Polonia, acuzată în scandalul închisorilor CIA Polonia - TopicsExpress



          

Polonia, acuzată în scandalul închisorilor CIA Polonia urmează să ofere explicaţii, marţi, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cu privire la implicarea sa în scandalul închisorilor secrete CIA, la cererea a doi deţinuţi de la Guantanamo, care afirmă că au fost torturaţi în această ţară, relatează AFP. Avocaţii lui Abu Zubaydah, un palestinian în vîrstă de 42 de ani, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit în vîrstă de 48 de ani, vor pleda în faţa judecătorilor de la Strasbourg că Varşovia, „în deplină cunoştinţă de cauză şi în mod deliberat”, a autorizat CIA să îi deţină în secret, timp de mai multe luni, în perioada 2002-2003, în Polonia, unde au sosit cu acelaşi zbor şi unde au fost torturaţi, inclusiv prin tehnica „simulării înecului”. Ei afirmă, de asemenea, că autorităţile poloneze s-au făcut că nu văd atunci cînd agenţi americani i-au transferat în 2003 la centrul militar de detenţie de la baza americană de la Guantanamo Bay (Cuba), unde se află în continuare, în prezent, fără să fi fost judecaţi vreodată. Cei doi reclamanţi susţin că, din cauza acestei pasivităţi a autorităţilor poloneze, au fost victime ale unor tratamente inumane sau degradante, că au fost privaţi de libertate în mod ilegal şi că Polonia nu a efectuat o anchetă cu privire la aceste fapte, aşa cum ar fi fost necesar să procedeze. CEDO va prezenta o decizie în acest caz abia peste cîteva luni. Precedent în Macedonia În 2008, justiţia poloneză a deschis o anchetă cu privire la presupusa complicitate a Varşoviei în acest dosar. Însă, după 5 ani, această anchetă este în curs, o situaţie care a determinat ONU să denunţe recent „tergiversări”. Pe 22 noiembrie, Comitetul ONU împotriva torturii a cerut Varşoviei să finalizeze această anchetă „într-un termen rezonabil”, pentru ca „persoanele implicate în presupuse infracţiuni de tortură şi rele tratamente să răspundă pentru faptele comise”. Polonia este unul dintre numeroasele state europene suspectate de implicare în programe americane de transfer de persoane suspectate că fac parte din Al-Qaida în „instalaţii secrete” din ţări terţe, cu scopul de a le fi extorcate informaţii prin torturare. Altă ţară vizată de această problemă, Macedonia, a fost sancţionată de CEDO în decembrie 2012. Judecătorii europeni au condamnat autorităţile de la Skopje pentru responsabilitatea pe care au avut-o în calvarul lui Khaled el-Masri. Acest german de origine libaneză a fost arestat în Macedonia la sfîrşitul lui 2003, iar după aceea a fost predat unor agenţi americani care l-au bătut, torturat, drogat, iar ulterior l-au încarcerat în secret în Afganistan, deoarece îl suspectau, în mod eronat, că face parte din cadrul reţelei teroriste Al-Qaida. Judecătorii europeni, considerînd că autorităţile macedonene „ştiau sau ar fi trebuit să ştie, în perioada comiterii faptelor, că exista un risc real” ca reclamantul să fie supus torturii, au obligat autorităţile de la Skopje să îi plătească suma de 60.000 de euro, reprezentînd daune morale.
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 13:12:18 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015