Conferința regională “Violența față de femei și Convenția - TopicsExpress



          

Conferința regională “Violența față de femei și Convenția de la Istanbul” Luni 25 noiembrie 2013, începând cu ora 9.30, la Palatul Parlamentului, la sala Ovidiu Șincai, se va desfășura Conferința regională “Violența împotriva femeilor și Convenția de la Istanbul”, organizată de Camera Deputaților în colaborare cu Rețeaua Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) “Women – free fom violence”. Doamna Ana Birchall, parlamentarul român de referință în cadrul Rețelei, va modera lucrările Conferinței, va susține o conferință de presă începând cu ora 12.30 și va prezenta concluziile dezbaterilor. Conferința își propune să crească gradul de conștientizare privind fenomenul violenței împotriva femeii și să reafirme angajamentul la nivel parlamentar pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen. În cadrul dezbaterilor vor fi analizate avantajele adoptării Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) și se va încerca identificarea de soluții în vederea depășirii obstacolelor care au stat în calea ratificării de către statele din regiune a acestui instrument deosebit de important. La reuniune sunt invitați să participe Președintele Camerei Deputaților, membri ai guvernului, parlamentari din România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Ungaria, membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, precum și experți guvernamentali români și reprezentanți ai societății civile. Presa va avea acces în sală 5 minute, la începutul lucrărilor, pentru oportunități de imagine. Începând cu ora 12.30 va avea loc o conferință de presă, în fața sălii Ovidiu Șincai (nivel 1M). Echipa A.B.
Posted on: Sun, 24 Nov 2013 17:47:14 +0000

Trending Topics



Loans For 2500 : Cash Advance CLICK TO GET UPTO $1000 CASH
Private World of Yves Saint Laurent & Pi Want to find where you
!!Same words i feel now!! !! `Tears Of A Broken Heart` !! I
THIS IS IT THE ALL IN ONE ONLINE WORLDWIDE LIVE CASINO....
You belong to the blue color family! The color psychology quiz
1.69ct 14k White Gold Black & White Diamond Ribbon Bow Neckalce

Recently Viewed Topics




© 2015