Mijloc de întâlnire a noastra cu Dumnezeu Daca tinem sa ramânem crestini, trebuie sa-i iubim pe toti oamenii, ca Iisus, caci numai asa e sigura si cu putinta „iertarea din inima” ce ni se cere si atunci vine ca de la sine, usor si simplu, si nici nu mai cade, chiar daca ura ar rastigni-o de ciuda pe toate crucile istoriei. De altfel, aceasta e suprema dovada a biruintei Sale si semnul divinitatii Sale. Cu aceasta iubire graia omenirii Iisus de pe munte. Si iata ce ne învata despre post. Mai întâi, Însusi Iisus a postit. Nu ca i-ar fi fost de trebuinta, dar va zice cândva - „pilda de viata v-am dat voua”. Deci noua ne trebuie post pentru înfrânarea patimilor, pentru subtierea mintii, pentru sporirea Duhului Sfânt în noi, care ne descopera caile mântuirii. Postul ne ajuta sa întelegem rosturile mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viata aceasta, cu trup pieritor, spre veacul viitor, în care trebuie sa ne deprindem înca de pe acum. Dar sa nu tinem postul în întelesul strâmt al cuvântului. Caci sunt unii care cred ca daca nu manânca carne si cele de asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca sa se cheme ca au postit. Nu manânca carne de porc; dar carne de om manânca - clevetind, muscând cu gura, osândind cu vorba si ucigând cu gândul. Postul nu e, mai ales în crestinism, numai un regim al stomacului. Avea si Sfântul Pavel din acestia, îngusti cu socoteala (îngusti la minte), carora trebuia sa le spuna ca „nu stomacul sau mâncarea ne face drepti înaintea lui Dumnezeu”. A face din post numai o chestiune de stomac, înseamna a îngusta rostul cu care a postit Iisus – ceea ce ar fi o ocara. Dar iata si întelesul mai larg al postului, al acestui mijloc de întâlnire a noastra cu Dumnezeu. Este chiar întelesul pe care i l-a dat Dumnezeu, si ni l-a descoperit prin Isaia Proorocul, la capitolul 58. Capitolul 58 1. Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale. 2. În fiecare zi Mă caută, pentru că ei voiesc să ştie căile Mele ca un popor care făptuieşte dreptatea şi de la legea Dumnezeului său nu se abate. Ei Mă întreabă despre legile dreptăţii şi doresc să se apropie de Dumnezeu. 3. Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. 4. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. 5. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? 6. Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. 7. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. 8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. 9. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, 10. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. 11. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată. 12. Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită. 13. Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni, 14. Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea. (Parintele Arsenie Boca, Omul zidire de mare pret, Editura Credinta stramoseasca, p.132-133)
Posted on: Tue, 19 Nov 2013 22:42:44 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015