Digestia la om Imaginea tractusului digestiv la om: 1=Esofag, - TopicsExpress



          

Digestia la om Imaginea tractusului digestiv la om: 1=Esofag, 2=Stomac, 3=Pilor, 4=Intestin subțire, 5=Cecum, 6=Apendice, 7=Intestin gros, 8=Rectum, 9=Anus La om procesul de digestie începe în gură se continuă apoi în stomac (gaster), intestinul subțire cu segmentele: duodenum, jejunum și ileum (absorbția hranei producându-se numai la nivelul intestinului subțire). In gură hrana este triturată mecanic cu ajutorul dinților și amestecată cu salivă, care asigură alunecarea bolului alimentar prin esofag (Oesophagus) în stomac. Saliva este produsă de către glanda parotidă (Glandula parotidea), glanda sublinguală (Glandula sublingualis) și glanda submandibulară (Glandula submandibularis), secreția salivară conține enzima ptialină(amilaza salivara) care desface moleculele mari de polizaharide în molecule mai mici de olihgozaharide (de exemplu desface amidonul în maltoză). In stomac este un mediu acid (pH 2), prin acidul clorhidric produs de mucoasa gastrică, la acest nivel se distrug germenii infecțioși și se produce denaturarea proteinelor, pepsina desface moleculele de proteine în molecule mai mici de peptide, sau colagenul (parte componentă esențială a țesutului conjunctiv). De asemenea în stomac este factorul care contribuie la favorizarea vitaminei B12 la nivelul ileumului. Prin mișcările peristaltice ale stomacului hrana parțial digerată (Chymus) va fi dirijată spre orificiul piloric (M. sphincter pylori) de unde ajunge în duoden. Intestinul subțire este segmentul cel mai important de absorbție a hranei, în duoden aciditatea produsă de sucul gastric este neutralizată prin bilă (produs de ficat), și secreția pancreasului (amilaza pancreatică).De asemenea în intestinul subțire este continuat procesul de digestie din gură prin desfacerea mai departe a zaharidelor prin enzimele lactază, maltază, sucrază în molecule și mai mici de glucoză, fructoză, galactoză și manoză, molecule care pot fi deja absorbite prin peretele intestinului subțire. Proteinele parțial digerate în peptide vor fi descompuse de enzima peptidază (tripsină, chimotripsină și carboxipeptidază) în aminoacizi care la fel pot fi absorbite prin peretele intestinal. Grăsimile sau lipidele care apar sub formă de picături vor fi la început emulsionate de bilă și lecitină în soluții cu particule mai mici, care vor fi descompuse de enzima lipază în acizi grași (monogliceride) care pot traversa la peretele intestinal care este lipofil. Numai 80 % din hrană este valorificat de organism prin procesul de digestie, absorbția se produce printr-un proces de difuzie favorizată de așa numită pompa osmotică a ionilor de sodiu și potasiu (Na+, K+) care funcționează prin diferența de concentrație din sânge față de conținutul intestinal. Intestinul gros (Intestinum crassum) la acest nivel este resorbit 19 % apă din resturile de hrană nedigerate sosite din intestinul subțire, aceste resturi fiind apoi eliminate prin rectum și apoi anus. Durata digestiei la om după natura hranei poate dura între 33 și 42 de ore, ajuns în rectum poate rămâne până la 5 zile, unde de fapt nu mai are loc nici un proces de digestie.
Posted on: Mon, 01 Jul 2013 20:06:13 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015