DECLARATIA RMCG-istului Prin prezenta, eu, miner angajat al RMGC, - TopicsExpress



          

DECLARATIA RMCG-istului Prin prezenta, eu, miner angajat al RMGC, declar pe proprie răspundere și în deplină cunoștință de cauză că doresc ca Parlamentul României să aprobe exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montana! Declar pe proprie răspundere că am luat la cunoștință și am fost pe deplin informat asupra faptului că proiectul RMGC, la care sunt angajat, presupune că: 1. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a localității în care m-am născut (sau zic că m-am născut) și despre care vorbesc cu atâta emoție în fața televiziunilor. Casele bătrânești deja demolate și cele care urmează a fi distruse nu au absolut nici o relevanță pentru mine. Declar, de asemenea, că nu mă interesează nici problemele celorlalți locuitori ai Roșiei Montana, care doresc să-și apere de la expropriere și demolare, casele moștenite sau agonisite, considerând fără nici o reținere că interesul meu pentru minerit este mult mai important. 2. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a tot ceea ce definește din punct de vedere arheologic și arhitectural, localitatea și regiunea: minele săpate în peste 2000 de ani și biserici de secolul 18. Declar că nu mi se pare relevant faptul că acestea au fost săpate chiar de către părinții, bunicii și strămoșii mei, cu care mă mândresc atunci când spun că sunt miner din tată-n fiu, nici că ele au fost făcute cu costul unor cantități mult mai mari de aur și de argint decât cele care vor fi exploatate de către RMGC. De asemenea, consider ca inutilă includerea Roșiei Montana pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, deși acest lucru ar fi foarte posibil. 3. Sunt de acord cu distrugerea peisajului și modificarea iremediabilă a acestuia, inclusiv a acelor porțiuni declarate monumente ale naturii. 4. Sunt de acord cu construirea unui baraj imens care să susțină cel mai mare lac de cianuri din România. Declar că mi se pare irelevant faptul că întreținerea unui baraj de o asemenea anvergură va costa Statul Român – inclusiv pe copiii mei pentru care susțin că muncesc astăzi la RMGC – mult mai mulți bani decât cei promiși de către RMGC sub formă de investiție, redevențe și procente Statului Român. 5. Sunt de acord cu semnarea de contracte frauduloase, ilegale, între RMGC și Statul Român, reprezentat prin guvernele care au fost la putere în ultimii 15 ani, acte făcute împotriva interesului național. Declar că este absolut irelevant că între compania pentru care lucrez și Statul Român au fost semnate astfel de acte, cu clauze ascunse sau secrete și nu consider că procesele pierdute în instanță de către RMGC au vreo semnificație. De asemenea, cred că – deși am fost informat că sunt contracte făcute împotriva interesului național, – proiectul RMGC este unul de interes național special. 6. Sunt de acord cu faptul că vor fi produse mult mai puține locuri de muncă decât cele promise în campaniile intense pe diferite posturi de televiziune și că durata contractelor va fi de maximum zece ani! Nu consider relevant ce se va întâmpla cu mine după aceea, tot așa cum nu mi se pare obligatoriu să explic ce am făcut în cei 14 ani, de când RMGC încearcă să exploateze aurul. 7. Sunt de acord cu manipularea informațiilor, dezinformarea, furtul de imagine și de identitate operate de către RMGC! Cred că este pe deplin justificat ca RMGC să își promoveze imaginea exact pe fotografiile în care apar protestatarii adunați împotriva proiectului RMGC, cred că este perfect normal ca RMGC să creeze o pagină pe facebook în care să folosească fără accept sigla Salvați Roșia Montană și cred că posturile de televiziune, cum ar fi B1 TV, pot furniza imagini cu oameni care renovează clădiri vechi, spunând că acelea sunt acțiuni de prezervare și renovare derulate de RMGC, cu toate că imaginile respective prezintă voluntari Salvați Roșia Montana, intervenind asupra unor imobile care sunt condamnate de proiectul RMGC la distrugere. 8. Sunt de acord ca actualul guvern și actualul parlament să propună și să accepte o lege care încalcă mai multe legi și câteva articole din constituție. Cred fără șovăire că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai presus de lege. 9. Sunt de acord cu faptul că deși cei care au ieșit în piețe și pe străzile țării și nu numai, nu sunt vinovați în vreun fel pentru contractele și clauzele frauduloase și dezastruoase semnate de către Statul Român cu RMGC, ei trebuie și pot fi învinovățiți ca atare. Cred că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai important decât dreptul lor de a avea opinie, de a o afirma și de a cere lămuriri sau respectarea legii. 10. Sunt de acord ca jandarmeria să intervină cât mai repede, mai abuziv și mai în forță asupra protestatarilor, folosindu-se orice formă de manipulare și de dezinformare pentru ca aceștia din urmă să fie percepuți ca anarhiști, agenți ai altor țări sau ai unor puteri obscure, numai și numai pentru a putea fi justificată intervenția violentă a jandarmeriei. Mă declar pe deplin de acord cu domnii Răzvan Theodorescu, Adrian Năstase și Ion Iliescu, care afirmă că protestatarii sunt periculoși și cred că dânșii au fost și sunt cei mai buni politicieni din România ultimelor decenii. Prin declarația de față, declar că subscriu la toate cele 10 puncte de mai sus și că, pe baza lor, pretind fără nici o reținere toată simpatia și înțelegerea din partea populației țării.
Posted on: Mon, 16 Sep 2013 11:09:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015