Poemul XX din volumul Douăzeci de poeme de dragoste şi un cântec de disperare, de Pablo Neruda (Editura Vellant, 2011; volum în formulă bilingvă, româno-spaniol, în traducerea lui Dan Munteanu Colan, cu ilustraţii semnate de Nura El-Sayedv) Pot să scriu cele mai triste versuri în noaptea aceasta. Să scriu, de pildă: “Noaptea e înstelată, şi tremură, albaştri, aştrii, în depărtare”. Vântul nopţii se învârte în cer şi cântă. Pot să scriu cele mai triste versuri în noaptea aceasta. Eu am iubit-o, şi uneori şi ea m-a iubit. În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe. Am sărutat-o de atâtea ori sub cerul nesfârşit. Ea m-a iubit, uneori şi eu o iubeam. Cum să nu fi iubit ochii ei mari şi ficşi. Pot să scriu cele mai triste versuri în noaptea aceasta. Să mă gândesc că nu o am. Să simt că am pierdut-o. Să aud noaptea imensă, mai imensă fără ea. Şi versul cade în suflet, ca roua pe pajişte. Ce contează că iubirea mea n-a reuşit s-o păstreze. Noaptea e înstelată şi ea nu e cu mine. Asta e tot. În depărtare cântă cineva. În depărtare. Nu se împacă sufletul cu gândul c-am pierdut-o. Vrând parcă s-o apropie, privirea mea o caută. Inima mea o caută, şi ea nu e cu mine. Aceeaşi noapte ce face aceiaşi copaci să înălbească. Noi, ce de-atunci, nu mai suntem aceiaşi. N-o mai iubesc, e-adevărat, dar cât am mai iubit-o. Vocea mea căuta vântul ca să-i ating auzul. Al altuia. O fi a altuia. Ca înainte de săruturile mele. Glasul ei, trupul ei alb. Ochii ei nemărginiţi. N-o mai iubesc, e-adevărat, dar poate o iubesc. E-aşa scurtă iubirea, şi aşa de lungă uitarea. Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Nu se împacă sufletul cu gândul c-am pierdut-o. Chiar de-o fi aceasta ultima durere pe care mi-o provoacă, Şi de-or fi acestea ultimile versuri pe care i le scriu.
Posted on: Sat, 07 Sep 2013 15:57:11 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015