O mică parte din Las Vegas... Abia ajunsesem la hotel după un zbor obositor de peste 21 de ore. Avion, aeroport, iar avion, iar aeroport și iar avion și iar aeroport... După cum ziceam... în sfârșit la hotel: The Venetian Las Vegas. Ne-am trântit pe spate în patul mare, dublu, iar bagajele le-am lepădat încă din recepția hotelului. Doar vocea sobră a majordomului ne-a adus aminte de ele. Cu o ultimă suflare, am reușit sa-i zic să le lase undeva în spațiu. Spațiul era mare. Un dormitor încăpător, un living opulent și o baie cu Spa. La cât de distruși eram, nimic din toate acestea nu conta: dormitorul avea un pat cu baldachin deasupra capului, acoperit cu o cuvertura din mătase plușată, grea și lenjerie parțial satinată. Living-ul se arăta cu a sa canapea confortabilă și cu ale sale fotolii încăpătoare și rafinate, ce au surprins-o de când a intrat înăuntru... Baia avea propriul său Spa. Un jacuzzi de două persoane, o cabină de duș cu saună și aroma terapie, chiar și roci vulcanice pentru relaxarea spatelui. Marmură albă cu inserții de Onyx și tapet Brocart din mătase. Toate aceste lucruri îmi erau cunoscute din multe alte locuri asemănătoare și chiar din stadiul de rezervare a apartamentului. Pentru ea... pentru ea totul era nou. Nu se așteptase la așa ceva, însă nu mai avea puterea să se minuneze. Stăteam unul lângă altul și ne mângâiam pe mâini. După aproape o zi de zbor și târâială prin aeroporturi, pielea ei încă mai mirosea bine. Catifelarea și mirosul acesteia, mă făceau să simt aerul de acasă în toată această sălbăticie a Las Vegasului, mă calma. Eram în siguranță. Cu o mișcare târâtă, anulează distanța dintre noi și își așează capul pe pieptul meu. Îi desfac clama ce îi ținea părul captiv de atâta vreme și încep să o mângâi încet pe cap. O țineam sub aripa mea ocrotitoare. În secunda următoare s-a arcuit și s-a făcut mică la pieptul meu. Torcea ca o pisică. Parcă nu voiam să mai fac nimic. Tot ce doream era să mă cufund în lumea viselor și să o trag acolo după mine... -Ce faci? Ai adormit? Mă întrebă răspicat. Nici nu mai era lângă mine. Deja făcuse duș și se epilase. Acum pielea ei mirosea a ylang-ylang, portocale și scorțișoară. Simțeam acest miros îmbietor, din pat, iar ea stătea în ușa camerei, încercând să mă tragă înapoi din lumea viselor. -Scoală-te, fă duș și hai să mergem în oraș! Am venit aici să dormim? Era o lumea nouă, aflată la capătul pământului ce aștepta să fie cucerită de ea. Pentru mine nu era nimic nou, nimic plăcut. Prea multă culoare, prea multă lumină prea puțin rafinament, prea multă vânzoleală fără rost de colo-colo, prea mult pentru gusturile mele. Le simțeam insultate de aceste împrejurări, însă ce nu fac eu pentru ea. Ea, cea cu licăr de stele în ochi, cea cu zâmbet suav și provocator, cu un râs isteric și necontrolat, cu forme rotunjoare bine conturate plăcute la atingere, cea cu un sărut fără de pereche plin de pasiune și mister... Așa că îmi adun ultima picătură de voință, cu ultimul dram de energie... care agonic încerca să-mi dreneze corpul și mă ridic din pat. -Cu ce să mă îmbrac? M-a întrebat în timp ce mă spălam. -Cu rochia Channel sau cu cea de la Nina Ricci. -Channel, îi zic, e mult mai provocatoare, Nina e mai de gală. Doar mergem în cazinou în seara aceasta. Mâine seară, la Celine s-ar potrivi mai bine Nina. Până am ieșit de sub duș, unde m-am bucurat de toate mirosurile aromaterapiei, ale gelurilor și uleiurilor, ea era gata. Ciudat pentru ea. Niciodată nu era gata la timp. Pesemne nerăbdarea de nou a impulsionat-o. Stătea în ușă iarăși. Rochia vișinie îi venea perfect, pliurile și cutele sale te îmbiau să o împăturești de jos în sus. Cupele obraznice, lăsau loc rubinului încastrat într-un anturaj de aur să-i pună pieptul în valoare. Dresurile negre cu mici inserții brodate creau o siluetă ideală. Pantofii negri din mătase mată terminau tabloul unei dive. Nici nu observasem că... -Îți place machiajul... dar părul? Știe să se pună în valoare. Ochii ei căprui primesc adesea nuanțe potrivite de machiaj, sprâncenele natural arcuite îi dau o privire caldă și provocatoare. Părul și-l prinsese într-un coc deasupra capului, lăsându-i umerii si gâtul dezvelit. Simțeam o chemare din zona carotidei, care pâlpâia haotic și ademenitor, ce împrăștia în jur o îmbietoare esență de mosc, să o străpung cu dinții și să îi sug și ultima picătură de sânge ce îi străbătea corpul. Dar nu, nu e bine, asta e dintr-un alt film. Să revenim la păr. Întreaga sa creație nu-mi lăsa loc de nici o altă interpretare. Era perfectă și în plus era cu mine, departe de familie și cunoscuți. Era, ceea ce atunci îmi doream cel mai mult. Acum... o amintire dar și o provocare. Aveam lângă mine, una dintre cele mai dorite domnișoare din Orașul meu și nu numai. Trebuia să fiu la înălțime și la fel de aranjat și eu. Deși dușul și tratamentul de care am avut parte la duș, m-au mai înviorat, eram totuși obosit. Doamne... ce bun ar fi fost un masaj făcut de un maseur priceput. Spatele mă durea, gâtul îmi era blocat, iar mușchii picioarelor se simțeau încorestați de atâtea contracturi ce-și făcură apariția în urma drumului epuizant. Totuși aveam cu mine ceva mai bun ca un maseur... Pe ea. Trebuia să nu o dezamăgesc. Îi promisesem că ne vom petrece vacanța așa cum va dori ea. Așa că las orice gând și orice durere deoparte și încep să mă pregătesc. Trebuia să fiu la înălțime. Aveam lângă mine o adevărată Lady. Îmi trec iarăși privirea asupra ei, pentru a fi sigur că ne vom asorta. Doar formăm un cuplu, nu? Ahhh, rochia, pliurile, dresurile, formele sale... Toate mă făceau să uit de ce o priveam. O priveam și atât. -Hai, ești gata? Mai durează? Uite, eu sunt aproape gata! În fond nu era gata încă. -Nu sunt gata, dar nu durează mult. Știi că nu îmi trebuie mai mult de zece minute. Trec în grabă de câteva ori deodorantul peste piept și subraț, apoi aplic parfumul pe interiorul încheieturilor mâinilor și pe gât. Iau de pe umeraș cămașa italiană, albă cu striații, din bumbac fin egiptean. Era o cămașă cu un guler deschis de tip francez. Îmi șterg fruntea din trei atingeri cu un prosop nou, spălat o dată și introduc cu grijă mâna dreaptă apoi o introduc pe cea stângă pe mânicile moi ale cămășii. Deja parfumul aplicat se aerisise și prima notă puternică și bogată în alcool, se liniștise. Mă închei la fiecare nasture, lăsându-l pentru final pe cel de la baza gâtului. Pentru această seară aleg butoni din aur cu model de ceas mecanic. Costumul din stofă italiană și el, era format din pantaloni și vestă de culoare neagră, iar sacoul era vișiniu. Trebuia să fim în ton, nu? Îmbrac pantalonii și îmi așez cu grijă cămașa în pantaloni fără a o șifona în partea sa superioară. Apoi cu aceeași grijă îmi trec cureaua prin catarama sa și o potrivesc la cea de-a III-a gaură. Iau Turbillion-ul Zenith, îl așez la mână, trag siguranța curelei, îl cuprind circular în jurul încheieturii cu degetul mijlociu și cel mare al mâinii drepte și cu un gest fin de răsucire îl așez în poziția finală. Apoi încep să îmi așez cravata din mătase neagră cu diagonale vișinii la gât și încep să execut un nod dublu Windsor. Nodul lat și gros este specific acestui model de guler. Am grijă ca la final să încrețesc ușor partea de deasupra cravatei imediat sub nod, pentru a obține cele două mici falduri, discrete simboluri ale eleganței masculine. Simțeam că orice aș face, nu mă voi ridica la nivelul ei. Dar ce conta? Totul era pentru ea, ea trebuia să iasă în evidență, nu eu. Mă încalț cu pantofii negri cu micro-perforații în lateral și vârf, îmi așez cravata în poziția finală, așezând printre nasturi sub cămașă, partea sa subțire. Îmi pun vesta și sacoul pe rând. Trag manșetele cămășii de sub mânicile sacoului, astfel încât la mana stângă să se poată vedea clar ceasul, manșeta cămășii cu butonii, iar peste aceasta, manșeta sacoului. Mă închei la vestă și într-un final la sacou. Mă admir în oglindă de jos în sus. Îmi zâmbesc ușor, plin de încredere, în colțul gurii. Eram gata. Gata să defilez la braț cu ea, ca și când nimeni și nimic nu se putea interpune între noi. Eram gata să îi arăt noua lume ce dorea să o cucerească. -Sunt gata! Îmi strigă ea din baia cealaltă. Tu mai ai? -Gata sunt și eu! Îi răspund bucuros. Hai să mergem în restaurantul hotelului de la ultimul etaj, să mâncăm și noi mâncare adevărată. O supă și ceva ușor la felul doi. La cât de obosiți eram numai de mâncăruri grele nu ne ardea. -Daaaa, în sfârșit mâncare adevărată, nu toate uscăturile din avion și aeroporturi, îmi răspunse cu o bucurie ce i se putea citi în glas. Ajunși în restaurantul panoramic de la ultimul etaj, puteam admira priveliștea întregului Las Vegas. De la depărtare și de sus părea frumos. În apropiere un joc al umbrelor și al luminilor, iar în depărtare sălbăticia și întunericul preluau ceea ce era de drept al lor: deșertul întunecat al Nevadei. Suntem așteptați de către gazda acestei seri și așezați la masa de două persoane, special rezervată în separeu , la geam. De aici panorama era și mai încântătoare. Într-o parte a sa, Las Vegas-ul părea că nu se sfârșește, iar în cealaltă întunericul bătea la ușă. Era de altfel un joc al vieții și al morții, de care pe care, specific acestui oraș al păcatelor, așa cum mai este numit Las Vegas-ul. -Ce îmi recomanzi, mă întrebă. Chiar vreau să mănânc ceva special ținând cont că este prima mea ieșire din țară și prima mea experiență într-un restaurant de cinci stele. -Dacă este vorba să aleg eu, atunci voi alege ceva ușor, bazat pe produse marine și un vin roze, pe care îl vom servi la o temperatura de 6-7 grade C. Prin urmare să înceapă festinul: La aperitiv, am ales un „fel” festiv de mâncare, menit să deschidă întreaga seară într-un mod delicios. Creveți Jumbo cu sos de portocale. Un deliciu al bucătăriei bazate pe creveți. Sosul se aduce în pahare cu gura mare, iar la distanță simetrică unul față de celălalt pe marginea paharului, în exterior, se așeză 4 creveți. Aceștia sunt fierți câteva minute până când prind o culoare rozalie. Sosul conține mai multe ingrediente, printre care și sos Tabasco, hrean proaspăt ras, suc de portocale, puțin suc proaspăt de lămâie, iar pentru o experiență olfactivă bogată, se rade puțină coajă de portocale, astfel aroma sa este completă. Neștiind cum se procedează, îmi urmărea îndeaproape fiecare gest și încerca să îl reproducă întocmai. Iau un crevete de pe marginea paharului, îl înmoi ușor în sos după care gust din el. Procedează la fel și exclamă plina de uimire: -Incredibil! Am crezut că fructele de mare sunt la fel ca și peștele, că miros a pește și nu sunt deloc gustoase. Senzația produsă de carnea catifelată a crevetelui și textura moale a acesteia sunt extrem de bine completate de gustul aromat dulce-iute-acrișor al sosului de portocale. În mai puțin de 2 minute, lihniți de foame și încântați de gustul aperitivului am devorat cei patru creveți. După câteva minute a venit rândul supei. Supă cremă de cartofi cu creveți. Aceasta ne-a fost adusă într-un pahar mare de Martini. Crema de cartofi era de-a dreptul delicioasă. Se putea simți ușor aroma răcoritoare de mentă, alături de gustul de rozmarin, cimbru și busuioc. Cei doi creveți, de această dată de mărime normală, erau trași la tigaie în zeamă de lămâie peste care s-au presărat sare și piper. Moliciunea cremei de cartofi, tratată din belșug cu smântână și gustul suav al creveților, ne făceau să ne dorim, ca această supă cremă să nu se mai termine niciodată. Iată că veni și momentul vinului: Chateau D’ESCLANS Domain Sacha Lichine, un roze rar, ce făcea parte dintr-o serie de două mii de sticle, vechi de 16 ani. Un vin cu aciditate medie, cu un buchet bogat, cu arome de citrice și caise, atinse de ușoare nuanțe florale ce aduc aminte de meleagurile înflorite ale Toscanei. Completa perfect gustul creveților de până acum. Cu fiecare înghițitură savurată, cu fiecare picătură sorbită, timpul trecea aproape neobservat, alături de ea. Cu cât ne aventuram mai mult în discuții boeme, cu cât sorbeam cu nesaț mai mult vin, cu atât mai aproape ne simțeam unul de celălalt, cu atât mai mult ne devoram din priviri, captivi fiind în văpaia sclipirii acestora. Eram complet relaxați. Nu masaj, nu odihnă. Ne aveam unul pe celălalt și era suficient. Fără să ne dăm seama, vinul aproape că se evaporase din sticlă, contribuind cu un sârg catalitic la chimia dintre noi. -Ești fericit, acum? Mă întrebă cu un glas timid. -Draga mea, aceasta este o întrebare profundă, a cărui răspuns se regăsește dincolo de simțurile noastre, ce ni le stârnim reciproc în momente ca acesta. Dacă mă întrebi dacă trăiesc un moment de fericire, acum, alături de tine… Ei bine… Răspunsul poate fi că DA. Dar totodată poate fi și că NU. Deși mă bucur nespus de prezența și de atitudinea ta din această seară, gândul diferențelor dintre noi, a celor multe deosebiri nu fac altceva decât să mă mâhnească și să-mi umple sufletul de regrete. Regretele diferențelor, ale viziunilor, ale incompatibilităților și ale regretului suprem. Eternul regret că nu te voi avea. Mă privi înmărmurită, plină de uimire cu gura deschisă… Paharul îi încremeni în mână iar aceasta sprijinită în cot undeva deasupra mesei, descria un tablou al dezolării. -Nu contează, hai să ne bucurăm unul de altul acum și vom vedea ce va fi. Vacanța e abia la început. Îmi spunea printre buze, încercând să se adune haotic din starea perplexă a dezamăgirii. Era pentru prima dată când o văzusem așa. Nu îmi plăcea s-o văd așa, dar ceva nu mă lăsa să fiu supărat pe asta. Venise și felul doi. Era practic motivul acelei seri. La fiecare patru ani, în SUA, pe data de 29 februarie, are loc sărbătoarea „Surf and Turf”. „Apă și Pământ”. Mai exact în acea zi se consumă produse ce au crescut în apă și pe pământ. Meniul nostru cuprindea în această seară homar și căprioară. Ei îi spusesem doar de homar… căprioara am numit-o, vag, doar vânat. În avion îmi spusese că din toate animalele sălbatice, căprioara este de departe cel mai drăguț animal. Nu ar mai fi dorit să mai mănânce dacă ar fi știut că e căprioară. Dacă mai adăugăm și starea recentă, cu siguranță nu. Homarul ne-a fost servit în sos olandez cu reducție de vin. Un cupaj de Sauvignon Blanc cu Red Zinfandel. Un cupaj renumit în Napa Valley, renumita podgorie americană. „Vânatul” era însoțit de sos de fructe de pădure și morcovi caramelizați. Garnitura era de orez sălbatic simplu. Începusem să-i povestesc despre această tradiție, să-i zic de unde vine și ce se vrea a fi. Oricât de mult ar fi dorit să lase impresia că e interesată, era evident că vorbele mele trec prin și pe lângă ea. Nici poftă de mâncare nu a mai avut. S-a chinuit să guste câte puțin din ambele, mai mult de curiozitate. -Îmi place, e o combinație interesantă, exotică și plăcută, dar totuși trei feluri de mâncare ar fi cam multe pentru mine. Sosul de fructe de pădure e genial. Reducția de vin, e vecină cu divinitatea. Până la urmă, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place. Îmi spuse de această dată, legat fără inflexiuni, încercând să dea impresia că e stăpână pe ea. -Hai să mergem, îmi spuse apoi, hai în cazinou, privind spre ieșire. Privesc spre ospătar, descriu un gest discret prin care îi cer să ne aducă nota și-mi îndrept privirea către ea. -Sper că te-ai săturat și te-ai bucurat în urma acestei cine. Urmează o noapte lungă în cazinou și din superstiție nu aș dori să ne oprim, pentru a mânca din nou. -Da, a fost gustos și de ajuns. Abia aștept să mergem în cazinou. Vreau la ruletă, mă simt norocoasă astă seară. O vedeam abătută, tristă dar în același timp bucuroasă și motivată. Simțeam că parcă îmi pregătește ceva, dar nu știa cum. Privea în gol, zâmbea, își freca tacticoasă palmele, își încrucișa degetele prin gesturi suave, și iar zâmbea. Ce pregătea, doar ea știa, cum pregătea nici ea, nu știa.
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 20:34:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015