G. AFECTIUNILE SISTEMULUI NERVOS Sistemul nervos poate fi considerat ca tertiarul corpului nostru. Este centrul de comanda si de gestionare al informatiilor. El centralizeaza, stocheaza, restituie si face sa circule darurile innascute sau dobandite de individ, permitandu-i acestuia sa existe sa evolueze in mediul inconjurator. Este clar pentru fiecare din noi ca rolul sistemului nervos este esential si ca participa la cea mai mica activitate a organismului nostru. Se imparte in doua subsisteme care sun sistemul nervos central sau motor si sistemul nervos autonom, numit si sistemul neurovegetativ. La nivel organic, el e compus din creier, maduva spinarii si din nervi (periferici, simpatici si parasimpatici). SISTEMUL NERVOS CENTRAL Sistemul nervos central este cel care gereaza gandirea, miscarile constiente si totate senzatiile. E compus din encefal, maduva spinarii si nevii periferici. Orice gand constient, orice decizie, orice actiune voluntara trece prin sistemul nervos central. Dezechilibrele sistemului nervos central sunt pirn urmare, in mod global, semnul dificultatilor noastre de a gera constient, voluntar si intelectual viata noastra si emotiile pe care le traim. Duritatea, excesul in munca, tendinta de a trai si de a rezolva lucrurile rational si nu prin sentimente se vor manifesta prin dezechilibre, boli sau tensiuni ale sistemului nervos central. Acestea pot atinge oricare din partile componente ale sistemului nervos central. Pentru fiecare din ele, va propun sa studiati Spune-mi ce te doare si-ti voi spune de ce, in care detaliez functiile proprii cat si exemple cu decupajele cerebrale cunoscute. Problemele cerebrale sunt semnul dificultatilor noastre de a gera, prin gandire, situatiile vieti noastre. Constiinta constienta domina si vrea sa regleze totul sau sa inteleaga totul dar nu reuseste. Raportul nostru cu viata este construit pe ratiune, pe logica rationala si rationament. Tensiunile sau patologiile cerebrale exprima aceasta vointa de a regla totul prin gandire pura si fara emotii. Nu vrem sentimente sau nu acceptam starile sufletesti legate de eventuale emotii care pot aparea, fie pentru ca ne e teama fie pentru ca nu ne satisfac si ne par inutile. Conteaza doar eficacitatea directa si aparenta, uneori inteleasa si materializata de latura rationala, gestionara sau financiara a vietii, uitand ca este, de fapt, fara rationament. Rationarea oricarui lucru in termeni de rationalitate binara, de rentabilitate, atat de caracteristica unui numar mare de oameni de stiinta sau manageri actuali, se traduce prin probleme cerebrale. Plecand de la simplele migrene, trecand de vertij, probleme de concentrare si de memorie, apoi probleme circulatorii ale creierului si terminand uneori prin tumori sau disjunctaje totale datorate surmenajului. Acestea se numesc burn out in America de Nord, sau karochi in Japonia unde face ravagii omorand mii de persoane si a inceput sa apara si la noi. Termenul de burn out inseamna a carboniza si este interesant atunci cand il apropiem de faptul ca ne aflam in Principiul Focului. Aceste manifestari ale dezechilibrului in raport cu viata apare in cea mai mare parte a timpului la orasenii care au activitati profesionale de birou sau intelectuale. Sunt mult mai rare la cei care au o activitate manuala sau fizica care ii obliga sa ramana conectati la viata reala, Principiul Pamant. Dezechilibrele cerebrale ne vorbesc de dificultatea noastra de a lasa loc placerii si bucuriilor simple in viata noastra. Gasim aici una din relatiile intime care exista intre creier si inima care-l gereaza la nivel energetic. Predominarea ratiunii implica nevoia de a avea dreptate si de a fugi de greseala care este traita ca un semn de slabiciune. Refuzam astfel componenta umana a greselii, necesitatea ei cat si dimensiunea sa experimentala si evolutiva, pentru a nu mai aminti ca notiunea de greseala implica si notiunea de vinovatie. Acest blocaj al ideilor e insotit de o mare dificultate de a schimba ideile si modul de a gandi si se poate traduce prin tensiuni cerebrale, migrene sau dureri de cap. In schimb, daca durerea se manifesta la nivelul maduvei spinarii, ea ne arata dificultatea noastra de a pune ideile si gandurile noastre in practica. Exprima dificultatea noastra de a actiona si chiar de a reactiona, adica de a reactiona fara a gandi in raport cu contextul dat. Ea ne vorbeste de refuzul nostru de a lasa viata si bucuria de a trai sa se exprime in faptele noastre si in reactiile noastre. Paralizia, mielita, meningita cerebro-spinala ne impiedica sa actionam, sa facem si prim urmare sa ne inselam, sa facem greseli. Durerile nervilor exprima dificultatea noastra de a face ca gandurile, dorintele sau poftele noastre sa devina realitate. Dar aici ne aflam la nivelul mecanic si nu structural. Este tranmiterea cea care cedeaza si comenzile nu mai functioneaza. Dorinta de a trece la actiune exista dar masina raspunde gresit. Dificultatea nu mai vine din interior, din Yin, din structura, din frica de lipsa de capacitate sau din interzicerea inconstienta cum e cazul pentru tensiunile care ating maduva spinarii. Ce nu vreau sau ce mi-e frica sa fac? Ce ma paralizeaza? Sunt atatea intreb ari exprimate prin suferintele sau blocajele sistemului nervos. Furnicaturile sunt adesea semnul antemergator ale acestor tensiuni viitoare, daca nu schimbam nimic. Mielitele, screlozele in plagi sunt formele cele mai profunde ale acestei inhibitii a actiunii, in afara de paralizii (vedeti mai departe in capitolele referitoare la acestea). Localizarea nervului atins ne informeaza precis despre motivul incapacitatii cautate. E sufient sa ne raportam la partea corpului in cauza pentru a putea face legatura intre cele doua. Sciatica, cruralgiile, nevralgiile cervico-branhiale vor avea un sens mai clar pentru noi. SISTEMUL NERVOS AUTONOM Sistemul nervos autonom sau sistemul neurovegetativ are un rol important in orice activitate inconstienta a individului. Functiile organice (circulatia sangelui, digestia, respiratia) dar si psihologice, emotionale si de aparare (piele de gaina, varsaturi, roseata fetei, instinctul de aparare sau de agresivitate) depind de el. Sistemul nervos central este in relatie cu muschii striati in timp ce sistemul nervos autonom este in relatie cu muschii netezi. Acesta cuprinde sistemul parasimpatic si sistemul simpatic. Sistemul simpatic intervine in tot ceea ce tine de activitatea de rutina a organismului uman, cum ar fi functiile organice, in timp ce sistemul simpatic intervine in actiunile de excitare, de aparare si de urgenta :agresivitatea si fuga. Functionarea sistemului neurovegetativ interactioneaza cu hormonul stresului, cortizolul produs de hipotalamus. Dezechilibrele sistemului neurovegetativ exprima dificultatea noastra de a uni constientul cu inconstientul. Ele ne spun ca inconstientul are dificultati in a gera solicitarile venite din lumea exterioara si mai mult chiar emotiile. Are loc atunci un fenomen de saturatie a sistemului nervos central, constient ca nu mai poate sa conduca activitatea noastra psihica, pentru ca sistemul neurovegetativ preia comanda. Ne obliga sa facem sau sa nu putem face un anumit numar de gesturi, acte sau ne impiedica sa avem accesul la anumite nivele ale constiintei sau memoriei. Toate manifestarile faimoasei spasmofilii : tremurat, ticuri asa-zis nervoase, ameteli, migrene, crampe, crize de tetanie sunt expresia acestei dificultati interioare de a stapani si de a raspunde corect solicitarilor venite din lumea exterioara. Sa ne amintim ca sistemul nervos neurovegetativ este cel pe care Maestrul Interior se sprijina pentru a ne trimite mesaje (cat si prin sistemul endocrin care ii e asociat). Din acest motiv sistemul nervos nu este fizic niciodata bolnav. MALADIA ALZHEIMER Maladia Alzheimer este o degenerare progresiva si generala a creierului. Prin studiile stiintifice actuale s-a demonstrat ca frecventa sa creste odata cu varsta. Dar sa ne amintim ca stiinta spunea acelasi lucru cu privire la cancer, acum vreo 30 de ani. Aceasta degenerare se traduce printr-o slabire, mai mult chiar o disparitie a facultatilor mintale ale persoanei. In orice caz, cunostintele pe care le avem, ne permit sa stim ca ea atinge facultatile constiente ale individului. In ceea ce priveste facultatile inconstiente, nu se stie nimic. Studiile lui Jung despre arhetipuri par sa demonstreze ca in afara de constiinta de veghe, inconstient, umbra exista prin ea insasi. Ea simte si intelege. Ea se imbogateste cu gandurile care-i sunt exterioare. Ea integreaza datele inconjuratoare. Dezordinea care apare in manifestarile constiente nu poate fi o dezordine de structura ci, fara indoiala, o dezordine de expresie a bolii sau o necunoastere a codului pentru cei care sunt in relatie cu boala. Aceasta teribila boala are, dupa mine, doua fete distincte. Prima are legatura cu persoana atinsa si a doua cu cei apropiati ei. In ceea ce priveste persoana, sensul asociat acestei patologii este foarte global cel de moarte constienta. Treptat isi pierde constiinta. Perceperea constienta a realitatii are loc in perioade scurte de timp fiind degradata, trunchiata. Regasim efectul comun multor patologii mentale, in care unul din scopuri este ruperea de real. Totusi, spre deosebire de marea majoritate a bolilor de acest tip, care determina delirul sau violenta, boala Alzheimer este mereu calma, iar momentele mai mult sau mai putin rare de revenire a constiintei sunt insotite doar de amintiri frumoase. Persoana atinsa de Alzheimer este fara indoiala cineva care nu a mai putut digera exteriorul. Ea a taiat legatura cu lumea asa cum un depresiv cauta sa o faca luand medicamente chimice destinate sa evite sa perceapa lumea/ viata care i se pare prea dificila. Acumularea dificultatilor, presiunea psihologica excesiva a anturajului, imprejurarile prea directive sau dictatoriale, epuizare dupa o viata activa de-a lungul careia persoana a gerat, a condus, a decis totul….iata cateva cauze potentiale pentru a cauta o protectie sau chiar o fuga intr-o patologie ca boala lui Alzheimer. Faptul ca boala e insotita de pierderea constiintei arata ca aceasta cautare a solutiei e definitiva pentru ca astfel ceilalti nu mai au nici o putere asupra bolnavului. Aportul medicamentelor nu este in ziua de azi real decat pentru apropiati, permitandu-le sa gereze mai bine ceea ce boala presupune si inseamna pentru ei. Astfel ajungem la cea de-a doua fata a bolii. Ca numeroase boli, ea vorbeste, fara indoiala si celor care-l inconjoara pe bolnav. Ce suferinta puternica sa vezi astfel pe zi ce trece, un apropiat a carui constiinta se degradeaza pana a-si pierde chiar sensul de sine. Lectia e dura. Ea ne invata cu siguranta neatasarea, ne incita sa reflectam la zadarnicia vointei si a cautarii absolute de a stapanii lumea materiala si manifestata. Suferinta este aceeasi ca si in cazul unui handicap, cu incarcatura suplimentara de a-l fi cunoscut si pe cel sanatos. Ce lectie dura de dragoste neconditionata, de detasare si de acceptare ! Bolnavul o simte ? Ne observa el dincolo de constientul sau simte suferinta noastra, disperarea sau ranchiuna fata de el ? Sa fim clari atat fata de noi cat si de el ca nu stim acest lucru. Numeroase sunt persoanele care si-au revenit din coma, de exemplu, care au putut sa spuna ceea ce oamenii care i-au inconjurat au spus sau au simtit in jurul lor. AMNEZIA/ TULBURARILE DE CONCENTRARE / TULBURARILE MEMORIEI Tulburarile memoriei si amneziile sunt pierderi ale memoriei mai mult sau mai putin importante care intervin in situatii precise. Tulburarile concentrarii functioneaza dupa un proces echivalent cu cel al pierderii memoriei. Clasicele tulburari ale memoriei sunt dificultati care intervin in procesul de evocare a amintirilor. Fie ca sunt importante sau nu, persoana se confrunta cu un fel de alb, de absenta care face ca sa nu poata sa-si aminteasca ceva foarte recent sau din contra ceva foarte indepartat. Tulburarile frecvente de concentrare se produc in acest caz si-l impiedica sa se fixeze asupra ideilor. In cazul amneziei, partiale sau totale, aceste pete albe, aceste absente apar dupa un traumatism important care ar putea fi de natura fizica sau morala. Suntem in prezenta unei cautari a protectiei din partea Inconstientului nostru. De fapt, aceste tulburari ale memoriei apar, in general, atunci cand traversam perioade grele, incarcate. Suntem contrariati, surmenati de griji sau nelinisti, traversam o faza depresiva, perioade dificile in care spiritul si constientul sunt solicitate la maxim si din toate partile. Aceasta multime de lucruri de gerat, aceste solicitari nesfarsite si multiple, fac ca gestiunea lumii exterioare sa fie dificila, mai mult chiar periculoasa pentru constientul nostru. Vizitiul este prea solicitat din toate partile, intersectiile aparute in drum sunt prea complicate si fara indicatii si directii majore. Toate drumurile sunt importante si nu mai stie pe care sa-l aleaga. Risca sa faca un accident. Constientul risca sa explodeze. Atunci, Maestrul Interior elibereaza, taie, diminueaza numarul elementelor la care constientul ar putea avea acces in acelasi timp, cam tot asa cum se intampla in procesul numit automat pe care-l intalnim la epileptici. Protejeaza astfel constientul, evitand supraincarcarea, saturarea care l-ar fi facut sa explodeze ca un sistem informatic. Elementele accesibile nu mai sunt decat elemente de baza, de moment astfel incat sa nu mai hraneasca agitatia interioara. Menajul continua in adancime, la nivelul inconstientului. Acesta ne permite sa intelegem de ce, din toate vremurile, cel mai bun remediu este odihna, destinderea, relaxarea. Si ca prin minune atunci revine memoria. De altfel, se pare ca si in medicina moderna, remediul suveran al amneziei si al altor tulburari ale memoriei mai mult sau mai putin grave, este linistirea, odihna si o anumita izolare fata de agitatia lumii. Constientul poate astfel incetul cu incetul sa reinvete sa gereze informatiile sau sa le accepte in cazul unui traumatism moral. In cazul amneziei partiale, aceasta poate avea legatura cu o perioada exacta din viata persoanei. Apropiata sau indepartata, aceasta perioada este, in general, un moment dureros sau un traumatism pe care persoana l-a suferit si pe care-l ascunde inconstient pentru a se proteja de suferinta asociata amintirii. Perioada a copilariei, doliu, violenta suferita sau traita, sunt sterse din memorie dar uneori continua sa actioneze in subteran. Uneori este necesara eliminarea acestor amintiri emotionale, utilizand tehnici corespunzatoare. Dar cea mai mare parte dintre noi se confrunta cu tulburari usoare ale memoriei care sunt semnul clar al unei saturari a constientului. Fara indoiala suntem preocupati, contrariati, surmenati, supraincarcati de idei, de indoieli de temeri. Maestrul Interior ne trimite un mesaj foarte clar cerandu-ne sa-l eliberam, sa scadem putin presiunea, sa mergem la esential. Daca nu, se va ocupa el de aceasta situatie. Noi vom avea mai greu acces la memoria noastra si in acelasi timp vom avea dificultati de concentrare. De fapt tulburarile de concentrare sunt intotdeauna asociate cu cele de memorie, scopul lor fiind acela de a evita sa ne fixam prea mult asupra ideilor. EPILEPSIA Epilepsia atunci cand nu are o origine organica directa (tumoare), este o forma grava de eliberare a constientului si de preluare a situatiei de catre sistemul nervos autonom. Momentele sale numite procese automatice reprezinta aceasta deconectare a sistemului nervos central in profitul sistemului autonom. Este interesant sa constatam ca epilepsia este produsa, mecanic vorbind, de descarcari electrice intense in anumite grupe de neuroni localizati pe anumite regiuni ale creierului si mai exact ale cortexului cerebral. Ne aflam in dimensiunea cea mai inalta a individului. Emotionalul profund, nevoia de crestere, de subtil, de finete sunt cu siguranta foarte importante pentru individ. Aceste nevoi, desi foarte puternice, sunt inconstiente. La nivel constient, individul se comporta si duce un stil de viata total diferit de cel al asteptarilor sale profunde (reale, idealizate, fantasmagorice sau nu). Diferenta este atunci prea mare si Maestrul Interior recurge la separarea lor, la electrosocuri, violente, intense, asa cum sunt descarcarile electrice aflate la baza fenomenului mecanic al epilepsiei. Ceea ce este si mai interesant de constatat este ca epilepsia este agravata de alcool si calmata de calmantele chimice care taie relatia cu inconstientul. Actiunea alcolului, pe moment, este opusa medicamentelor. Ea elibereaza cenzura pusa in aplicare de un constient educat. Cealalta actiune a alcoolului este de a distruge increderea. Aceasta actiune isi are sens, pentru ca stim ca intrebarea filozofica asociata energiei increderii este cine sunt ? Epilepticul este adesea o persoana dezamagita de sine, de incapacitatea ei de a actiona, de a decide, chiar deca nu constientizeaza acest lucru. Aceasta veleitate este traita rau si produce o furtuna interioara care explodeaza uneori in violenta interioara (criza de epilepsie) sau exterioara (fizic exprimata). HEMIPLEGIA Hemiplegia este o paralizie partiala sau totala a unei parti a corpului. Este consecutiva cu o tulburare, reversibila sau nu, a unei regiuni a creierului care comanda functiile voluntare asociate partii respective a corpului. Lateralitatea cerebrala lezata este in general opusa fata de partea corpului care este paralizata pentru ca suntem la nivelul sistemului nervos motor, de care am vorbit deja, si ale carui cabluri sunt incrucisate (la nivelul gatului). In anumite cazuri, mai ales in cel al unui accident vascular, aceasta hemiplegie poate fi reversibila. Suntem in prezenta unui mesaj de inhibare a actiunii in raport cu partea paralizata. Aceasta oprire a capacitatii de a actiona, definitive sau de moment, semnifica o saturatie, o oboseala, o uzura. Accidentul vascular aflat adesea la baza mecanismului imbogateste sensul acesteia cu o informatie a vietii care nu circula bine, care hraneste, iriga prost creierul cu care am actionat sau am facut. Este timpul sa-l oprim, dar oare putem, suntem capabili sa acceptam sau sa ne asumam idea? Suntem inca utili daca nu mai suntem buni de nimic? Oare nu am facut prea mult pana in punctul in care nu am mai fost capabili sa ne oprim? Este clar ca in cadrul unei hemiplegii reversibile, va fi util, mai ales pentru cei care inconjoara persoana, sa o asigure de locul ei si ca este iubita pentru ceea ce este si nu pentru ceea ce a facut. Bine inteles ca e valabil si pentru cei a caror hemiplagie nu e reversibila, adaugand ideea ca nu a devenit o povara. RAUL DE DRUM/AMETELILE Raul de drum si ametelile sunt semnul dificultatii noastre de a gera reperele miscatoare sau absente. Raul de drum priveste mai precis acesta dificultate in miscare a persoanei, sau in reperele exterioare, in timp ce ametelile sunt senzatii de lipsa de echilibru, de teama de a pierde punctul de sprijin, de siguranta, de a pierde pamantul de sub picioare sau de a vedea reperele vizuale din jurul sau care se misca, fara chiar sa se miste persoana in cauza. Ele exprima nevoia noastra de a stapani spatiul inconjurator si de a cauta puncte de reper sau de sprijin sigure, definite si stabile. Din acest motiv ele privesc persoanele nelinistite sau aparent detasate. Unul din obiectele esentiale ale echilibrului in corp este urechea, cu acest tip de nisip (otoliti) care se afla in interiorul urechii interne a carei pozitie si miscari participa intens la stabilitatea fizica. Urechea, care apartine Principiului Apei, reprezinta chiar reperele noastre fundamentale. Teama de a nu stapani ceea ce se petrece, de a nu stapani spatiul inconjurator se traduce prin ameteli mai mult sau mai putin pronuntate, care sunt directe (ameteli in locurile inalte) sau indirecte (situatii specifice care provoaca ameteli). Este cazul clasic al ametelilor resimtite in jocurile in padure sau in practicile sportive in care reperele spatiale sunt perturbate. MIELITA/ NEVRITA/ POLIOMELITA Acestea sunt inflamatii, uneori insotite de leziuni, ale maduvei spinarii sau ale nervilor. Mielita si poliomelita ating maduva spinarii in timp ce nevritele si polinevritele ating nervii periferici (a se vedea capitolul general despre sistemul nervos). In toate cazurile, aceste afectiuni privesc sistemul nervos motor. Oare acest lucru are vreun sens ?Suntem in cadrul unei tulburari a actiunii sau a miscarii. Dureroase sau nu, aceste inflamatii perturba relatiile exterioare, capacitatea noastra de a actiona sau de a merge spre altii. Suferinta noastra consta in raportul intre exterior si interior. El ne face sa incercam sa eliberam aceasta relatie, sa o debarasam de inhibitii, de temeri sau de emotii negative ca furiile retinute. Pentru ca focul inflamatiei poate distruge, leza in mod ireversibil, impiedicand astfel actiunea sau realizarea ei definitiva. Caracterul handicapant al poliomelitei face ca aceasta inhibitie sa fie si mai grea, dificil de dus din punct de vedere social, profesional cat si in relatia cu ceilalti.
Posted on: Tue, 23 Jul 2013 09:49:55 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015