Cristinel Sava Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. - TopicsExpress



          

Cristinel Sava Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. (Apocalipsa 22:3) Blestemul care a venit asupra omenirii ca urmare a păcatului lui Adam şi al Evei are drept unul dintre elemente osteneala. În noile condiţii, omul a fost pedepsit să-şi câştige pâinea "cu multă trudă", "în sudoarea feței" (Ge­neza 3: 17, 19). Însă nu doar efortul fizic urma să aducă oboseală în lumea aflată sub semnul păcatului. Chiar şi efortul intelectual urma să-l epuizeze pe om. De acest lucru se plângea mai târziu şi înţeleptul Solomon, când spunea că "multă învăţătură oboseşte trupul" (Eclesiastul 12: 12). Astăzi, pentru mulţi, studiul este un chin. Unora, o singură pagină citită le dă dureri de cap, pentru că e nevoie de multă concentrare. Şcoala e făcută pentru că statul impune acest lucru şi li se pare absurd să continui să studiezi după ce ai terminat cursurile obligatorii. Altora, dimpotrivă, le place să citească, să cerceteze. Se specializează pe un domeniu şi toată viaţa asta fac. Însă, la oboseala care se adună în orga­nism şi care dă naştere unor "boli profesionale", se adaugă şi insatisfacţia că nu pot avansa cu cercetarea din lipsa unor informaţii sau dovezi (cum ar fi în cazul istoricilor sau al arheologiIor, care cercetează epoci îndepărtate). Când blestemul păcatului va dispărea, şi unii, şi altii vor avea de câştigat. "Orice facultate a mintii va fi dezvoltată, orice capacitate, mărită. Acumularea de cunoştinţe nu va obosi mintea şi nu va epuiza energia. Acolo vor fi realizate cele mai măreţe proiecte, vor fi împlinite cele mai îndrăzneţe aspiratii şi cele mai înalte ambiţii. Şi tot vor mai exista noi culmi de urcat, noi minuni de admi­rat, noi adevăruri de înţeles, noi subiecte care să stimuleze puterile minţii, ale sufletului şi ale corpului." (TV, p. 555) Oamenii de ştiinţă se vor simţi excelent în cer. Oamenii simpli, pe care studiul îi oboseşte, vor descoperi cât de extraordinar este, de fapt, acest an­trenament al minţii. Cerul nu va fi doar un paradis al simţurilor, ci şi unul al creierului, al minții. Astăzi este timpul cel mai potrivit să începi studiul care se va continua şi în veşnicie - studiul măreţiei lui Dumnezeu! CONEXIUNE Atât de mare a fost dorinţa oamenilor de a avea ceva ce-i aparţinu­se lui Albert Einstein, încât, între moartea şi înmormântarea sa, cre­ierul i-a fost furat. De fapt, cel care îl luase era medicul care făcuse autopsia, pe motiv că vrea să-l cerceteze.
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 05:06:43 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015