MEREU ÎNVĂŢĂCEI Mă învăţă iar dorul să-mi văd statura mică În umbra-nvăluită de cele anotimpuri, Tăcerea-mi puse-n braţe, să-mi fie ibovnică, Cântându-i serenade îmbălsămate-n gânduri. Întortocheata cale a vieţii cu mistere Mai ţese o poveste-n păienjenişul des, Cu temerar avânt îi cer - şi ea îmi cere - Răspunsuri să dezlege, cum fac şi eu, ades. Suntem datori să trecem prin pâcla iernii albe, Să măsurăm cu setea şi dunele Saharei Dorinţi şi dor, răbdare, în inima ce salbe Cu ramuri de măslin i-agaţă tributarei. Împărătesei-vieţi - umilii ei supuşi - Ofrande-aducem dar şi... ceasul încercat, Iar glasurile noastre, în cor, cu pescăruşi, Înalţă rugi la cer, mărturisind păcat. Păcat în neputinţa ce o primirăm ieri Şi ne-o cărarăm greu, încovoiaţi de masa Cu cifre, semne, teste impuse de boieri Ai vremurilor dure, conducători. Şi casa? Cu uşa larg deschisă, la masă aşezăm Cohoardele de ore flămânde şi setoase. Cămin comun -pendula - mereu sincronizăm La cinele târzii, în tainele mănoase. Se-mprăştie misterul, stelar e anotimpul Călătorind pe-o rază de soare sau de luna, Ei, amorezii veşnici: Viaţa, cu mire - Timpul, Ne dăruie-o secundă, arar, să fie bună! Învăţăcei temeinici, desprinşi cu-al lor vârtej, Umili supuşi în lege şi ritmul lor perfect, Sincronizaţi, aprindem, zâmbind... un alt gătej Lumina să-ncălzească al iernii alb, cochet. - MGM -
Posted on: Wed, 04 Sep 2013 07:57:01 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015