O cheamă, de fapt, Mimi Calapodescu. Nu s-a mândrit însă niciodată cu acest nume. Ori de câte ori era astfel apelată, se roşea uşor stingherită. Din cine ştie ce ramură obscură a arborelui ei genealogic, un biet cizmar dăruise neamului acest cadou onomastic, de care, până la ea, nimeni nu se ruşinase. Mimi visase cu ochii deschişi încă de mică. Se vedea înconjurată de fast şi bogăţie. Departe de mahalaua în care maică-sa o adusese pe lume. Şi destinul ei nu fusese departe de a se fi împlinit în litera lui. Mimi plecase de la şaisprezece ani de acasă. Impropriu spus, plecase. Fiindcă fusese ascunsă în portbagajul lui Gică Galantu, primul bărbat din viaţa sa. Cel care decopertase cel dintâi folia de aur, ce ascundea marţipanul delicios al trupului ei, adulat în tot cartierul Rahova, chiar de la acea vârstă fragedă. Gică avea şmenuri mari în Germania şi Olanda şi, cum în acele vremuri nu aveai voie să pofteşti la pâinea albă a unui Apus considerat decadent, el îşi aranjase prin oameni, la vamă, plecarea din ţară. Reveniseră după 89. Cu buzunarele pline de lovele. Mimi era deja femeie. O femeie la care ar fi poftit până şi un orb. Dar Gică nu o împărţise cu nimeni, niciodată. Chiar dacă în anturajul său deocheat mulţi ar fi dat şi ultima leţcaie din buzunar, ori ar fi făcut moarte de om, doar să o poată atinge măcar o noapte. Ajuns acasă, Gică Galantu începu să-şi pună în practică visul. O reţea de prostituţie. Dar nu una de doi bani, cu ştoarfe pricăjite, nespălate şi analfabete. Văzuse în Olanda cum arată o casă de toleranţă first class şi voia să facă şi aici acelaşi lucru. Din clipa când racolase primele exemplare cu fustă de prin ascunzişurile Moldovei, Mimi devenise pentru toată lumea Matroana. Gică se dăduse peste cap să facă din fetele lui nişte exemplare emancipate. Nu că ar fi fost nevoite să întreţină cine ştie ce dizertaţii filozofice în timp ce se regulau, dar el voia să aibă clienţi doar unul şi unul. Din crema societăţii. Şi, cum bine se ştie, cei cu bani au întotdeauna şi pretenţii mai mari. Gică făcuse chiar şi o uppgradare în stil olandez casei sale de prostituţie. Una, este drept, periculoasă. Fetele puteau oferi chiar şi visări ezoterice, sosite pe filiere ascunse din portul Amsterdamului. Din narghilele frumos încondeiate, te puteai bucura de câteva fumuri ce te făceau să aluneci într-o lume paralelă, seducătoare. Fiindcă lui Galantu îi plăcuse toată viaţa să rişte. La toate astea se gândea Matroana, stând în faţa oglinzii în care încerca să mai desluşească fărâme din tainele corpului ei, ce trecuse deja peste graniţa fatidică a celor patruzeci de ani. Ştia de la o matroană olandeză că până la această vârstă femeia mai poate oferi ceva unui bărbat. Se privea cu ochii săi rimelaţi puternic şi ar fi vrut să fie un mascul în clipa aceea. Să vadă dacă fizionomia din faţa sa i-ar mai fi aţâţat cu ceva simţurile. Îşi plimbă degetele lungi, un pic reşapate din cauza ţigărilor, peste pomeţii încă rotunzi. Dar nu perfecţi. Îşi coborî mâna pe gâtul încărcat de riduri ce croiseră câteva râuri de neputinţă. Sânii îi erau încă viguroşi, un pic obraznici. Dar nu obrăznicia aceea din tinereţe. Se apucă de un sfârc şi îl roti ca pe minutarul unui ceas existenţial. În tinereţe acest gest i-ar fi stârnit un fior aprins. O patimă vie prin tot corpul. Sfârcul ar fi îmbobocit, ca un mugur primăvăratic, întărindu-se. Acum nu simţi decât o durere surdă care o cotropi, odată cu regretul anilor ce au trecut. Abdomenul, altădată plat, ca albia pură a unui râu, descoperea degetelor, ce îl mângâiau, dune de carne mişcătoare. Îşi pipăi despicătura dintre picioare cu degetul mare. Altădată s-ar fi tăiat în puful aspru ca o perie de sârmă al vulvei. Acum dădu doar de suprafaţa spongioasă ca un burete de bucătărie a părului pubian. Şi îşi aminti cu nostalgie când prin gara dintre picioarele ei trecea acceleratul de oţel şi foc al lui Gică Galantu. Bărbat versat. Manierat până la unghia mică a piciorului. Întotdeauna spilcuit. Parfumat. Arzând de patima de a-i strânge în braţe nuieluşa de trup plăpând. Se întoarse şi îl privi pe Gică ce dormea profund printre aşternuturile boţite de lupta cu somnul de peste noapte. Galantu era acum doar o umbră a celui ce fusese odată. Părul rar, ce părăsise puntea capului, se înfoia în câteva locuri ca şi cum ar fi fost pus la 220 de volţi. Obrajii altădată pomădaţi, zi de zi, erau acoperiţi de hlamida albicioasă a unei bărbi răzleţe. Ca blana unei vulpi năpârlită în primăvară. O mână cu vine puternic reliefate, negre-violacee, îi atârna peste marginea patului. Mâinile ce altădată o frângeau sub securea dorinţelor erau acum atrofiate de gerul vârstei. Abdomenul supt ca obrazul descărnat al unui copil rahitic din lumea a treia. Pulpele decojite de carne, de seva muşchilor, ca trunchiul unui copac pe care cariul nemilos al vremii îl erodase latent. Printre care penisul flasc părea o limbă de câine cerşind o picătură de apă într-o zi toridă de vară. Surâse stins, gândindu-se că acceleratul din tinereţe era acum un personal, sau mai degrabă un marfar, ce schimba din ce în ce mai rar macazul dintre picioarele ei. Dar nu-l putea părăsi. El însemnase totul pentru ea. O scosese în lume, dar nu ca pe o marfă de pe urma căreia, drept vorbind, ar fi putut face bani serioşi afară. Pentru el, Matroana fusese un diamant de mare preţ, pe care-l ţinuse ferecat cu o mie de cifruri în seiful inimii. O deranja însă răceala cu care el o întâmpina de la o vreme. Faptul că sosea mereu târziu acasă. Ai fi zis că o făcea dinadins, ca pentru a o găsi dormind, putând să scape de dezmierdările ei, cărora el nu le mai găsea azi niciun răspuns. Întâi îşi spusese cu tristeţe că omul ei îmbătrânise. Dar îşi amendase imediat acest gând. Nu îmbătrânise într-atât încât să nu i se mai răzvrătească scula în pantaloni, văzând-o tolănită pe pat. Trebuia să fie la mijloc altceva. Îşi puse mii de întrebări. Când simte un bărbat că păsărica umectată la care visa zi şi noapte devine, dintr-odată, un fruct putred pe un ram? Când mirosul pervers al cărnii femeii dragi lui, infectat de atâţia hormoni, nu mai înseamnă decât o palidă adiere, abia perceptibilă? De ce sânii, altădată catarge cu care se salva de furtuna iscată de mângâierile ei, nu mai reprezintă azi decât două boţuri de carne fleşcăite, iar picioarele, altădată creneluri printre care trecea imperial armăsarul dorinţelor lui, nu mai sunt decât două catalige numai bune să asigure un echilibru precar. Găsise, într-un final, răspunsul, deşi se amăgise de câteva ori că se înşeală. Nu puteau fi de vină pentru răceala lui nici vârsta, nici băutura, care-l buhăia din ce în ce mai aprig la faţă. Nici patima de cartofar înrăit. Nu. Trebuia să fie altceva. Şi Matroana ştia că acel altceva nu puteau fi decât alţi craci. Mai perverşi ca ai ei. Alte buze, în stare să dăruiască ambrozia după care aleargă orice bărbat. Alte mângâieri. Mai parşive. Mai rafinate. Mai senzuale decât ale ei. Matroana ştia că între ea şi Galantu se profila ameninţător, clipă de clipă, altă femeie. Se uită cu disperare la el. Bărbatul se întoarse pe partea cealaltă, sforăind din greu, răpus de corvoada bahică la care se înhămase astă-noapte, înainte de a veni acasă. Matroana îşi spuse cu obida sufletească a celei ce se ştie înşelată că trebuie să-l descoasă pe Sile Diplomatu, mâna dreaptă a lui Gică. Să afle de la el dacă bărbatul vieţii ei poartă în pantaloni o altă patimă.
Posted on: Sat, 14 Sep 2013 17:21:52 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015