Nu cere de pomana! Vrea doar sa munceasca ! Nu e putin lucru sa fii singur pe lume, sa ai doi copii minori si sa refuzi sa te lasi infrant de destinul potrivnic! Scrisoarea pe care am primit-o din partea unei doamne din Rosiorii de Vede – un oras despre care stiu din experienta de jurnalist ca este un oras sarac, lipsit de resurse – mi-a demonstrat cu prisosinta ca am de-a face cu un caz social iesit din comun. O vaduva, care are in ingrijire doi ingeri, mi-a cerut ajutorul! A facut acest lucru pentru ca nu mai avea nici cea mai mica speranta, iar orizontul ii era ingustat de perspective. Ceea ce m-a impresionat, dincolo de drama pe care o traieste este ca nu voia nimic altceva decat sa aiba un loc de munca. Nu am stat pe ganduri si am inceput sa sun in stanga si in dreapta. La finalul jurnalului, chiar am facut apel la bunavointa publicului. Ceea ce ma deranjeaza si chiar incepe sa ma apese este faptul ca in afara de cativa prieteni, nimeni nu a catadicsit sa miste un deget pentru ca astfel de situatii anormale sa fie eliminate din viata noastra. Nepasarea si lipsa totala de reactie a unora sunt de natura sa ma socheze. Cu atat mai mult cu cat egoismul ne poate costa pe fiecare dintre noi, la un moment dat, extrem de scump! Chiar daca orasul Rosiorii de Vede din care provine aceasta mama este unul sarac, cu foarte putine resurse, sunt convins totusi ca si acolo, intre granitele localitatii, exista patroni cu buzunare ceva mai pline decat restul populatiei. Ar putea-o ajuta! Asa cum, foarte bine, i-ar putea ajuta pe toti cei aflati in situatia ei! Un bun prieten mi-a promis ca va rezolva situatia, aparent fara iesire a acestei mame. În cateva zile va avea un loc de munca. Totusi, am sufletul greu! Pentru ca stiu ca nu voi putea, la nesfarsit, rezolva astfel de cazuri apeland doar la prieteni! Mai jos am postat scrisoarea domniei sale. Orice alt comentariu este de prisos °°°°°°°° Dupa o copilarie deloc roza cu doi parinti cu vicii diferite,aveam sa-mi pun viata in palmele unui om pe care l-am divinizat candva, pentru ca, mai apoi, sa fiu doar tinta pumnilor lui atunci cand, ametit de alcool, nu oferea decat suferinta si lacrimi fara sa-i pese de copilul de doar 5 ani, pe atunci. A pierit pana la urma decapitat, lasand un copil orfan si o imagine de la recunoasterea de la morga care ma urmareste si azi, intrebandu-ma de ce a trebuit sa-l vad asa? Nimeni, de atunci, nu m-a intrebat de imi este bine sau rau. Prietenii ii numar pe degete, doar copilul ce a crescut intre timp si s-a maturizat inainte de vreme din cauza lipsurilor si greutatilor stie cum trece o zi, cum vine cealalta, si spune doar ca ar vrea sa creasca mai repede sa lucreze pentru a ma ajuta cumva.Tot el a fost cel care, sfatuindu-ne ce sa facem cu fetita parasita de mama ei naturala in spital, pe care la doua luni am luat-o in plasament, a spus “hai s-o luam noi! Unde mananc eu, mananca si ea! Cine stie unde apuca, cine o ia”. Nu regret nimic, doar faptul ca nu-i pot da mai mult. Poate o familie cu bani ii oferea totul, dar, cu siguranta, dragostea noastra nu o gasea nicaieri. E sufletul nostru, e copilul pe care l-ar dori orice mama adevarata. Daca ar trebui sa-mi donez o parte din mine, doar sa le fie lor un pic mai bine, nu as ezita nici o clipa! ....
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 20:52:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015