Intervenţie minunată - vineri 25 oct. 2013 (Benona Antea, - TopicsExpress



          

Intervenţie minunată - vineri 25 oct. 2013 (Benona Antea, Bucureşti, Muntenia) Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:33) Sunt născută într-o familie creştină în care am învăţat despre dragostea lui Dumnezeu şi încrederea în EL Sosise timpul să pun în practică ceea ce învăţasem despre acest Dumnezeu minunat al familiei mele. Doream din tot sufletul ca El să devină şi Dumnezeul meu personal, Eram elevă în clasa a X-a la liceu. Examenul de chimie avea loc vineri după-amiaza, în decembrie, când soarele apunea pe la ora 16:30. S-au des­chis subiectele de la minister şi am început să scriu în mod sârguincios. Am scris până la ora 16:00, lăsând totuşi subiectul neterminat. Fiind surprinsă că am terminat destul de repede, profesoara m-a rugat să aştept pe hol, pentru că urma şi examenul la proba orală. Dar eu am salutat politicos şi am ieşit, grăbindu-mă spre casă, unde părinţii mă aşteptau să ne închinăm împreună lui Dumnezeu la începutul zilei de Sabat. Pe drum mă rugam ast­fel: Doamne, Tu ştii că am învăţat conştiincios, dar nu am putut termina lucrarea pentru că începe Sabatul, şi eu doresc atât de mult să implinesc voia Ta. Încredinţez în mâna Ta situaţia acestui examen. O pace adâncă mi s-a aşternut în suflet după această rugăciune. Duminică dimineaţa am avut un îndemn puternic să merg pe la liceu, deşi ştiam că nu voi găsi niciun profesor în acea zi liberă. Uimirea mea a fost foarte mare, când directorul, întrebându-mă de ce am venit, îmi zice după aceea: Stai numai puţin să vorbesc cu doamna profesoară de chimie, că din întâmplare a venit astăzi să corecteze lucrările. Şi, într-adevăr, era singura profesoară ce se găsea la şcoală în acea zi de duminică. După câteva minute, iese şi dânsa din cancelarie şi, cu o faţă zâmbitoare mi se adresează cu următoarele cuvinte: Tu eşti eleva Dimitriu? De ce ai plecat după examenul scris, pentru că ai făcut o teză destul de bună? După ce a aflat răspunsul meu, mi-a zis cu blândeţe: Nu vrei să dai oralul acum, cu mine? Am rămas surprinsă de felul în care a lucrat Domnul, dar m-am mi­nunat şi mai tare când mi-a cerut să vorbesc despre ce ştiu eu cel mai bine din toată chimia. Am primit o notă destul de mare. Eram atât de bucuroasă şi-L lăudam întruna pe Dumnezeul meu minunat pentru că a făcut imposi­bilul pentru un copil neînsemnat ca mine, aducând-o pe acea profesoară la liceu în ziua ei liberă, doar ca să pot da şi restul examenului şi să am media încheiată. Într-adevăr, atunci când El este prioritatea supremă în viaţa noastră, Se îngrijeşte ca toate celelalte lucruri să ne meargă bine. Ce Dumnezeu minu­nat avem! El vrea să fie şi Dumnezeul tău!
Posted on: Fri, 25 Oct 2013 09:56:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015