REABILITĂRILE COMUNISTE CONTINUĂ Proiectul de „Lege privind - TopicsExpress



          

REABILITĂRILE COMUNISTE CONTINUĂ Proiectul de „Lege privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945”. PREAMBULUL: „Prin proiectul (...) se propune instituirea unei sancţiuni pecuniare, cu titlu de despăgubire, complementară sancţiunii penale, care să fie plătită lunar de persoanele condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, indiferent de forma de participaţie penală, care au avut ca urmare moartea, vătămarea corporală sau producerea unei dureri ori suferinţe puternice, fizice ori psihice persoanelor persecutate de regimul totalitar comunist. / În acest sens, a fost prevăzută constituirea unui fond destinat plăţii drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945, fond ce va fi alimentat din sumele plătite cu titlu de despăgubire de către foştii torţionari, condamnaţi definitiv.” MOTIVAREA: „opozanţii regimului comunist au constituit o categorie aparte asupra căreia ANGAJAȚI [subl. n.] ai instituţiilor represive şi ai altor structuri ale aparatului şi statului comunist au săvârşit fapte cu scopul de a-i distruge”. „Acţiunile cu caracter represiv au fost instrumentate DE CĂTRE PERSOANELE [subl. n.] care făceau parte din instituţiile de ordine şi siguranţă publică, justiţie, Partidul Comunist, prin încercarea de a distruge o parte a cetăţenilor statului totalitar.” „Secţiunea a 3-a Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ 3. Impactul social / Proiectul NU SE REFERĂ [subl. n.] la acest subiect” „Secţiunea a 6-a Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normative 1. Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate / Proiectul NU SE REFERĂ [subl. n.] la acest subiect 2. Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care a avut loc consultarea, precum şi a modului în care activitatea acestor / Proiectul NU SE REFERĂ [subl. n.] la acest subiect” OBSERVAȚII: 1) Prin proiectul în discuție sunt vizate persoanele care ar urma să fie condamnate penal, ceea ce trimite la presupunerea că cineva va fi inculpat vreodată și – de două ori ipotetic – va fi și condamnat. Reamintesc: însuși Vișinescu, cazul mediatizat, se află în faza preparatorie a urmăririi penale, fără să fi fost începută aceasta. 2) În cazul în care vreunul dintre cei vizați va fi condamnat, instanța va decide cuantumul reținerii lunare din pensie, care va fi virată într-un fond special destinat victimelor. 3) Motivarea indică faptul că se dorește nu o soluție juridică având ca țintă lichidarea completă a situației – perfect democratice, de altfel! – în care angajații instituțiilor criminale au beneficiat și beneficiază în continuare de toate drepturile conferite de regimul comunist, iar victimele au rămas cu aceeași bătaie de joc. A se vedea, în acest sens, trimiterile la unele „persoane”, iar nu la „instituții” și „politici” criminale în anasamblu, puse sistematic în practică de către totalitatea angajaților acestor structuri, formulare care reia o veche marotă a regimului comunist: deplasarea responsabilităților Partidului-Stat către indivizi. 3) Aceeași motivare indică o substituire a măsurilor restauratorii cu niște despăgubiri cu totul ipotetice sau, în cel mai fericit caz, nesemnificative, care ar alimenta nivelul și așa redus al sumelor plătite prin indemnizația de deținut politic sau ca urmare a unei alte legi-paleativ – Legea 221/2009. 4) Consultarea cu asociațiile victimelor, vizate de proiect, la fel ca și impactul social al acestuia, sunt de-a dreptul din lumea comunismului victorios, căci ambele presupun că despre ceea ce nu se vorbește nu există și nici nu trebuie să existe! 5) Neconsultându-se cu nimeni, și în special cu victimele și urmașii lor, Ministerul Justiției/Guvernul nu a aflat nici dacă aceste victime ar fi de acord să primească ipoteticele despăgubiri direct din banii funcționarilor crimei. Căci nu este aceasta cea mai mare ofensă pe care o poți aduce victimelor, să-i pui să stea cu mâna întinsă la torționarii lor?!
Posted on: Wed, 18 Sep 2013 09:21:28 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015