Guvernul României de azi, vrea să cumpere un coif dacic din Detroit, USA, oraş în faliment Guvernul face demersuri pentru a răscumpăra de la un institut de artă aparţinând primăriei oraşului american Detroit, intrat în incapacitate de plată, un coif princiar de paradă geto-dacic de argint şi o sculptură şi câteva desene de Brâncuşi, au declarat surse guvernamentale Potrivit acestora, subiectul a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, la iniţiativa ministrului Culturii, Daniel Barbu. În luna iulie, Detroit a devenit cel mai mare oraş american care s-a declarat în faliment, iar Guvernul de la Washington a exclus posibilitatea acoperirii datoriei municipalităţii prin fonduri federale. În aceste condiţii, autorităţile locale din Detroit au în vedere vânzarea mai multor active din patrimoniul Primăriei, inclusiv obiecte de arheologie şi opere de artă aparţinând Institutului de Arte Frumoase. Printre bunurile culturale aflate în colecţia de artă greco-romană a Institutului de Arte Frumoase din Detroit se află şi un coif princiar de paradă dacic din argint. Acesta este asemnător unor piese descoperite în mormintele tumulare de la Aghighiol, judeţul Tulcea, şi Peretu, judeţul Teleroman, datând din a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr. Coiful are o greutate de circa 811 grame, cu o înălţime de 24 cm şi un diametru maxim de 20 cm, a fost modelat dintr-o placă de argint cu dimensiuni de 3,8-4,9 mm şi este bogat decorat prin gravare şi aurire. "Coiful princiar de paradă dacic nu este singura piesă din colecţia Institutului de Arte Frumoase din Detroit care ar putea prezenta interes pentru întregirea patrimoniului cultural românesc, printre obiectele culturale fiind şi o sculptură a lui Constanti Brâncuşi şi câteva desene ale marelui sculptor", au precizat sursele citate. Potrivit acestora, premierul Victor Ponta a solicitat ca, în vederea răscumpărării acestor piese, consulul României la Chicago să contacteze autorităţile din Detroit pentru a vedea ce costuri ar presupune acest demers. În urma aflării condiţiilor de răscumpărare, Ministerul Culturii ar putea desemna un specialist în istorie pentru a negocia răscumpărarea bunurilor culturale menţionate. Comoara de la Peretu • In casa lui batraneasca din satul Peretu, Alexandru Trana se aseaza tacticos pe coltul patului acoperit de un macat inflorat. • E un batran maruntel, nu mai are aproape nici un dinte in gura si daca ii privesti ilica de lana si pantalonii vechi, de tergal, nici prin cap nu-ti trece ca ai in fata descoperitorul uneia dintre cele mai importante comori ale Romaniei: Tezaurul de la Peretu. „Pai, o s-o iau de la inceput, cum am descoperit eu coiful”, spune Alexandru. Desi cunoaste povestea pe dinafara, toata familia se strange in jurul sau, pentru a asculta inca o data ceea ce eu aud pentru prima oara. „Vasazica, situatia se prezinta asa: era de dimineata si eu tocma’ aram terenul de la gradina CAP-ului. Trecusem o data peste el pan’ la capat cand, a doua oara, am luat in lama de la tractor ceva. Era o tabla si eu am impins-o incolo. „Ete, o tabla”, zisei. Am luat-o si am aruncat-o alaturea, pe canal. Vazui eu ca nu era chiar o tabla, ca parea de arama, da’ zic, ce treaba am eu? Am aruncat-o. Da’ in canal, acolo, a gasit-o paznicu’ si a dus-o la cosaru’ lui, la cabina de paza. Dimineata, iar m-am dus la gradina, ca mai aveam de arat. Si paznicu’ vine la mine si zice: „Bai, Sandule, unde ai gasit tu tabla aia, ca aia nu e tabla obisnuita”. „Da’ ce-i?”, m-am mirat. „Nu stiu, da’ tabla nu-i. Hai sa mai vedem”, zice. Si-am mers. Ne-am dus sa mai scarmam, ca eu stiam locu’. Si asa ne-am dat seama ca acolo era ceva.” • Alexandru Trana face o pauza si se uita pe fereastra ca si cum ar vrea sa verifice daca mai este tractorul in curte. Tractorul a ramas pasiunea lui. Si in ‘71, cand a descoperit tezaurul, tot tractorist era. Avea 30 de ani pe atunci. Era prea tanar ca sa inteleaga ce comoara gasise, ce descoperise acolo, la CAP. In afara de tabla de arama, il impresionase un coif ce parea facut cu lucratura de aur, dar era „canit”, murdar de tarana, dupa cum statuse ingropat. Abia a doua zi, cand in gradina CAP-ului s-a trezit cu militia, cu oameni de la primarie, de la partid si de la Muzeul din Alexandria, a inteles ce descoperise el in pamant: o comoara. Cei de la militie au venit si i-au scotocit toata casa, in pod, in beci, in curte, in ograda gainilor. Il banuiau ca dosise ceva. Dupa asta, acasa la el s-a instalat un domn de la Muzeul din Alexandria, arheologul Emil Moscalu. „Domnu’ Moscalu locuia aici, in camera asta. Platea chirie si aducea aici toate obiectele pe care le gasea acolo, pe camp, unde sapa cu oameni angajati din sat - 25 de lei pe zi. Coiful ala era cel mai frumos, da’ au gasit mai multe, niste paftale asa, de pus pe piept, niste roti de caruta. Erau toate aici, intinse pe hol. Au sapat atunci pana au ajuns la pamantul viu. Abia dupa aia au plecat.” • Spre uimirea intregului sat, movila din curtea CAP-ului s-a dovedit a fi un mormant traco-getic, vechi de aproximativ 2500 de ani, apartinand unui reprezentant al aristocratiei locale. Mormantul a fost descoperit in locul numit de sateni „La Izvoare”. Avea doua camere funerare: in prima camera se afla scheletul inconjurat de obiecte din ceramica, varfuri de sageti, cutite din fier, vase de bronz si obiecte de argint aurit, puse intr-un vas de bronz. In cea de a doua camera, arheologii au descoperit cu surprindere ca razboinicul nu fusese inmormantat singur: doi cai, doi caini, o vaca si un car cu patru roti de fier fusesera ingropate alaturi. In total, peste 50 de obiecte de argint placat cu aur, printre care si un coif de argint aurit, in greutate de aproximativ 750 de grame. Imediat, in sat au inceput sa circule povesti despre o comoara nemaivazuta. Oamenii spuneau ca razboinicul ce purta pe cap coif de aur iesise invingator intr-o lupta napraznica, in urma careia fusese ranit mortal. Unii ziceau ca murise in glorie, pe campul de lupta, altii ca fusese doar grav ranit la picior, murind mai tarziu. Oricare ar fi fost cauza, cavalerul cu coif de aur fusese inmormantat princiar, cu onoruri, ca un erou. Informatiile de mai sus sunt luate din “Formula As’ CATALIN MANOLE • Coiful gasit in mormantul de la Peretu iti atrage atentia imediat. Impodobit cu reprezentari animaliere in relief, are pe frunte doi ochi hipnotici cu sprancene neobisnuite, sprancene mari si ingrosate, in asa fel incat privirea ochilor pare necrutatoare. Pe cele doua obrazare se afla insa niste motive ciudate, a caror semnificatie e greu de ghicit. In timp ce pe obrazul stang se afla un tap, pe cel drept o pasare tine un peste in cioc si un mic animal in gheare. Pe toata portiunea coifului ce protejeaza ceafa sunt trei cerbi. Ce reprezinta desenele astea? Sunt cu siguranta niste simboluri, dar ce semnifica? Mi-am pus intrebarile astea impreuna cu cel mai apropiat specialist pe care l-am gasit in Peretu: profesorul de istorie al satului, domnul Vanatoru Marin, cel ce a realizat si o foarte buna monografie a localitatii. In micul sau laborator de istorie, burdusit cu harti prafuite si atlase roase de vreme, pasionatul dascal imi vorbeste despre epoci trecute, civilizatii locale uluitoare, despre care nu se stie nimic. „Am auzit ca alte cateva coifuri asemanatoare cu cel de aici ar fi fost descoperite pe teritoriul Romaniei. Cei ce le purtau erau capetenii ale Fratiilor trace, viteji ce se legasera cu juramant sa apere aceste pamanturi. Se zice chiar ca a fost prima incercare de unire a triburilor tracice, desavarsita apoi de Burebista. „Fratia coifurilor”. Cei alesi sa faca parte din Fratie purtau coifuri de aur sau de argint. Legenda spune ca pe vremea cand oamenii trageau cu sageti catre cer ca sa doboare balaurii stapani pe ploi si furtuni, pe teritoriul Romaniei de azi se dezvoltase o civilizatie infloritoare, a carei arta era comparabila doar cu cea a vechilor egipteni: civilizatia tracilor. Iar capeteniile lor s-au legat in Fratii...” „De unde stiti ca este doar o legenda”, intreb. „Daca ea are un sambure de adevar? In cercurile stiintifice nu s-a gandit nimeni sa il dezlege?” D-l Vanatoru Marin nu-mi raspunde. Ce intreb nu exista in nici un manual de istorie. • Aur. Cat vezi cu ochii, peretii tezaurului stralucesc misterios in culoarea aurului. Atatea comori la un loc nu am vazut niciodata. Sunt la Muzeul National de istorie din Bucuresti, in Sala Tezaurului. • Un spatiu obscur, cu pereti de catifea violeta, pe care lumina cade in raze reflectate de obiecte de aur stralucitor. Ma apropii incet, sa nu sperii imaginea asta de vis: nu sunt simple bucati de aur, sunt coliere, bijuterii, bratari si podoabe lucrate cu o arta desavarsita, in urma cu mii de ani. Brose, cani, paftale, cupe, pumnale, obiecte ciudate, care nici nu stiu la ce foloseau, batute cu pietre scumpe, modelate sau impodobite cu animale fantastice. Iti taie rasuflarea prin frumusetea lor si te duc in timpuri mitice, cu sute de ani inaintea venirii lui Hristos. Si aici sunt expuse doar o parte din comorile Romaniei. Restul se afla in depozite secrete. Sunt obiecte unice in lume prin frumusetea si vechimea lor. Orice muzeu occidental ar face cu fiecare dintre aceste obiecte afise de zece metri, pentru a chema publicul sa vada asemenea minunatii. Ma intreb de ce eu trebuie sa le descopar intr-un soi de buncar subteran, in spatele gratiilor si usilor blindate? De ce nu am aflat pana acum despre minunatele comori descoperite in Romania? Nu le-am mai vazut niciodata nici la televizor, nici macar pe o pagina de ziar. Nu am auzit niciodata vorbindu-se despre ele. Oare sunt impinse dinadins in uitare, cine stie din ce motive obscure, sau la mijloc e doar delasare si indiferenta? Ma plimb hipnotizat de la o vitrina la alta. • Nu stiu ce sa admir mai intai - mestesugul, stralucirea, detaliile de o formidabila expresivitate, sau personajele fantastice, cu cap de pasare, corp de peste si coada de sarpe? Safire, diamante, rubine incrustate in aur. Bijuterii din aur datate 1200 inainte de Hristos, deci facute in urma cu peste 3000 de ani! Deodata, ma trezesc in fata unor ochi de aur. Privirea este necrutatoare, sprancenele incruntate si supradimensionate. Crestetul acestui cap e acoperit de zeci de rozete ce stralucesc ca zeci de sori. Este un coif! Asemanarea cu coiful de la Peretu e izbitoare! Aceiasi ochi, aceeasi privire! Incep sa ma uit mai atent. Personaje in relief impodobesc obrazarele si banda ce protejeaza gatul. Aceeasi deschidere in dreptul urechilor, aceleasi dimensiuni. Citesc placuta cu textul explicativ. Sunt in fata coifului descoperit la Cotofenesti - Prahova. Aur de 24 de karate. Aproape un kilogram. Cercetarile din ultima vreme duc spre concluzia ca dinastia dacica care stapanea intreaga regiune a Dunarii de jos pana in zona Portilor de Fier in sec al IV i.Chr. ajunsese la o organizare politico-administrativa comparabila cu cea vecina din Regatul Macedonean. Cu aceasta ajunge la dispute politice care genereaza expeditia lui Alexandru Macedon din 325 impotriva getilor. Cu aceasta ocazie se vorbeste din nou despre fabuloasele bogati in metale pretioase ale regilor daci. Armatele lui Alexandru trec Dunarea pe un pod de vase situat intre raurile Vedea si Jiu. Reconstituirea momentului este facuta dupa spusele istoricului antic Arrian. In urma unor noi studii asupra celor doua coifuri s-a ajuns la parerea ca anterior acestei expeditii dinasti daci din zona gasisera o forma de afisare emblematica a reprezentarii, proprie dinastiei lor. Reprezentarea este o sinteza in principal din trei elemente din zona ce tin de peisajul faunistic si vegetal. Reperezentarea emblematica este alcatuita dintr-un vultur cu un penaj bogat si creasta pe situla de la Agighiol si coiful de la Peretu care tine in cioc un peste iar in gheare un iepure. Aceasta reprezentare emblematica se localizeaza pe obrazarul drept al coifului. In timp ce *apul (capriorul ) pe coiful de la Portile de Fier se afla pe obrazul stang, iar pe cel de la Peretu un cerb. Elementele de decor florale insotitoare, in special, pe coiful de la Portile de Fier este reprezentat de elemente florale locale pe aparatoarea care protejeaza ceafa. Este scos in evidenta faptul ca aceste elemente florale si faunistice de decor sunt reprezentate si pe ceramica fina (de buna calitate) din aproape toate cetatile (davele ) dacice cunoscute pana acum. Acest fapt explica caracterul unitar al figurarilor ornamentare dacice de pe intreg spatiul locuit de ei, a produselor mesterilor argintari si aurari daci. Elementele de decor florale insotitoare, in special, pe coiful de la Portile de Fier este reprezentat de elemente florale locale pe aparatoarea care protejeaza ceafa. Este scos in evidenta faptul ca aceste elemente florale si faunistice de decor sunt reprezentate si pe ceramica fina (de buna calitate) din aproape toate cetatile (davele ) dacice cunoscute pana acum. Acest fapt explica caracterul unitar al figurarilor ornamentare dacice de pe intreg spatiul locuit de ei, a produselor mesterilor argintari si aurari daci. Acelasi element emblematic este figurat si pe cupele de argint de tip situla intre care si pe piesa aflata la muzeul Metropolitan din New York. Vulturul cu pestele in cioc si iepurele (sau pui de mistret) in ghiare se afla si pe vasul situla descoperit la Agighiol datat la inceputul secolului al IV-lea i.Chr. Motivul apotropaic de pe fata coifului de la Portile de Fier este acelasi cu cel de pe coifurile anterioare de la Poiana-Cotofenesti, Cucuteni-Baiceni. Reprezentarile cu scene de vanatoare specifice de pe ultimele doua si in parte de pe cel de al Agighiol dispar in etapa urmatoare din a doua jumatate a secolului. Concluzia este ca dinastii daci la mijlocul secolului al IV-lea au ajuns la concluzia necesitatii gasirii unui semn emblematic care sa-i reprezinte in cadrul dinastilor epocii. Dispersarea pieselor din tezaurul de la Portile de Fier si lipsa unor descoperiri asemenatoare, cum este cea de la Peretu a facut ca aceasta realitate iconografica istorica sa scape cercetatorilor arheologi si ai istoriei artelor antice din zona si din aceasta parte a lumii vechi in general. Prezenta pieselor din tezaurul de la Portile de Fier in trei mari muzee ale lumii (New York, Detroit, Drobeta Turnu Severin) si trecerea lor prin colectiile muzeeale din Viena au trezit interesul specialistilor privind tezaurele dacice in special reprezentate de coifuri si alte obiecte din metale pretioase specifice lumii geto-dace. • Cotofenesti. Cobor. Pe geamul dispensarului il vad pe medic consultand un copil al carui par straluceste blond-auriu in soarele amiezii. Cotofenesti este un sat asezat pe coline domoale, nici munte, nici campie, dar cu avantajele ambelor: aerul e tare, de munte, dar mersul e usor, ca de campie. Incep sa intreb oamenii despre coif. Toata lumea stie cate ceva despre el, dar dintre cei ce l-au descoperit - Vasile Simion, Traian Simion si Ilie Varbioru - nu mai traieste nici unul, si nimeni nu stie acum sa arate locul exact unde au sapat. Cei trei erau copii cand l-au gasit. Erau dusi cu vacile. Se jucau de-a cautatorii de comori, cand au descoperit una adevarata. Cu furca prinsa in brau, lelea Georgeta rasuceste intre degete caierul ce devine fir si odata cu el inainteaza povestea: „Tatal meu, Vasile Simion, a gasit coiful cu inca doi baieti, dar el si Ilie erau mai mici si nu au primit de la Traian decat cativa bumbi de aur, rupti din coif. Cand au venit de la muzeu, tata a predat bumbii. Traian luase coiful. Cineva a zis ca ii da un porc pe el, dar nu a vrut sa il dea la inceput, punea mancare la gaini in el. Si apoi, deodata, s-a imbogatit. • Casa ii stralucea si avea doi boi in curte, o frumusete”, spune Georgeta fara sa-si ia ochii de la fus. Din om in om, am ajuns pana la urma la Jeana Varbioru, sotia lui Ilie, singura care ar mai putea arata locul exact unde a fost gasit coiful. Isi leaga o broboada neagra peste parul argintiu. Cateva fotografii pastrate intr-o punga de plastic ii aduc inaintea ochilor anii tineretii. Stam pe prispa inalta, incalzita de soare. Dincolo de gardul de sarma, gainile caraie scormonind, pe drum se aude trecand o caruta. „Ii asa, cum urci pe Calea Piscului. Budui ii spunem locului, e langa Varful Fundaturii. Sotu’ meu mi-a aratat locul, la radacina unui stejar. Ei sapau acolo, iaca asa, cum fac copiii, si cand colo au vazut ca ceva scapara in pamant. Stiu drumul pana acolo, desi nu am fost decat o data, dar imi amintesc ca urcai pe niste dale de piatra asa, bine rostuite, ca eu am zis ca sunt puse de om. Erau ca niste placi mari, de piatra, si urcai pe ele.” Jeana nu mai poate merge acum pana acolo, are mai bine de 80 de ani si e bolnava de diabet. Cineva a venit la poarta lui Traian si i-a zis ca pentru coif ii inveleste casa cu „fier alb” si ii da si doi boi pe el. • Am incercat sa il gasesc pe Emil Moscalu, arheologul care s-a ocupat de coiful de la Peretu si mai tarziu de cel de la Agighiol. Am aflat ca a murit in mod misterios. Ultima sa investigatie de arheolog a fost intr-un sat aproape de Peretu. • Pe o magura, oamenii vedeau cateodata flacari si se spunea ca o comoara a unor hoti e ingropata acolo. Moscalu a sapat intreaga magura si pana la urma, tot ce a descoperit a fost un schelet cu oase rosii. Atat s-a descoperit. Dar la putin timp, despre Moscalu s-a spus ca a innebunit, ca era obsedat ca cineva vrea sa ii fure ceva pretios, un lucru pe care il purta intotdeauna in rucsacul sau. Nu s-a aflat niciodata ce avea in rucsac. Emil Moscalu a sfarsit la spital, nebun, dupa o cariera stralucita. Rucsacul sau a ars intr-un incendiu, izbucnit nu se stie cum. Emil Moscalu a fost insa elevul domnului arheolog Boroneant, iar d-l Boroneant este un luminat si foarte distins profesor, la care am apelat pentru a afla raspunsul la intrebarile care ma framantau. Ce era cu Fratiile acelea? Legenda sau adevar? Dar coifurile? Existau si intre ele legaturi de rudenie, reprezentau o unitate spirituala, aceeasi fabuloasa civilizatie traco-getica? Asemanarea lor izbitoare mai fusese semnalata candva? A fost, intr-adevar, teritoriul Romaniei, cu trei mii de ani inainte de nasterea lui Hristos, spatiul unei culturi extraordinare? Intrebarile se inghesuiau, grabite sa primeasca fiecare un raspuns. „Da. Eu cred ca civilizatia existenta aici in urma cu 3000 de ani era dezvoltata si putea sa produca obiecte atat de deosebite cum sunt coifurile si tot ceea ce e expus in sala Tezaurului de la Muzeul de istorie nationala din Bucuresti. Dar asta nu e tot: e importanta si uimitoare asemanarea stilistica intr-un spatiu atat de intins.
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 15:49:41 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015