Cred că vorbesc în numele fiecăruia când spun că să te vindeci de cineva e cel mai infinit proces, cea mai grea terapie. Şi ca să fim realişti, nu există reţetă. Ştiu, e uşor să primeşti o listă cu coordonate şi doar să urmezi paşii, aşa că o să facem un oarecare traseu. Înainte de toate, dacă nu te-ai lovit destul înainte sau dacă eşti masochist de la natură şi nu poţi să pleci la timp, e-n regulă şi asta. Aşteaptă. E calea mai lungă, dar e sigură şi ea, mergi spre aceeaşi destinaţie. Lucrurile mărunte se adună mai ameninţător decât cele grandioase şi vei descoperi cu stupoare că până şi tu ai o limită. Gata, nu mai rezişti fizic. Vine sfârşitul teoretic, dar ce facem cu cel practic? Păi nu facem, îl lăsăm să vină-n ritmul lui. Asta cu graba strică treaba, e o vorbă bună. Şi apoi? Apoi plângi şi fii una cu podeaua. Nu glumesc, ca să te vindeci trebuie să fii bolnav înainte. Ştiu, vin sfaturi tentante din toate direcţiile de la oameni care înţeleg, dar de fapt nu ştiu prea multe. Trebuie să umpli golul, trebuie să îţi ţii mintea ocupată etc. Ştim cu toţii placa. Dar drept vorbind, lucrurile nu decurg chiar aşa. Şi sincer cred că o ştiu şi ei, de-aia nu cer eu soluţii, nu-mi plac sfaturile astea plastice. Că realitatea e altfe. Realitatea e când săruţi buze mai frumoase, dar au un gust mai anost, când te trezeşti în alt pat, dar aşternuturile nu sunt la fel de somnoroase, când primeşti cafeaua la pat, dar nu are 2 linguriţe de zahăr cum o bei tu, când te apuci de cinci alte activităţi, dar tot îţi scapă gândurile că încă nu te pricepi să-ţi ţii mintea sub control aşa că te pui în mijlocul nopţii în pat şi nu poţi să adormi pentru încă trei ore după. Realitatea e că trebuie să te pui devreme în pat şi să stai nu trei, ci şase ore ca să-ţi consumi gândurile. Bun, te-ai gândit, acum te dezgustă. Nu te bucura prea devreme. Ăsta nu este pasul următor, eşti mai în mijlocul situaţiei ca oricând. Nu te-ai vindecat atunci când cineva îţi repugnă, ura şi iubirea sunt enervant de interdependente. Indiferenţa în schimb, este următorul nivel şi singurul. Atunci se-ntâmplă. Atunci când poţi să-l vezi pe stradă şi să rămâi zâmbind toată ziua, atunci când îl săruţi şi pleci cu mai mult echilibru decât atunci când ai venit, atunci când poţi să porţi o conversaţie cu el şi să adormi în zece minute, atunci când îl ştii cu altcineva şi nu-ţi pune pe pauză nici o secundă filmul, atunci când un alt aşternut nu e somnoros ci doarme şi visează. Mi-ar plăcea să spun că timpul le rezolvă pe toate, dar adevărul e că ăsta nu e un proces, e un moment. Nu cred că îţi trebuie un an sau o săptămână să uiţi, e doar momentul potrivit sau persoana potrivită. Momentul în care ai un declic. Cum îmi spunea cineva, nu te laşi de fumat de mâine, te laşi cu pachetul în buzunar. Te laşi atunci când poţi să continui, dar alegi să schimbi ruta. Cum spunea şi Marin Preda, timpul nu mai avea răbdare. Dar tu da. Şi nu uita că tu ai şi timp şi spaţiu. pupiledepisica.wordpress/
Posted on: Wed, 18 Sep 2013 20:30:03 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015