafaţa sa trebuie să fi dispărut de mult. Toate aceste ipoteze sunt susţinute de dovezi descoperite pe Marte. Misiunea spaţială Pathfinder trimisă pe Marte a arătat că rocile marţiene nu sunt suficient de erodate pentru a putea fi mai vechi de 10.000 de ani Ştiinţa este un club fascist în care toţi membrii trebuie să se solidarizeze sau, dacă nu, li se taie finanţarea şi li se distruge reputaţia. Când Immanuel Velikovsky şi-a publicat cărţile despre devastarea produsă de trecerea lui Venus, el a fost incredibil de demonizat, deoarece a îndrăznit să conteste norma ortodoxiei „ştiinţifice". Marii „experţi" l-au bombardat cu scrisori incendiare pe editorul său, pentru a retrage lucrarea lui Velikovsky. Cum editura publica lucrări „ştiinţifice" oficiale, totul s-a oprit şi drepturile au fost transferate unui alt editor. Editorul adjunct care a sugerat publicarea cărţii lui Velikovsky a fost concediat. Şi asta doar pentru că a fost prezentată publicului o altă părere. John A. Keel scria in "Our Haunted Planet": „în retrospectivă, mulţi critici duri ai lui Velikovsky au fost nişte lunatici care au încercat să-1 critice fără să se deranjeze măcar să-i citească acea cartea. Ei au fost împotriva cărţii doar pentru că susţinea nişte idei contrare teoriilor acceptate la acel moment... Cel mai mult le displăcea faptul că era foarte bine scrisă, căci majoritatea oamenilor de ştiinţă scriu foarte prost." Nu a existat nici o era glaciara! Nu a existat nici o epocă glaciară, aşa cum sugerează ştiinţa oficială. Aceasta este doar una din iluziile pe care încearcă să le întreţină oculta mondială. Dacă privim „dovezile” pe care le prezintă ştiinţa oficială pentru a justifica ideea convenţională a unei glaciaţiuni şi felul în care sunt contrazise acestea de realitate, este de-a dreptul uimitor cum a putut fi acceptată o asemenea explicaţie stupidă. Înaintea acestui cataclism incredibil (eventual şi a altora), pământul avea o climă tropicală pe întreaga sa suprafaţă, lucru demonstrat de plantele fosilizate. Aceasta a fost schimbată nu doar de sosirea gheţii, ci şi de distrugerea stratului alcătuit din vapori de apă care înconjura pământul, descris în Geneză şi în alte texte antice. Acest strat asigura un climat tropical pretutindeni în jurul pământului, dar a dispărut subit. Schimbarea dramatică de temperatură de la poli trebuie să fi intrat în coliziune cu masele de aer cald, provocând furtuni devastatoare, precum cele descrise în folclorul chinez. Fizicienii care au lucrat cu Desborough afirmă că presiunea creată de orbitele lui „Venus” în jurul pământului trebuie să fi provocat un val mareic cu o înălţime de peste trei kilometri, ipoteză care ar explica de ce a început practicarea agriculturii la altitudini de peste 3000 de metri. Platon a scris în lucrarea sa intitulată Legile că agricultura a început să fie practicată la altitudini înalte după ce un val gigantic de apă a acoperit regiunile de şes. Ce s-a petrecut cu Marte? Oamenii acceptă din ce în ce mai mult ideea că în trecut Pământul a suferit mişcări geologice de mari proporţii. Polemica (şi deseori ostilitatea) provine din întrebările când şi de ce. Aceste mişcări au implicat evident sistemul solar ca întreg, deoarece fiecare planetă manifestă semne ale unor evenimente cataclismice care i-au afectat suprafaţa, atmosfera, viteza de rotaţie şi orbita. Distrugerea lui Marte şi legătura dintre această planetă şi devastarea Pământului este un subiect care preocupă mintea multor cercetători. Marte a primit o atenţie deosebită, din cauza recordului nefericit de pierderi şi „probleme tehnice" care ne împiedică să primim imagini de pe această planetă. NASA, creată şi controlată de Iluminaţi, este răspunzătoare de aceste „eşecuri". Acestea au început să se producă după ce au fost realizate fotografii în zona de pe Marte numită Cydonia, în care păreau să se observe formaţiuni de roci nenaturale. Dintre acestea fac parte faimosul "chip" de pe Marte, dar şi numeroase piramide. Cel rnai avizat cercetător în domeniu este americanul Ce s-a petrecut cu Marte? Oamenii acceptă din ce în ce mai mult ideea că în trecut Pământul a suferit mişcări geologice de mari proporţii. Polemica (şi deseori ostilitatea) provine din întrebările când şi de ce. Aceste mişcări au implicat evident sistemul solar ca întreg, deoarece fiecare planetă manifestă semne ale unor evenimente cataclismice care i-au afectat suprafaţa, atmosfera, viteza de rotaţie şi orbita. Distrugerea lui Marte şi legătura dintre această planetă şi devastarea Pământului este un subiect care preocupă mintea multor cercetători. Marte a primit o atenţie deosebită, din cauza recordului nefericit de pierderi şi „probleme tehnice" care ne împiedică să primim imagini de pe această planetă. NASA, creată şi controlată de Iluminaţi, este răspunzătoare de aceste „eşecuri". Acestea au început să se producă după ce au fost realizate fotografii în zona de pe Marte numită Cydonia, în care păreau să se observe formaţiuni de roci nenaturale. Dintre acestea fac parte faimosul »chip" de pe Marte, dar şi numeroase piramide. Cel rnai avizat cercetător în domeniu este americanul Richard Hoagland, jurnalist de ştiinţă şi fost consilier la NASA Goddard Space Flight Center. Un membru al echipei sale afirmă că a comparat relaţia dintre fenomenele nenaturale din Cydonia, de pe Marte, cum or fi chipul şi piramidele, cu câteva zone terestre vestite pentru modalităţile lor misterioase de construcţie, precum Avebury în Wiltshire, Anglia, sau Silbury Hill. Acestea acţionează precum nişte oglinzi virtuale, susţine el. Platoul Gizeh din Egipt, căminul Marii Piramide, era cunoscut înainte ca El-Kahira, fiind derivat din substantivul arab El-Kahir, numele egiptean pentru... Marte. Texte străvechi relatează că măsurarea timpului se calcula pe atunci în mare parte în funcţie de mişcarea planetei Marte, iar 15 martie, Idele lui martie (Marte), era o dată-cheie în calendarul lor, ca şi data de 26 octombrie. Prima din aceste zile marca începutul primăverii, iar cealaltă era sfârşitul anului în calendarul celtic. Numele Camelot din legenda regelui Arthur pare să însemne Oraşul Marţian sau Oraşul lui Marte. După cum ştim, este imposibil să fi existat vreo legătură între civilizaţia de pe Marte şi societatea umană, dat fiind că civilizaţia de pe acea planetă a fost distrusă cu milioane de ani în urmă. Dar oare chiar aşa a fost? Aşa credem cei mai mulţi dintre noi, pentru că asta este versiunea oficială, dar la baza „faptelor" ştiinţifice se află adesea mai mult o presupunere sau o părere, decât ceva ce poate fi dovedit.
Posted on: Sat, 24 Aug 2013 15:01:53 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015