Studenți din cadrul a 3 Universități de Medicină și Farmacie - TopicsExpress



          

Studenți din cadrul a 3 Universități de Medicină și Farmacie recomandă promovarea drepturilor omului și a nediscriminării în sistemul sanitar din România. Promovarea drepturilor omului în învățământul universitar medical și fenomenul discriminării grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate a fost abordat şi dezbătut pe larg în cadrul atelierului national “Sănătate, Nediscriminare, Interculturalitate”, desfăşurat în perioada 21 -26 august 2013 la Eforie Nord. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială (ADIS), în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie Tirgu Mureş şi cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Cei 30 de participanti la eveniment au statuat că opţionalul „Etică şi non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” de care aceştia au beneficiat în anul universitar 2012- 2013 este necesar, atât în învățământul universitar medical, cât și în unitățile sanitare din România, deoarece subiectele precum respectarea drepturilor pacienților și obligațiile cadrelor medicale sunt prea puțin abordate și cunoscute de către viitorii profesioniști medicali. Deasemenea participanții au recomandat tuturor studenților și cadrelor medicale cursul optional „pentru buna informare a viitorilor medici”, „cât și pentru învățarea și recunoașterea unor probleme sociale existente în România, probleme cu care ne confruntăm”. Conform declarațiilor acestora prestigiul unei Universități crește considerabil prin formarea unor medici de calitate, capabili să se adapteze nevoilor pacienților aparținând grupurilor vulnerabile. Toate aceste concluzii însoţite şi de recomandări ferme de transformare cursului de etica si nondisriminare dintr-unul opțional intr-unul obligatoriu la nivel de curriculum universitar, sunt cuprinse într-un document comun de recomandări generale care va fi prezentat in fața Consiliilor de conducere din cadrul celor 3 Universități. Întâlnirea națională a avut scopul de a oferi o imagine de ansamblu a procesului democratic al respectării drepturilor omului și a aplicării principiului nediscriminarii grupurilor vulnerabile în sistemul de sănăte din Romania. Evenimentul, aflat la a doua ediție, a fost organizat în cadrul proiectului “Promovarea drepturilor omului și a nediscriminării în învățământul universitar medical din România” finanțat de Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 5.1 Întâlniri ale tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret.
Posted on: Wed, 28 Aug 2013 11:15:04 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015