La inceput a fost Cuvantul nu rastalmacirea! Toţi cercetează Sfintele Scripturi şi ajung la concluzii total diferite din cauza propriilor lor păreri. Nu este suficient a cerceta şi studia Scripturile. Toţi oamenii bisericii fac acest lucru. Totul începe printr-o descoperire personală şi o urmare real...ă a lui Isus Hristos. El este punctul central al descoperirii depline a lui Dumnezeu. În El sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei ( Coloseni 2:2-3). Este scris: „Cercetaţi Scripturile căci socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5:39,40). Nimeni nu are voie să judece un subiect biblic din propriul punct de vedere. Toţi trebuie să ne supunem cerinţelor Cuvântului lui Dumnezeu. Judecătorul Suprem judecă astăzi şi va judeca în Ziua de Apoi doar prin Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie: „Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos” (Rom. 14:10). El accentuează aceasta odată în plus în epistola trimisă Bisericii din Corint: „ De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi…Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos” (2 Cor. 5:9-10). Prin această expunere le cerem celor care se referă la Dumnezeu să respecte ca veşnic valabile învăţăturile biblice şi modelele stabilite din vremea apostolilor. În Evanghelia lui Ioan, DOMNUL nostru se referă la acest text biblic, spunând: „În prooroci este scris: ‚Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.’ Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine” (Ioan 6:45). Acuzaţia este direcţionată spre toţi cei care au schimbat, denaturat şi falsificat Cuvântul original al lui Dumnezeu şi învăţăturile scrise în Biblie. Acum e timpul când omenirea trebuie să audă mesajul divin clar şi adevărat în forma lui de la început. Trist, dar adevărat, predicatorii diferitelor denominaţii umblă pe căile lor proprii. Unii dintre ei vorbesc despre mântuire, fără ca ei înşişi să umble pe calea mântuirii aşa cum este arătată chiar la începutul Bisericii Noului Testament. Duşmanul se înfăţişează întotdeauna foarte evlavios, precum un înger de lumină (2 Cor.11) şi îndrăzneşte să spună: „Este scris!” Atât lucrurile bune cât şi cele rele vin prin inspiraţie. Inspiraţia adevărată şi originală provine de la Duhul Sfânt şi se dovedeşte întotdeauna corectă, pentru că: „Oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (2Petru 1:20-21). Prin Scripturi suntem direct avertizaţi despre lucrurile care vor veni: „Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se lipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor”(1Tim.4:1). „ Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite” (2 Tim.4:3-4). „În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică” (2Petru 2:1). Toţi predicatorii trebuie întrebaţi dacă vestesc un „mesaj creştin” oarecare sau Mesajul original al lui Hristos. Oricine, fie că se exprimă prin predică sau în scris, trebuie să se verifice personal şi, de asemenea, să reziste verificării. Învăţăturile adevărate arată că inspiraţia provine din sursa adevărată, în timp ce învăţăturile false arată că inspiraţia vine din sursa greşită. Nu este suficient să fii sincer în gândurile tale. Noi trebuie să găsim locul unde ne aşează Scriptura, deoarece: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”(2 Tim.3.16). Tradiţiile religioase, învelite în texte biblice al căror înţeles este aplicat în mod greşit, nu pot rezista înaintea lui Dumnezeu. De multe ori, în urma unei cercetări amănunţite nu rămâne decât o frumoasă cochilie religioasă. Noi trebuie să înţelegem că există o diferenţă imensă între adevăratul Cuvânt original în care există viaţă şi multele răstălmăciri ale acestuia, care produc moartea. Provocarea şi acuzaţia trebuie adresate şi acelora care fără să-şi dea seama rămân în învăţături greşite. Ignoranţa spirituală nu ne scuteşte de judecată. Cei care predică neintenţionat o evanghelie falsificată pot fi comparaţi cu cei ce fac plăţi cu bancnote falsificate. Dacă acea persoană este prinsă, ea trebuie să suporte consecinţele, chiar dacă nu a fost personal implicată în falsificare. În general, credincioşii nu sunt precauţi şi de aceea cad repede în capcana duşmanului, crezând lucrurile transmise de către cler. Eva nu se aştepta la un deznodământ tragic atunci când şarpele i-a citat greşit Cuvântul lui Dumnezeu prin minciuna lui otrăvitoare. Nici noi nu am putut recunoaşte acest lucru decât în urma naşterii din nou şi a iluminării noastre. Duşmanul a început să argumenteze, „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…?” El a rămas la subiect, dar nu şi la adevărul original al Cuvântului ieşit din gura lui Dumnezeu. Din această procedură rezultă până astăzi marea înşelăciune în întreaga lume religioasă. Satan nu are propriul său cuvânt. Şi acesta este lucrul pe care mulţi oameni nu îl înţeleg. Mereu şi mereu el îi implică pe oameni în discuţiile religioase din denominaţii. Cu o eleganţă deosebită, el ia ceea ce Cuvântul învaţă şi apoi îl deformează şi îi răstoarnă sensul. El „tratează” subiecte biblice referitoare la Dumnezeire, la botez, la Cina DOMNULUI, dar le prezintă nebiblic omenirii şi-i face pe oameni să le creadă. El se apropie de noi cu Este Scris, aşa cum a făcut în Matei 4. În acele zile el s-a folosit de Scriptură, dar a extras versetele din context. În aceasta a constat de fapt ispitirea. Metoda lui de lucru este aceeaşi şi astăzi, fără ca aceasta să fie observată de cler, pentru că ei întotdeauna au impresia că Satan ar fi în cu totul altă parte. Unora, el le va recita textul din Matei 28:19, pentru alţii va folosi textul din Ioan 20:23, dar nu va arăta spre textul din Fapte 2:38. El întotdeauna scoate din context ceea ce Este Scris. El va pune un verset biblic în opoziţie cu altul. Oricum, Duhul lui Dumnezeu va aşeza întotdeauna un verset biblic după celălalt, stabilind armonia între ele. Satan nu-L tăgăduieşte nici pe Dumnezeu, nici Cuvântul Său. Zi şi noapte el se ocupă de oameni, în deosebi de cei din şcolile biblice, din seminariile teologice şi de clerici, cu scopul de a-i îndoctrina cu felul lui de a vedea lucrurile. Căderea în păcat din grădina Eden a fost completă atunci când a atins trupul natural al omului ca urmare a seducţiei. Aceasta este cauza pentru care lumea suferă până în ziua de astăzi. În biserică are loc lepădarea de credinţa în SINGURUL Dumnezeu adevărat şi de credinţa în Cuvântul Lui prin neascultare. Din aceasta decurg toate devierile de la Cuvânt şi lucrurile din cauza cărora Biserica suferă până acum. La primul conciliu de la Niceea (anul 325 d. Hristos), s-au strâns 250 de reprezentanţi ai diverselor grupări creştine pentru a discuta subiecte biblice, în special cele privitoare la Hristos şi Dumnezeire. Trebuie să ne fie permis să întrebăm: de ce proorocii şi apostolii nu au discutat niciodată aceste subiecte? Cum a mai plâns Cerul întreg şi cum s-a mai bucurat tot iadul atunci când dumnezeul acestei lumi a reuşit să scoată Cuvântul lui Dumnezeu din ordinea divină şi să îl înlocuiască cu afirmaţii doctrinare ieşite din mintea oamenilor, formulări greşite ale celor care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu în mod personal!!! Părinţii bisericii erau evident dominaţi de gândirea filozofică greacă şi păgână. Nici unul dintre ei nu cunoştea limbile aramaică şi ebraică pentru a verifica textele originale. Este evident că nici unul din ei nu cunoştea caracterul Vechiului Testament în legătură cu planul de mântuire şi nici unul nu Îl cunoştea pe Dumnezeul lui Israel. Toţi au acceptat Creştinismul ca o religie, dar nu au avut nici o experienţă cu Hristos ca Mântuitor şi Domn. Nici unul dintre ei nu poate vorbi despre o chemare divină. La citirea istoriei bisericii, vedem că aşa-zişii părinţi ai bisericii i-au urât fără excepţie pe evrei, făcând declaraţii virulente împotriva lor. Ignaţiu din Antiohia a fost cel care a dat tonul împrăştierii acestei seminţe a răului. Exemplul lui a fost urmat de Iustinian, Hipolit, Ciprian, Grigorie de Nisa, Origene, Augustin, cât şi de Tertulian şi Atanasiu, până la Crisostom şi Ieronim. Începând cu anul 441 d. Hristos, papa Leon cel Mare, considerat de protestanţi ca fiind primul papă, a început să-şi exercite puterea, ridicându-se deasupra tuturor celorlalţi. Prin influenţa conducătorilor bisericii nu au avut loc decât aruncare de blesteme, acuzaţii groaznice şi expulzări ale evreilor. Prima influenţă concretă a părinţilor bisericii, aşa cum aveau să fie numiţi mai târziu, a devenit evidentă în anul 321 d. Hristos, când Constantin a decretat obligativitatea păzirii de către evrei a duminicii, în timp ce ţinerea Sabatului fusese interzisă. Multe din sinagogile lor le-au fost luate şi folosite ca biserici. Prin intermediul acestor sărbătoriţi părinţi ai bisericii, Satan a răstălmăcit pasaje ale Noului Testament şi le-a folosit pentru a-i declara pe evrei „lepădaţi”, „ucigaşii lui Hristos” şi pentru a-i blestema. Oricine blestemă Israelul, va fi blestemat de Dumnezeu(Numeri 24:9). La 28 februarie 380, împăratul Teodosiu (347-395) a declarat „Credinţa trinitară” religie de stat. Conciliul de la Constantinopol a confirmat această decizie în luna mai 381. Astfel, toţi cetăţenii imperiului erau obligaţi să accepte această religie. Numai în cele şapte cruciade desfăşurate pe o perioadă de timp de mai puţin de 200 de ani, între 1095 şi 1291, 22 de milioane de oameni au murit ca martiri prin mâna bisericii statale. „Deus lo vult” , adică „Dumnezeu o vrea”, a fost chemarea la masacru folosită de Gottfried de Bouillon. Papa Urban al-II-lea a ordonat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh începerea primei cruciade. El a trimis 35 000 de soldaţi pentru a cuceri Ţara Sfântă. Cu un crucifix într-o mână şi cu sabia în cealaltă, cruciaţii au comis nenumărate crime. Dâra de sânge coboară până în timpul Evului Mediu în care se estimează că 50-60 de milioane de oameni au murit ca martiri, ucişi de „Biserica Trinitară” devenită putere statală în Sfântul Imperiu Roman începând din secolul IX.EWALD FRANK .
Posted on: Fri, 27 Sep 2013 19:43:59 +0000