Minciuna este molipsitoare în PSD După ce că suntem campionii - TopicsExpress



          

Minciuna este molipsitoare în PSD După ce că suntem campionii Europei la inflație, de 6 luni ocupăm pe “podium” primul loc, după ce am ajuns la tristul record de jumătate de million de șomeri în același interval de timp, investițiile străine s-au redus dramatic și fiecare cifră publicată în ultimele șase luni de către INS și BNR ne arată dezastrul guvernării televizate Victor Viorel Ponta, liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan vine să ne mintă pe față anunțând triumfalist că măsurile luate de guvernarea USL au dus la crearea a 100 de mii de locuri de muncă. Mai mult, demnul tovarăș de partid al celui care și-a plagiat propria lucrare de diplomă, dezinformează prin intermediul declarațiilor politice că mult prea cinstitul cabinet Ponta (acela din care ne-am trezit cu un ministru condamnat penal și cu alți 11 puși pe drumuri de prea multă falsificare de CV, plagiat și incompatibilitate),“a promovat o strategie care se bazează pe crearea de noi locuri de muncă şi creştere economic”. Chiar așa? Zău? Mă întreb, tot așa de fictiv și mincinos raportează noi și noi succese și la el la firmă? Remus Lăpușan numără ca și Pristanda niște realizări închipuite, realitatea de zi cu zi îl contrazice. Și ar putea să ne mai scutească, după mai bine de un an de când prin minciună și promisiuni neonorabile sunt la guvernare, cu faptul că ei “repară” ceva ce chipurile ar fi “stricat” guvernul Emil Boc. Nu Guvernul Boc, ci Guvernul Ponta este responsabil pentru faptul că până și Comisia Europeană îi atrage atenția că este incoerent și fără priorități până și în documentul oficial trimis la Bruxelles pentru atragerea de fonduri europene pentru perioada 2014 – 2020. Dacă până și când cere bani, acest guvern este incoerent, de unde vin pretențiile de a crea locuri de muncă? De la începutul acestui an, guvernarea lui Victor Viorel Ponta a luat pâinea de pe masa a aproape jumătate de milion de români. Poate Remus Lăpușan ne trece la crearea de locuri de muncă și cazurile Mechel, OltCHIM, precum și concedierile anunțate de la Poșta Română, de la CFR Infrastructură şi CFR Călători – 2.000 angajaţi; CFR Marfă – 2.500 angajaţi; UCM Reşiţa – 960 de angajaţi; CET Bacău – 100 de angajaţi; Administraţie – 2.800 de angajaţi; ANAF, Autoritatea Vămilor, Garda Financiară – 1.500 de angajaţi șamd. Despre laptele și mierea promise în campania electorală de către Uniunea Social Liberală vin datele publicate de către Institutul Național de Statistică care ne arată că, pentru trimestrul unu din 2013, nivelul de trai s-a diminuat cu circa trei procente față de aceeași perioadă din 2012. Potrivit datelor furnizate de către Banca Națională a României, investiţiile străine directe au totalizat în primele 4 luni din acest an 322 milioane de euro, în scădere cu aproape 35% faţă de perioada similară a anului trecut, când a fost raportat un nivel de 494 milioane de euro. Unde sunt legile de relaxare fiscală și de încurajare a muncii? În minciunile triumfaliste ale subalternilor politici ai lui Ponta din teritoriu. Îi amintesc lui Remus Lăpușan că și pe vremea lui nea’ Ceașcă creșteau din pix nivelul de trai și bunăstarea de nu se mai vedeau românii din cozile la care stăteau să se îndestuleze.
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 08:07:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015