DUMNEZEU A MURIT ÎN BĂRĂGAN VICTOR ACIOCÎRLĂNOAIEI 3.MILITARII La început, am crezut că, din cauza loviturii de la picior, m-am îmbolnăvit şi aiurez, am halucinaţii. Dar lucrurile nu se petreceau în imaginaţia mea, ci aievea. Aproape de ora trei dimineaţa, un grup de patru bărbaţi a intrat în curtea noastră: un civil şi trei militari. Odată ajunşi în curte, civilul, care era un salariat al primăriei, le-a arătat coşmelia în care locuiam de câtva timp, i-a salutat pe cei trei militari în termen, apoi a plecat. Băieţii ăştia – militarii – erau doi soldaţi şi un caporal. Câteva momente au stat nemişcaţi, privind intens la chichineaţa din faţa lor, luându-şi parcă măsurile necesare de siguranţă pentru a riposta hotărât în faţa „duşmanilor poporului” care-şi vor face simţită prezenţa monstruoasă din clipă în clipă de după uşa atârnând în două balamale obosite. Militarii erau echipaţi de război: centura cu două cartuşiere, baioneta, două încărcătoare de rezervă, arma automată şi raniţa. Apoi, cu aceeaşi maximă prudenţă şi hotărâre, au purces la cercetarea „obiectivului” din faţa lor. În conformitate cu lecţiile de „strategie militară” pe care le primiseră în cadrul şedinţelor de instrucţie şi al îndoctrinării politice privind inimaginabila ticăloşie a acestor „duşmani ai poporului”, bogătaşi şi chiaburi, caporalul şi-a împărţit „efectivul” în două: unul dintre ei a luat-o în partea stângă, celălalt în partea dreaptă, pentru a depista şi a trage cu tot armamentul din dotare împotriva „inamicilor patriei”, a „contrarevoluţionarilor”. Zis şi făcut! Cu pistolul-mitralieră ţinut zdravăn cu ambele mâini, cu degetul pe trăgaci, militarii înaintau pas cu pas de-a lungul zidurilor. Plecaseră din dreptul tindei, din faţa casei. Acum s-au întâlnit faţă în faţă exact la jumătatea zidului din spatele căsuţei. S-au oprit, s-au uitat unul la celălalt cu priviri întrebătoare, după care atenţia le-a fost de ceva ce putea duce foarte vag la ideea de grup sanitar: câteva scânduri legate cu sârmă de nişte ţăruşi care aveau menirea să-l ferească de ochii curioşilor pe cel care ar fi fost chemat acolo unde însuşi regele merge pe jos. Odată terminată cu bine această tatonare primejdioasă, temerarii noştri exploratori s-au întors la comandantul lor, spre a-i raporta rezultatul cercetării pe un teren extrem de primejdios. Dar acesta nu rămăsese pasiv la un demers atât de „riscant”. Mânat de o curiozitate specifică vârstei şi funcţiei pe care o avea, caporalul s-a apropiat de unul din cele două gemuleţe prin care se strecura lumina în cămăruţa noastră. Cele două geamuri aveau, fiecare, câte două cercevele, prevăzute cu câte trei ochiuri nu mai mari decât un caiet de dictando. Distanţa dintre geamuri era de vreo jumătate de metru. Afară începuse să se lumineze mai bine. Caporalul s-a apropiat de primul geam, cel care dădea spre uşa de la intrare, s-a aplecat cu capul de cercevea până când steaua în cinci colţuri fixată pe partea superioară a bonetei militare a atins ochiul de geam de sus. Colegii lui au procedat la fel, dar la al doilea gem. Acum toţi trei se uitau în cămăruţă, încercând să desluşească în semiîntuneric ce anume putea fi atât de periculos sub acoperişul acestei coştoroabe.
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 17:40:53 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015