Joi, 27 iunie, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un - TopicsExpress



          

Joi, 27 iunie, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord privind Mecanismul Conectarea Europei, noul Fond European în valoare de 30 de miliarde de Euro destinat finanțării proiectelor de interes comun în infrastructură pentru rețelele trans-europene de transport, energie și teleco municații. Raportorul Adina Vălean (PNL, România) a declarat: ”Am reușit să transmitem mesajul corect către Comisie și Consiliu, și anume că bugetul Mecanismului Conectarea Europei trebuie folosit cât mai eficient. În condițiile unor necesități de 1000 de miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii energetice și a unui deficit de finanțare de 250 de miliarde până în 2020, instrumentele financiare reprezintă soluția prin care se poate crea un efect multiplicator pentru fiecare euro investit din bani publici europeni. Am reușit foarte greu să schimbăm paradigma alocării finanțării publice europene prin granturi și focalizăm finanțarea spre proiecte europene care să aducă plus-valoare. Aceasta este, cred, singura soluție în climatul economic actual, de a realiza modernizarea rețelelor de transport, energie și de a readuce creșterea economică. Criza datoriilor suverane a determinat instituțiile financiare să mizeze pe tranzacțiile cu guverne în căutare de lichidități în detrimentul proiectelor și a companiilor private. De aceea, utilizarea banilor europeni prin instrumente financiare poate rezolva problema finanțării private a companiilor care doresc să investească în infrastructură. Mai mult, prin acest mecanism, promotorii de proiecte beneficiază de eticheta de Proiect de Interes Comun European, ce le crește gradul de atractivitate reducând, în același timp, costurile finanțării acestor proiecte. România la rândul ei va trebui să schimbe viziunea asupra energiei, să utilizeze instrumente moderne de finanțare a infrastructurii, deschizând astfel accesul la lichiditățile Băncii Europene de Investiții și ale investitorilor instituționali. Această schimbare de paradigmă poate fi o oportunitate prin care România să devină o piață mai atractivă și să își schimbe modul în care participă la jocul european. Eșecul previzibil al proiectului Nabucco arată că nu statele, ci companiile puternice și competitive sunt cele capabile să angajeze și să ducă la bun sfârșit proiectele majore de infrastructură energetică.”
Posted on: Thu, 27 Jun 2013 10:28:37 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015