Conspecti, conspecte, conspecturi (4) Unul din multele versele evanghelice care au iscat dispute este urmatorul: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Matei 7,1)." Marcu se refera doar la ideea masurii judecatii. Luca (6,37) îl urmeaza pe Matei: "Nu judecati SI nu veti judecati; nu osînditi si nu veti fi osînditi." Verbul krinein, folosit de Matei, înseamna si a "judeca, a discerne, a alege", si a "osîndi". A alege, a judeca presupune simultan doua operatiuni: pastrezi ceva pentru tine (ceea ce consideri ca este bun), dar si renunti la ceva, condamni (ceea ce consideri ca este rau sau inutil). Intrebarea-cheie însa e urmatoarea: interzice Isus judecarea in sine, adica, spiritul critic, optiunea personala? Ne cere el sa devenim suflete de plastilina, insi fara nicio reactie fata de semen, pentru a ne mintui, adica, a trece cu brio examenul Judecatii de Apoi? Atunci cum s-ar explica actiunea lui Isus însusi pe pamint, criticile lui taioase la adresa fariseismului, formalismului, lipsei de credinta autentica etc etc? Intr-un fel, destinul pamintesc al lui Isus i-a verificat si validat spusa in chipul cel mai tragic cu putinta: a fost judecat cu masura cu care a judecat. A murit ca urmare a judecatilor Sale lansate impotriva celor care, satui de a fi admonestati, Îl vor condamna si ucide. Spusa lui Isus nu trebuie inteleasa asadar ca un indemn la precautie, ca o porunca salutara, ci ca un AVERTISMENT: trebuie sa stim ca atunci cînd judecam ne asumam riscurile judecatii pe care o facem; atunci cînd emitem critici ne asumam consecintele lor. Centrul de greutate al versetelor evanghelice nu este judecata, critica, ci ideea de MASURA. Orice critica, orice judecata are propria ei masura, in functie de context, de persoana pe care o vizeaza, de antecedente etc. Judecata fara masura, judecata arbitrara îl condamna aprioric pe cel care o emite. Orice enunt uman presupune o critica, o alegere, o judecata, iar orice judecata se face cu o anumita masura. Doar idiotii si nebunii îsi permit luxul sa judece, ori sa critice fara nicio masura; pe linga acestia, exista si categoria NESIMTITULUI, cel care judeca, alege, critica doar in functie de bunul sau plac. Dar si nesimtirea e tot o forma de nebunie. Nesimtitul e cel care nu se judeca niciodata pe sine, fie pentru ca nu da doi bani pe mintea si pe sufletul lui, fie pentru ca se considera infailibil. Isus a platit parrhesia, curajul de a-i judeca pe cei care meritau a fi judecati, cu propria viata. Vai de cei care îi vor lasa pe nebuni si pe nesimtiti sa-si faca mendrele fara a le bate obrazul, caci a lor nu va fi niciodata Imparatia cerurilor.
Posted on: Thu, 29 Aug 2013 06:13:23 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015