Rambursarea costurile serviciilor medicale pentru românii care se - TopicsExpress



          

Rambursarea costurile serviciilor medicale pentru românii care se tratează în alte state membre U.E. și modificările sistemului sanitar necesare pentru ca pacienții din alte state membre să se poată trata în România Profesioniștii din sănătate oferă soluții pentru reforma sistemului sanitar. VEZI VIDEO DEZBATERE: Impactul legislației europene asupra reformei sistemului sanitar din România. Studiu de caz: Directiva U.E. nr. 24/2011. Dezbaterea a fost defasurata in cadrul conferintei "Impactul legislației europene asupra reformei sistemului sanitar din România. Studiu de caz: Directiva U.E. nr. 24/2011" organizata de Federatia Solidaritatea Sanitara din Romania , avand ca punct de plecare Impactul Directivei nr. 24/2011 asupra sistemului sanitar din România" realizat in cadrul"Centrului de Cercetare si Dezvoltare Sociala Solidaritatea" Doamna deputat Aurelia Cristea a transmis celor peste 120 de participanți la conferință, în deschiderea acesteia, mesajul de salut al domnului deputat Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, precizând că participă la această conferință în numele acestei instituții. Totodată, și-a arătat disponibilitatea de a prelua cele mai importante propuneri și sugestii ale participanților la conferință și de a le susține în procesul legislativ de transpunere a prevederilor Directivei. Domnul profesor univ. dr. Vasile Pușcaș a explicat audienței, preț de cca. o oră, cadrul general aplicabil integrării României în U.E. și Directivelor și, mai ales, efectele pe care Directiva U.E. nr. 24/2011 tinde să le aibă, mai ales ținând cont de întârzierea transpunerii ei în legislația națională și de absența măsurilor de reformă ce sunt necesare în acest context, confirmând astfel ipotezele centrale pe care studiul asupra impactului Directivei le-a avansat. Apreciem contribuția domniei sale ca una deosebit de valoroasă pentru înțelegerea fenomenului și anticiparea efectelor. Având în vedere faptul că principalul rol de transpunere a prevederilor Directivei în legislația națională și de stabilire a măsurilor de reformă ce trebuie s-o acompanieze îi revine Ministerului Sănătății, audiența a constatat cu surprindere că deși toți reprezentanții acestuia au fost invitați, nici unul n-a reușit să ajungă. Deoarece este singura conferință națională pe această temă organizată până acum, la care se adaugă urgența unor acțiuni, considerăm regretabilă absența reprezentanților Ministerului Sănătății, fiind siguri că rolul acestora va fi preluat cu succes de reprezentanții altor instituții ale statului și reprezentanți ai mediului politic care au participat la lucrările conferinței. Concluzii: Îmbunătățirea finanțării sistemului sanitar reprezintă o urgență atât din perspectiva implementării prevederilor Directivei nr. 24/2011 cât și din punctul de vedere al interesului imediat al sistemului sanitar. În lipsa acesteia salariații sunt nevoiți să asiste deseori la realități dramatice, legate de situațiile în care sunt puși pacienții. În acest sens este îngrijorătoare și lipsa perspectivelor pe care le-ar putea oferi un proces transparent de reformă, care să ia în considerare experiența diferitelor categorii de profesioniști din sănătate. Transpunerea prevederilor Directivei în spiritul acesteia dă seama de o bună parte a unei noi strategii de reformă a sistemului sanitar, ce trebuie întreprinsă într-un timp foarte scurt. În acest sens se poate considera ca relevante în bună măsură concluziile studiului asupra impactului Directivei, prezentate în cadrul conferinței. Se poate considera că România este în întârziere în ceea ce privește transpunerea prevederilor Directivei. Chiar în varianta (necesară) a urgentării procedurilor de implementare va putea fi recuperată doar o parte a întârzierilor, restul urmând să producă efecte negative. Aplicarea prevederilor directivei va avea un impact semnificativ asupra pacienților, asupra salariaților din sectorul sanitar și asupra instituțiilor statului în ansamblul lor. Salariații aparținând diferitelor categorii profesionale, angajatorii și factorii de răspundere din sectorul sanitar din regiune au reclamat lipsa de informații în ceea ce privește modificările pe care Directiva nr. 24/2011 urmează să le aducă în activitatea lor curentă. Din perspectiva sistemului sanitar, există riscul să constatăm că am aderat la Uniunea Europeană însă nu suntem integrați în Uniune. Transpunerea prevederilor Directivei nr. 24/2011 în legislația națională face parte din efortul din integrarea al României în U.E., eșecul acestei operațiuni, fie el și parțial, putând dezavantaja toate categoriile de beneficiari ai sistemului. Suferința salariaților, cauzată de modul de funcționare al sistemului sanitar, a ajuns la limitele suportabilității. Situația este datorată numeroaselor reforme prin care sănătate a trecut fără rezultate pozitive, imaginii negative, construită în mod nedrept, pe care salariații au ajuns s-o aibă în societate, suferinței pacienților, la care sunt nevoiți să asiste deseori fără sprijinul necesar, indiferenței cu care societatea și guvernanții tind să trateze sănătate. Este vizibilă o disjuncție de neacceptat între rolul diferitelor categorii de profesioniști din sănătate și statutul lor în societate, care apasă la fel de mult precum nivelul de salarizare și alte aspecte ale calității vieții profesionale. Participanții au evidențiat de asemenea faptul că este necesară o acțiune coerentă din partea tuturor celor care lucrează în sănătate, fiind vizibilă necesitatea unui program comun, care să reprezinte simultan interesele pacienților și pe cele ale salariaților. Dezbaterea face parte din ciclul de conferințe pe tema reformei sistemului sanitar pe care Federația „Solidaritatea Sanitară” din România le desfășoară în această perioadă, ca parte a strategiei de acțiune bazată pe dovezi. Această strategie asumă faptul că înainte de a mobiliza membrii de sindicat la proteste trebuie să identificăm soluțiile pentru care putem chema toți salariații din sectorul sanitar la acțiune, sloganurile trebuind înlocuite cu soluții. Doar impreun putem reusi!
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 14:02:44 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015