Prinţese în rochii vaporoase, cavaleri cu capă şi spadă, - TopicsExpress



          

Prinţese în rochii vaporoase, cavaleri cu capă şi spadă, veneţiene cu măşti spectaculoase şi sute de copii costumaţi inedit - au fost invitaţi de Primăria Sectorului 2 miercuri, 14 august, în Parcul Plumbuita, la evenimentul „Carnavalul vacanţei – muzică, dans şi voie bună!”. Pe aleile parcului, copiii şi-au luat în serios rolurile menite să recreeze atmosfera festivă, plină de veselie şi umor, caracteristică carnavalului. În cadrul evenimentului care a avut ca partener Asociaţia „Hrăniţi Copiii”, au susţinut programe artistice şi demonstraţii sportive micuţii din centrele sociale ale Primăriei Sectorului 2: Complexul pentru Activităţi Recreative şi Educaţie „Sfântul Pantelimon”, Centrul de Zi de tip After - School din cadrul Şc. Gen. nr.26, Centrul de Servicii Socio-Educative pentru Elevi “Sfânta Maria”, Copiii aflaţi în sistemul de protecţie al sectorului 2. De asemenea, copiii înscrişi la cursurile de karate organizate în cadrul Complexului pentru Activităţi Recreative şi Educaţie „Sfântul Pantelimon” au oferit o demonstraţie deosebită a acestui sport. La finalul evenimentului, aleile parcului Plumbuita aminteau de vremuri de alta data, când domniţele şi cavalerii dansau alături de invitaţi, se bucurau de dulciurile primite din partea organizatorilor sau mâncau vată de zahăr pe băţ oferită tuturor copiilor.
Posted on: Wed, 14 Aug 2013 09:35:27 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015