Gasca USL alta trupa mizerabila pe scena politici - TopicsExpress



          

Gasca USL alta trupa mizerabila pe scena politici românesti! Inmanarea PROCLAMATIEI de la IASI liderilor politici PNL-PSD-PC 24 ianuarie 2012 Proclamaţia civică din Iaşi, Piaţa Unirii Ianuarie 2012 Punem în vedere încă de la început că, în redactarea prezentului document, am luat drept model spiritul Proclamaţiei de la Timişoara din 11 martie 1990. La peste 22 de ani de la revoltă populară prin care s-a reuşit răsturnarea oficială a sistemului totalitar de tip comunist, România se zbate să supravieţuiască unei clase politice care a perpetuat, neoficial, sistemul amintit mai sus. Acesta este compus din câteva mii de persoane care, sub aparenţa alternanţă la putere, ne-au pervertit, în fond, democraţia printr-o cumplită complicitate la corupţie, abuz de putere, nepotism, marginalizarea sau alungarea valorilor autentice din societatea civilă. Singurul lucru de care încă nu au avut curaj să se atingă este libertatea. În schimbul acestei libertăţi, ne-au confiscat demnitatea de a fi român!!!! De o întreagă generaţie de oameni ne zbatem într-o libertate fără demnitate. O parte din clasă politică actuală, dureros dominată de vechii comunişti , securişti şi grupuri de interese este total lipsită de cultura autenticei democraţii. Reacţia, indignarea, revolta poporului român, este starea generalizată de sărăcie, umilinţă, neputiinta pe seama corupţiei, demagogiei, lipsa de moralitate şi nepăsarea oamenilor politici care au dus prin politizarea excesivă şi afaceri personale şi de grup la ineficiența instituţiilor statului. 1. Prezentarea de către preşedintele Traian Băsescu, în mod public şi solemn, a scuzelor faţă de întreaga naţiune română pentru modul arbitrar de a conduce ţara, urmată de demisie. 2. Demisia actualului guvern. 3. Constituirea unui guvern format din profesionişti, tehnocraţi care să asigure desfăşurarea corectă şi transparentă a alegerilor anticipate. 4. Alegeri anticipate necomasate, eliminarea absolută a votului prin corespondenţă. 5. Scăderea TVA-ului la alimentele de bază, medicamente şi carburanţi, la valoarea de 5%. 6. Respectarea strictă a separaţiei puterilor în stat: legislativă, executivă şi judecătorească. 7. Depolitizarea tuturor instituţiilor statului, inclusiv a Televiziunii Naţionale Române, şi aplicarea de măsuri de garantare a independenţei absolute a acestora faţă de orice ingerinţă politică. 8. Transparenţa absolută a circulaţiei şi cheltuirii fondurilor publice. 9. Interzicerea traseismului politic pentru a alcătui altă majoritate parlamentară decât cea rezultată din alegeri. 10. Anularea sistemului de privilegii al clasei politice şi limitarea imunităţii parlamentare exclusiv la nivelul opiniilor politice. 11. Declararea turismului şi a agriculturii ca priorităţi naţionale, alături de învăţământ şi sănătate, şi luarea de măsuri urgente în acest sens. 12. Renegocierea în mod absolut transparent a contractelor privind resursele energetice şi de materii prime de interes naţional (Roşia Montană, Romgaz, Hidroelectrica, Rompetrol, Sistemul Energetic Naţional, Romsilva); oprirea vânzării bunurilor R.A.P.P.S. 13. Tragerea la răspundere penală, civilă, administrativă, materială şi morală a tuturor persoanelor implicate în sistemul de afaceri pe seama avuţiei naţionale. 14. Să se facă dovada plătii taxelor şi impozitelor către stat de persoanele care au făcut averi colosale şi confiscarea tuturor averilor ilicite. 15. Repunerea în drepturi a intelectualităţii româneşti, ocuparea funcţiilor de conducere după competenţe şi rezultate concrete. 16. Impozitarea suportabilă a populaţiei prin taxe şi impozite progresive în funcţie de nivelul de venituri şi, mai ales, de proprietăţi. 17. Remedierea de urgenţă a Codului Muncii, a Legii Pensiilor, a Legii Educaţiei, a Legii Sănătăţii şi a Dialogului Social. 18. Înfiinţarea prin lege a unui SINDICAT NAŢIONAL în care orice salariat să fie înscris obligatoriu prin semnarea contractului de muncă, la fel cum este luat în evidenţă de Casa Naţională de Pensii şi alte Asigurări Sociale. 19. Excluderea şi interzicerea în politica românească a tuturor foştilor comunişti, securişti, persoanelor cu antecedente penale şi a celor compromise moral. 20. Oprit genocidul împotriva poporului român şi echilibrarea echitabilă financiară a veniturilor . 21. În vederea stopării totale a muncii la negru, evaziunii fiscale, corupţiei, mitei etc, se va legifera obligativitatea şi folosirea numai cardului BANCAR-fiscal personal, din care să rezulte venituri realizate şi cheltuieli pentru bunuri şi servicii. 22. Declararea persoanelor vârstnice şi a minorilor PERSOANE VULNERABILE în societate şi grija statului român faţă de aceştia prin legislaţie specială. 23. Măsuri concrete de reabilitare în regim de urgenţă a imaginii României pe plan politic, economic, social, intern şi extern, dovedind ţărilor democratice din Europa un parteneriat corect şi demn de ţară europenă. 24. Asumarea, aplicarea şi răspunderea politică a cererilor manifestanţilor cuprinse parţial în această proclamaţie a cetăţenilor din România. Având în vedere că în multe ţări ale lumii se iau măsuri de austeritate impuse de dificultăţi macroeconomice, trebuie afirmat faptul că indignarea populaţiei din România acestor zile are ca motiv principal nu măsurile de austeritate impuse de către autorităţi, ci modul discriminatoriu în care s-a procedat. Este vorba de acelaşi lucru care se întâmpla de peste 22 de ani încoace, anume sacrificii pe seama majorităţii populaţiei, în vreme ce o întreaga clasă politică şi cei legaţi de cercul politic nu numai că nu suportă nici un sacrificiu, ba dimpotrivă, prosperă ca niciodată. Este ceea ce se cheamă o gravă inechitate socială, nemaiîntâlnită în nici o ţară a Comunităţii Europene, stare ce trebuie să fie adusă şi la cunoştinţa tuturor forurilor internaţionale şi a reprezentanţilor ţărilor cu democraţie autentică.
Posted on: Mon, 16 Sep 2013 20:21:15 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015