LECȚIA 5 DESPRE VICIU Iubesc viciile, fiindcă mi-e frică de sfinţenie. Nostalgia dezmăţului duce la adevăr. Iată de ce-l urăsc pe Kant, moralistul! Construieşte o lume fără dezgust, fără geamăt. Existenţa pură e dincolo de „cerul înstelat şi de legea morală-n mine”. Nuditatea amantei ce-şi desfată înclinaţiile e mai dulce decât slova raţiunii. Doar ruina cărnii îţi trezeşte conştiinţa finitudinii. Te scoate din ordinea lumii, desăvârşindu-ţi răstignirea între cer şi vulgaritate. Aud clinchetul rugăciunii dispreţuindu-mi intelectul. Vreau să mă tăvălesc în Eul pasiunii izbăvit de seducţiile gramaticii amorţite de obsesia logicii. Sentimentul nu mă poate salva, ci ofili. Să cuget pentru a crede că exist? Teologia viciului este un principiu etic ce nu are nevoie de raţiune. Ea se relevă simţului, singurul altar în care poţi gusta împărtăşania lăuntrică a Sinelui sinucis în imunitatea domestică a Cuminţeniei. Mă uit în metafora inimii mele şi simt cum Dumnezeu mi-atinge coasta ca unui complice oarecare…
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 03:34:03 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015