SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI PERSONALULUI - TopicsExpress



          

SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN M.A.I. BIROUL EXECUTIV TERITORIAL BOTOSANI Nr . 509 din 07.08.2013 Către INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI Domnului Inspector Şef DOMNULE INSPECTOR SEF, SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE- BIROUL TERITORIAL BOTOŞANI ,în baza dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, formulam prezenta: PROCEDURA PREALABILĂ, Prin care solicităm, acestei entităţi administrative să calculeze si sa plateasca membrilor Sindicatului Naţional Al Poliţiştilor Şi Personalului Contractual Din Ministerul Afacerilor Interne- Biroul Teritorial Botoşani aflaţi în evidenţele dumneavoastră şi care se aflau în activitate în anul 2010, premiul anual ( salariul al 13-lea) aferent anului 2010, în conformitate cu prevederile art.25, din Legea 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 si art. 26 din O.G. nr. 38/2003. In motivarea cererii noastre aratam ca: Dreptul de a primii premiul anual (al 13-lea salariu), aferent anului 2010, s-a născut începând cu data de 01 ianuarie 2010 şi a continuat pe tot parcursul acestui an, până la 31 decembrie. Se impune a fi făcută distincţia clară între momentul naşterii dreptului, care a început să curgă la 01 ianuarie 2010 şi s-a epuizat la 31.12.2010, şi un alt moment, cel al concretizării dreptului prin acordarea echivalentului bănesc cuvenit, de la 01 ianuarie 2011, pentru că acesta să nu rămână golit de conţinut. Mai mult decât atât, premiul anual reprezentat de suma de bani egală cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut, pentru o situaţie trecută, respectiv anul 2010. Prin urmare Legea nr. 285/2010, ale cărei dispoziţii sunt în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu poate duce la înlaturarea existenţei dreptului pentru trecut, întrucât s-ar încălca prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, dar şi a reglementărilor date prin art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Legea nr. 285/2010, intrata in vigoare la 31 decembrie 2010, nu poate aduce atingere dreptului câştigat, referitor la premiul anual (cel de al 13-lea salariu), întrucât s-ar ajunge ca această lege să se aplice retroactiv, pentru anul 2010, asupra unei situaţii consolidate anterior. În baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 330/2009, premiul anual reprezintă pentru anul 2010, un drept câştigat, aflat sub autoritatea statului de drept, a cărui stabilitate nu poate fi atinsă decât prin încălcarea Constituţiei. Art. 15 alin. 2 din Constituţie statuează că ,,Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, iar Art. 1 din Codul civil că ,,Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă”, respectiv pentru perioada de timp dedusă obiectului cererii, anul 2010. Avand in vedere cele ce preced, va solicitam respectuos sa dati curs cererii noastre si sa dispuneti acordarea sumelor de bani solicitate. Prezenta notificare reprezintă PROCEDURA PREALABILA, în înţelesul disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004 si respectiv: punere in întârziere in sensul prevederilor art. 1073-1088 C. Civil. (art. 1521 si urm N.C.C) În drept, invocam : - art. 25 din Legea nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010 si art. 26 din OG nr. 38/2003, art. 15 din Constitutia Romaniei, art. 1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale. În cazul în care nu veţi da curs prezentei Notificări, vom fi nevoiti să ne adresam justiţiei pentru a soluţiona acest conflict ce s-a născut, este actual, legitim şi recunoscut de către lege. Va atragem atentia asupra faptului ca, daca nu veti da curs cererii noastre, in instanta vom solicita, pe langa cheltuielile de judecata aferente, şi despăgubiri, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004. Cu stimă şi respect, Preşedinte Birou Teritorial BOTOŞANI HARABULĂ VALERIU-MIHAI SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN M.A.I. BIROUL EXECUTIV TERITORIAL BOTOSANI Nr . 509 din 07.08.2013 Către INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI Domnului Inspector Şef DOMNULE INSPECTOR SEF, SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE- BIROUL TERITORIAL BOTOŞANI ,în baza dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, formulam prezenta: PROCEDURA PREALABILĂ, Prin care solicităm, acestei entităţi administrative să calculeze si sa plateasca membrilor Sindicatului Naţional Al Poliţiştilor Şi Personalului Contractual Din Ministerul Afacerilor Interne- Biroul Teritorial Botoşani aflaţi în evidenţele dumneavoastră şi care se aflau în activitate în anul 2010, premiul anual ( salariul al 13-lea) aferent anului 2010, în conformitate cu prevederile art.25, din Legea 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 si art. 26 din O.G. nr. 38/2003. In motivarea cererii noastre aratam ca: Dreptul de a primii premiul anual (al 13-lea salariu), aferent anului 2010, s-a născut începând cu data de 01 ianuarie 2010 şi a continuat pe tot parcursul acestui an, până la 31 decembrie. Se impune a fi făcută distincţia clară între momentul naşterii dreptului, care a început să curgă la 01 ianuarie 2010 şi s-a epuizat la 31.12.2010, şi un alt moment, cel al concretizării dreptului prin acordarea echivalentului bănesc cuvenit, de la 01 ianuarie 2011, pentru că acesta să nu rămână golit de conţinut. Mai mult decât atât, premiul anual reprezentat de suma de bani egală cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut, pentru o situaţie trecută, respectiv anul 2010. Prin urmare Legea nr. 285/2010, ale cărei dispoziţii sunt în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu poate duce la înlaturarea existenţei dreptului pentru trecut, întrucât s-ar încălca prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, dar şi a reglementărilor date prin art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Legea nr. 285/2010, intrata in vigoare la 31 decembrie 2010, nu poate aduce atingere dreptului câştigat, referitor la premiul anual (cel de al 13-lea salariu), întrucât s-ar ajunge ca această lege să se aplice retroactiv, pentru anul 2010, asupra unei situaţii consolidate anterior. În baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 330/2009, premiul anual reprezintă pentru anul 2010, un drept câştigat, aflat sub autoritatea statului de drept, a cărui stabilitate nu poate fi atinsă decât prin încălcarea Constituţiei. Art. 15 alin. 2 din Constituţie statuează că ,,Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, iar Art. 1 din Codul civil că ,,Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă”, respectiv pentru perioada de timp dedusă obiectului cererii, anul 2010. Avand in vedere cele ce preced, va solicitam respectuos sa dati curs cererii noastre si sa dispuneti acordarea sumelor de bani solicitate. Prezenta notificare reprezintă PROCEDURA PREALABILA, în înţelesul disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004 si respectiv: punere in întârziere in sensul prevederilor art. 1073-1088 C. Civil. (art. 1521 si urm N.C.C) În drept, invocam : - art. 25 din Legea nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010 si art. 26 din OG nr. 38/2003, art. 15 din Constitutia Romaniei, art. 1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale. În cazul în care nu veţi da curs prezentei Notificări, vom fi nevoiti să ne adresam justiţiei pentru a soluţiona acest conflict ce s-a născut, este actual, legitim şi recunoscut de către lege. Va atragem atentia asupra faptului ca, daca nu veti da curs cererii noastre, in instanta vom solicita, pe langa cheltuielile de judecata aferente, şi despăgubiri, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004. Cu stimă şi respect, Preşedinte Birou Teritorial BOTOŞANI HARABULĂ VALERIU-MIHAI
Posted on: Fri, 09 Aug 2013 09:02:06 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015