Previziunile pentru primăvara lui 2013: economia UE își revine - TopicsExpress



          

Previziunile pentru primăvara lui 2013: economia UE își revine încet din recesiunea prelungită După recesiunea care a marcat anul 2012, economia UE este de așteptat să se stabilizeze în prima jumătate a anului 2013. Se prognozează că creșterea PIB-ului va deveni treptat pozitivă în a doua jumătate a anului, înainte de a căpăta puțin elan în 2014. Cum cererea internă este încă limitată din cauza mai multor impedimente tipice perioadelor de după o criză financiară profundă, motorul principal de creștere pentru anul acesta va fi cererea externă. Presiunile asupra consumului și investițiilor private se așteaptă să se reducă treptat, lăsând loc anul viitor unei redresări modeste, susținute intern. Această prognoză se bazează în continuare pe premisa că o aplicare consecventă a politicilor va împiedica o nouă intensificare a crizei datoriei suverane. Creșterea anuală a PIB-ului pentru anul acesta este prognozată a fi de -0,1 pentru întreaga UE și de -0,4 pentru zona euro. Pentru 2014, se prevede o creștere a activității economice de 1,4% în UE și respectiv de 1,2% în zona euro. Olli Rehn, vicepreședintele Comisiei responsabil cu afaceri economice și monetare și cu moneda euro, a declarat: „Având în vedere recesiunea prelungită, trebuie să facem tot posibilul ca să depășim criza șomajului în Europa. Combinația de politici ale UE se concentrează asupra creșterii economice durabile și a creării de locuri de muncă. Consolidarea fiscală continuă, dar și-a încetinit ritmul. În paralel, trebuie intensificate reformele structurale, pentru a descătușa creșterea în Europa”. Piedicile din calea cererii interne slăbesc încet În prezent, investițiile și consumul intern sunt încă frânate de ajustările de bilanțuri și de constrângerile legate de furnizarea de credite din unele țări, de așteptările reduse în privința profiturilor și veniturilor viitoare, precum și de o puternică incertitudine în privința perspectivelor economice. Dacă situația pieței financiare s-a îmbunătățit semnificativ, iar ratele dobânzilor au scăzut în UE în ansamblu, aceste lucruri nu s-au făcut încă simțite în economia reală. Până acum, au apărut doar semne timide de diminuare a fragmentării financiare între statele membre, iar întreprinderile din economiile vulnerabile continuă să se confrunte cu condiții de creditare foarte stricte. Se înregistrează progrese în ajustarea echilibrelor externe și interne și este de așteptat ca mai multe state membre vulnerabile să obțină surplusuri de cont curent anul acesta, având în vedere profitabilitatea crescută a sectorului exporturilor. Cu toate acestea, deși gradul de îndatorare scade, acesta va continua să reprezinte o piedică în calea creșterii în perioada imediat următoare. În plus, situația proastă de pe piața muncii este de așteptat să țină la un nivel redus consumul privat. Global, cererea internă se prognozează că va crește în proporții modeste în perioada imediat previzibilă. Redresarea activității economice va fi probabil prea lentă pentru a reduce șomajul. Se prevede că șomajul va atinge o rată de 11% în UE și de 12% în zona euro în anul 2013 și că se va stabiliza la aceste niveluri în 2014, iar diferențele dintre statele membre în această privință vor continua să fie foarte mari. Rata de ocupare a forței de muncă se așteaptă să scadă în continuare în 2013, căci impactul întârziat al recesiunii din 2012 continuă să se facă simțit. Totuși, în 2014, este de așteptat ca o creștere mai dinamică a PIB-ului să înceapă să îmbunătățească rata de ocupare a forței de muncă. Inflația prețurilor de consum a continuat să încetinească în ultimele trimestre, pe măsură ce a scăzut impactul creșterilor recente ale prețului energiei. Scăderea treptată a inflației este de așteptat să continue anul acesta, prognozele estimând că va fi de 1,8% în UE și de 1,6% în zona euro și că se va stabiliza la 1,7% și respectiv la 1,5% în 2014. Consolidarea fiscală structurală avansează mai încet Reducerea deficitelor publice generale este de așteptat să continue. Deficitele fiscale globale se prognozează că vor scădea la -3,4% în UE și la -2,9% în zona euro în anul 2013. Ritmul consolidării în ceea ce privește bilanțurile bugetare structurale este de așteptat să fie mai lent decât în 2012. Având în vedere perspectivele slabe ale activității economice, ponderile datoriilor în PIB se prognozează că vor atinge 89,8% anul acesta în UE și 95,5% în zona euro. Deși riscurile pentru perspectivele economice s-au mai echilibrat în urma deciziilor politice importante luate începând din vara trecută, riscul de evoluție negativă nu a dispărut. Ratele foarte ridicate ale șomajului din unele state membre ar putea afecta coeziunea socială și ar putea deveni cronice, dacă nu se continuă cu reformele. În general, aplicarea cu eficacitate a măsurilor și politicilor de ajustare pentru consolidarea arhitecturii uniunii economice și monetare rămâne esențială pentru evitarea revenirii tensiunilor de pe piețele financiare. Vestea bună este că o situație calmă pe piața financiară și un progres mai rapid decât se aștepta al ajustării și reformelor ar putea permite o revenire mai promptă a încrederii și ar favoriza redresarea. Creșterea economică globală s-ar putea dovedi neașteptat de dinamică, de exemplu grație măsurilor de politică fiscală expansioniste recente. Riscurile legate de evoluția inflației continuă să fie în mare parte echilibrate.
Posted on: Wed, 04 Sep 2013 04:51:08 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015