Probioticele și sănătatea orală Ce legătură au - TopicsExpress



          

Probioticele și sănătatea orală Ce legătură au probioticele, despre care știm că au efecte benefice în intestine, cu sănătatea gurii, dinților și a gingiilor? Probioticele – panaceu?! Deloc. Însă legătura dintre un nivel optim de probiotice în intestin și sănătatea întregului tract digestiv a făcut obiectul mai multor cercetări medicale și de nutriție, care au arătat cum contribuie aceste bacterii la sănătatea întregului tract digestiv. Cercetătorii de la Universitatea din Barcelona (Archives of Oral Biology Journal, 2011) au constatat că administrarea de lapte îmbogățit cu probiotice s-a asociat cu o incidență mai mică a cariilor dentare, gingivitei (inflamația gingiei) și halenei (mirosul neplăcut al gurii, care are legătură atât cu probleme ale cavității orale cât și ale digestiei și tractului intestinal). Aceleași efecte s-au constatat și la administrarea direct pe gingie a probioticelor. Lactobacilii și bifidobacteriile sunt principalele bacterii la care au fost analizate aceste efecte. Atât în tractul intestinal cât şi în gură, probioticele diminuează resursele și mediul de dezvoltare al bacteriilor patogene. Cercetările au indicat că acţiunea benefică a acestora asupra întregii cavităţi orale, de la mucoase la gingii şi dentiţie, se datorează unor procese precum: menținerea echilibrului microecologic al gurii (în special prin acţiunea lactobacililor); inibarea unor bacterii patogene, din cele implicate în apariţia plăcii dentare şi parodontozei; activarea sistemului imunitar local, dar şi a celui din ţesuturile limfoide existente în numeroase părţi ale sistemului digestiv. scăderea riscului apariţiei cariilor, la copiii între 1-6 ani dar și la adulți; diminuarea colonizării orale a unor bacterii patogene izolate din cariile dentare, în urma administrării de probiotice (în particular Lactobacillus rhamnosus), respectiv a unor agenţi patogeni din salivă; reducerea inflamației asociate acesteia din urmă; viabilitatea unor tipuri de lactobacili chiar și în mediul cu pH scăzut (acid) generat în gură de prezența unor bacterii patogene.
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 21:16:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015