Ne agățăm de cuvinte. Ne place să auzim vorbe frumoase. Ne - TopicsExpress



          

Ne agățăm de cuvinte. Ne place să auzim vorbe frumoase. Ne încântă auzul și ne face să zâmbim. Uneori , cele mai alese dintre ele ne readuc încrederea și ne redă speranța, Alteori, ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva totul este emfatic, gol și fals, cuvinte aruncate pur și simplu fără nici un scop. Cuvintele sunt magice atunci când vin din suflet. Sunt pline de frumusețe atunci când vezi în ochii celui care ți le spune emoția, sentimentul, gândul că ceea ce s-a spus este și adevărat. Ele prind aripi din momentul în care îți ies pe gură, de aceea caută să le lași să zboare doar pe cele potrivite, calde, optimiste. Cuvintele capătă valențe extraordinare atunci când sunt însoțite de un zâmbet, de o privire caldă, de un gest sau o mângâiere. Chiar și ” sunt alături de tine ” are alte semnificații atunci când îți înconjori prietenul cu brațul și îi dai voie să-și odihnească sufletul pentru câteva momente. Dar, când ele provin din minte își pierd aura magică și devin ordinare. Cuvinte goale. Chiar dacă sunt frumoase. Chiar dacă sunt special alese , ele nu au nici un fel de strălucire. Nu ne fac să simțim nimic. Zero. Inima știe să privească și să citească dincolo de cuvinte. Ea știe să prindă ecoul cuvintelor și să facă diferența între calitate și mediocritate. Inima, rar se lasă păcălită. Întotdeauna a existat un limbaj dincolo de cuvinte. Un limbaj ascuns, străvechi, știut doar de cei care i-au învățat și înțeles semnele. Într-o tăcere se pot ascunde sute de cuvinte nespuse. Într-un zâmbet mii. Într-o privire milioane. Uneori, cuvintele sunt în plus. Uneori, trebuie să adoptăm un alt limbaj, cel al tăcerii, cel al privirii, cel al iubirii. Există o magie între cei care știu să vorbească în tăcere. O punte care îi unesc și îi aduc mai aproape unul de celălalt . Acesta este limbajul de dincolo de cuvinte. Limbajul inimii și al minții. Găsește pacea și armonia dincolo de cuvinte. Bucură-te de limbajul tainic al tăcerii. Învață să prețuiești liniștea....:*
Posted on: Thu, 15 Aug 2013 20:40:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015