De ce sentimentul singurătății și rețelele sociale sunt într-o strânsă legătură. “O simplă constatare: maimuțele, despre care se știe că au dezvoltat aptitudini sociale, se organizează în mici grupuri de câteva zeci de membri. Mărimea fiecărui grup este limitată: pentru ca ele să funcționeze, toți membrii trebuie să se cunoască bine între ei. Prin urmare, mărimea medie a grupurilor este cuprinsă între 20 și 50 de membri. Când numărul de maimuțe depășește acest prag, rețeaua socială se destramă, iar grupul tinde să se spargă în două grupuri distincte. O situație asemănătoare poate fi regăsită și în rândul oamenilor. Inventarea limbajului și a “taifasului” a condus la formarea unor grupuri mai mari. Cercetările sociologice arată că mărimea maximă a unui grup uman este cam de 150 de membri. Altfel spus: cei mai mulți dintre oameni sunt incapabili să cunoască bine mai mult de 150 de persoane și, chiar și în ziua de astăzi, pragul relațiilor umane este limitat la această cifră. Omul este o ființă socială, iar sentimentul singurătății îl poate scoate din minți. În lumea modernă, individul este judecat după realizările personale cum ar fi cariera, averea, imaginea personală și produsele pe care alege să le consume. În procesul atingerii acestui tip de realizări, mulți oameni își pierd legăturile familiale și sociale în favoarea a ceea ce ei își definesc drept ideal social. Prin urmare nu este deloc surprinzător că oamenii ajund să spună că singuri și că, drept urmare, singurătatea a devenit cel mai comună boală a lumii moderne. Una dintre cauzele posibile ale acestei boli este dată de rețelele sociale online. Într-o lume în care timpul înseamnă bani și suntem supuși presiunii de a dobândi din ce în ce mai mult, viața noastră socială a devenit mai solicitantă ca niciodată. De cealalată parte mirajul oferit de tehnologie: totul mai simplu, mai plin de speranță și de optimism. Și astfel, fiecare tânăr a devenit dependent de romantismul virtual deghizat în rețelele sociale care oferă promisiunea că vor permite o gestionare eficientă a “vieții sociale”. Însă fanteziile noastre în privința substituirii realității cu viața socială online, acaparează totul: colecționăm prieteniile ca pe timbre, nu facem distincție între cantitate și calitate și transformăm înțelesul profund al intimității și prieteniei într-un schimb de fotografii și de cuvinte pe chat. Procedând astfel, ne sacrificăm capacitatea de a conversa pe altarul capacității de a ne conecta. Și astfel o situație toxică ia naștere. O situație în care pretindem că avem mulți prieteni, dar, de fapt, suntem singuri. Și ce este dificil în a purta o conversație? Ei bine… are loc în viața reală și nu poți controla ce vei spune. Iar asta este esențialul. SMS-urile, emailurile, postarea de mesaje – toate aceste lucruri ne permit să părem așa cum de fapt ne dorim să părem. Putem să le edităm, iar asta înseamnă că putem șterge ce nu ne convine. În loc să construim prietenii reale, suntem obsedați de o nesfârșită promovare personală, investind ore în șir pentru a ne construi profilul, a alege numărul optim de cuvinte pentru următorul mesaj și fotografiile în care am ieșit cel mai bine – toate urmând să servească imaginii pe care o dorim despre noi. Așteptăm mai mult de la tehnologie și mai puțin unul de altul. Rețelele sociale nu schimbă doar ceea ce facem, ci și ceea ce suntem. Iar aceasta pentru că tehnologia se adresează zonelor în care suntem mai vulnerabili. Și suntem vulnerabili. Suntem singuri și ne temem de intimitate. Iar rețelele sociale ne oferă trei idei amăgitoare: 1) că ne putem plasa intențiile acolo unde ne-am dori să fie; 2) că vom fi întotdeauna auziți și 3) că nu va trebui să fim singuri niciodată. Iar această din urmă idee – că nu va trebui să fim niciodată singuri – ne schimbă gândirea. Ne formează un nou mod de a fi, iar cel mai bun mod de a-l descrie este “Share-uiesc”, deci exist. Folosim tehnologia pentru a ne defini, distribuindu-ne gândurile și sentimentele chiar în timp ce acestea apar. Mai mult: ne falsificăm experiențele pentru a avea ce “împărtăși” și astfel “să simțim că trăim”. Ne amăgim cu gândul că fiind conectați tot timpul, ne vom simți mai puțin singuri. Dar aici se află și primejdia: pentru că exact situația opusă este cea adevărată. Nefiind capabili să fim singuri, tot ce vom știi va fi cum să fim singuratici.”
Posted on: Sat, 27 Jul 2013 08:41:09 +0000