■ Sunt două lucruri. Primul este că această imagine a României care a fost creată pe baza prejudecăţii, patologiei organizaţionale şi dezinformării a devenit mai puternică în ultimii 5 ani de Război Rece. A fost extraordinar de puternică. România, şi nu numai Ceauşescu, a devenit cel mai negru stat, cel mai brutal, cel mai sângeros, cel mai, cel mai… asta a fost abordarea. Şi a fost o campanie peste tot în care s-a spus aproape orice. Şi orice atrocitate s-ar fi spus, era crezută imediat. Asta a fost situaţia la sfârşitul Războiului Rece pentru România, cu astfel de imagini. Şi mai mult decât atât, a fost răspândită şi vândută foarte bine ideea că România a fost în pragul războiului etnic şi că graniţele se vor prăbuşi. Din această cauză România a fost într-o carantină pentru Europa şi pentru Statele Unite timp de trei ani. Din 1989 şi până la sfârşitul anului 1992 nimeni nu a venit aici. Din această cauză nu au existat relaţii, programe de dezvoltare, de asistenţă, nimic până la sfârşitul lui 1992. Trei ani fără nici un fel de sprijin. Din această cauză România a trebuit să se susţină fără ajutor din afară, după ce ajunsese în situaţia în care ajunsese pentru a-şi plăti datoriile externe. Asta e ceva extraordinar şi se poate folosi foarte uşor în lupta pentru imagine împotriva aceleiaşi găşti care s-a menţinut şi în primii ani după ’89. Au fost aceleaşi servicii, toţi liderii din ţările foste membre ala Tratatului de la Varşovia erau foşti comunişti, cu exceptia lui Havel şi Walessa. Nu a fost nici o deosebire faţă de România. Dar România a fost considerată o problemă majoră din această direcţie. Şi există o poveste extraordinară pentru mine. Relaţiile româno-americane au fost bazate pe înţelegere şi interese strategice. Ambele ţări au avut programe politice de constrângere a puterii militare sovietice. Şi asta a mers până la sfârşitul anilor ’80 chiar, cel puţin pe linie armată, dar se pare că au fost nişte legături şi pe linie informaţională. Acest aspect este foarte neclar şi nici o parte şi nici cealaltă nu a vorbit despre el. Dar înainte de revoluţia din decembrie ’89, în octombrie, a fost creată o relaţie de cooperare între serviciile americane de informaţii şi serviciile maghiare de informaţii. Asta înseamnă că este foarte, foarte probabil că au ajuns de la ei la noi nişte informaţii despre România unde noi nu aveam surse. Între septembrie ’89 şi mi se pare primăvara lui ’91 au fost create aceleaşi relaţii de cooperare cu serviciile de informaţii poloneze şi cu cele cehe, iar în septembrie 1991 cu Bulgaria. România a fost într-o relaţie de ostilitate cu SUA până în mai 1993. Şi, după ce au fost create aceste relaţii, nişte părţi din comunitatea informaţională din SUA au crezut că serviciile de informaţii din România sunt ostile intereselor americane în lume. Se vede foarte uşor cum România a rămas cu aceeaşi imagine care i-a fost creată. Şi echipa care a lucrat până în 1991 a lucrat mai departe, dar nu pentru sovietici şi nu din cauza comunismului sau acestui deviaţionism, ci a scoaterii României din competiţia pentru asistenţa şi resursele financiare occidentale. ■ Ce aţi spus dvs. de fapt a anticipat întrebarea mea şi este ca o concluzie să înţelegem de ce au fost susţinute într-un fel din interiorul serviciilor americane şi vest-europene tezele dezinformării aplicate de sovietici. Aproape că au continuat, spuneaţi până în 1993 şi posibil şi după. ■ Cred că istoriografia românească a avut o mare problemă din cauza unor lovituri – în sensul de mari lucrări ştiinţifice în domeniu – care au fost foarte apreciate în occident în timpul Războiului Rece, dar au fost desconsiderate după ’89 deoarece erau legate de Ceauşescu. Orice era legat de numele lui Ceauşescu a devenit blamabil şi din cauza aceasta au fost aruncate la coş lucruri extraordinar de deştepte. Politica de dezangajare militară în care România a jucat în mod strălucit la Helsinki a fost apreciată în toată Europa şi a apărut în toate ziarele. Românii nu ştiu, au uitat, iar acum chiar neagă acest lucru. De asemenea, politica externă pentru lumea în dezvoltare – aşa numită Lumea a treia – a fost foarte bine gândită şi astăzi îi serveşte foarte bine Europei care trebuie să înveţe lucrurile pe care nu le-a învăţat şi ştiute de cineva care a mers prin toate acele zone. Dar pentru că această politică este legată de numele lui Ceauşescu, este aruncată. Toate eforturile româneşti în această direcţie şi care au fost apreciate sunt legate de Ceauşescu şi pentru că el a fost demonizat au fost anulate total. Iar aici este o mare problemă în care şi istoriografia românească care a creat nişte lovituri începând cu anii ’60 şi a mers mai departe, acum e băgată în aceeaşi oală, iar cercetătorii sunt consideraţi din start staliniş ti şi comunişti. Şi de ce? Pe ce se bazează? Pentru că nu se bazează pe o ideologie marxist-leninistă şi din cauza asta au fost loviţi. Lovitura a mers pe o linie de interpretare considerată de sovietici exact ca fiind istoriografie burgheză şi de occident. Asta a fost marea problemă. Iar azi din ce punct de vedere este atacată? Lucrurile arată că dacă vorbeşti ceva bine de România, e rău. Şi aici a fost una din loviturile cele mai dure ale dezinformării sovietice. Din start ei au spus că unul din cele mai importante puncte ale strategiei “calul troian” vizează îmbunătăţirea prestigiului României din afară. Atunci, asta înseamnă că dacă România va fi susţinută şi va avea câştiguri din punct de vedere al reputaţiei, atunci acest lucru este nociv pentru interesele americane. Deci, lucrurile merg mai departe. ■ Acum înţeleg. Cartea dvs., primul volum al trilogiei anunţate, a avut parte nu numai de aprecieri elogioase, ci şi de contestări. Le-aţi găsit cauzele? ■ Da, a fost o grămadă de lucru în acest caz. Când am scris această carte am vrut să evit sursele româneşti deoarece unul din atacurile cele mai dure asupra oricărei poveşti despre România a fost un punct de vedere românesc. Sursa cea mai tare pentru mine au fost studiile sovietice, nu cele româneşti, care au fost, în secundar. Am constatat că de fiecare dată când România a făcut ceva sau a spus ceva care era normal să fie apărat din partea SUA a fost imediat desconsiderat de alţi analişti care au spus că nu a fost chiar aşa. Şi ungurii, şi polonezii şi cehoslovacii au făcut acelaşi lucru. Şi am notat asta. De fiecare dată când s-a spus acelaşi lucru despre un alt membru al Pactului de la Varşovia nimeni nu s-a ridicat să condiţioneze lucrurile. Numai cu România s-a întâmplat aşa. ■ Care au fost cauzele criticilor aduse lucrării dvs.? ■ Una din paradigmele create după revoluţie a fost că după o traumă majoră oamenii caută o explicaţie pentru asta. Este exact ca după un război în care au fost atrocităţi şi cineva trebuie tras la răspundere, condamnat pentru asta. Pentru România, şi nu numai pentru România, am văzut că nişte istorici ca Denis Deletant sau Tom Gallagher au mers pe aceeaşi linie vorbind numai de represiunea internă. E o poveste care merită toate investigaţiile, dar abordarea mea nu este asta. De fapt abordarea mea este despre rolul internaţional şi rolul ca membru al unui pact militar al României. Şi de fapt aceasta este preocuparea mea. Şi am fost atacat că nu sunt preocupat de preocuparea altora. Sunt două lucruri aici. Pe de o parte, sistemul intern din România a fost, ca orice sistem de dictatură comunistă, represiv. După o perioadă de dezvoltare dictatorială sistemul devine foarte represiv, iar din această cauză nici oamenii, nici ţara nu pot merge mai departe. Dar pe plan internaţ ional, aceşti oameni, comuniştii, au preluat aceeaşi gândire şi abordare pe care România le-a dezvoltat într-o lungă existenţă, într-o zonă destul de dificilă. Şi abordarea nu a avut nici o legătură cu ideologia, şi asta a fost secretul. Şi asta a fost unul din cazurile foarte puternice de sprijin şi legitimare a regimului. Şi nu a fost numai asta. Politica a fost bună şi chiar excepţională. S-au scris destul de des editoriale despre asta în Europa şi SUA în perioada Războiului Rece. A fost clar de la sfârşitul anilor ’50 până în anii ’81 că România a mers de la est spre vest. Şi a fost în concordanţă cu dorinţa tuturor românilor. Şi a fost sprijinită. Problema este că în ’81 Ceauşescu a gândit altfel lucrurile, fără să se gândească şi la ţară. Cred că atunci el nu şi-a dat seama ce a făcut când a ales să plătească datoria externă. Asta înseamnă că România s-a mişcat şi de la est, şi de la vest, spre undeva. Atunci el a pierdut sprijinul, care era real şi bazat pe ceva ce putea fi apărat. ■ Urmează volumul doi al trilogiei. Deja lumea îl aşteaptă ca pe un mare eveniment pentru că se vor prezenta documente noi, se vor face precizări noi, interpretă ri noi ale evenimentelor din ’89 şi ale celor care au premers momentului decembrie ’89. Când va ieşi această lucrare? ■ Este programată să apară la începutul lui aprilie şi va acoperi prima săptămâna din decembrie ’89. ■ Se termină cu întâlnirea de la Moscova? ■ Da. ■ Cartea “O viaţă de om” este o autobiografie-interviu cu ministrul Constantin Olteanu, unul dintre participanţii la întâlnirea de la Moscova. Şi în ea sunt foarte multe date interesante despre cum s-a desfăşurat întâlnirea, ce s-a întâmplat acolo, dincolo de stenograme şi ceea ce a apărut oficial. Aş face o legătură între cum se termină ultima parte a acestei biografii a fostului ministru al apărării şi ceea ce s-a întâmplat după câteva săptămâni care arată până la urmă destinul foarte dur al istoriei. Deci pe 4 decembrie erau la Moscova cu Gorbaciov şi pe 25 decembrie, după 20 de zile, Ceauşescu era împuşcat. Iar cei care au fost acolo, din delegaţia română, majoritatea au ajuns în închisoare. Cred că istoria şi cărţile acestea sunt cele care ajută la înţelegerea a ceea ce de fapt se întâmplă, dincolo de ecranul televizorului. ■ Da. Este un exemplu perfect despre cum funcţionează prejudecăţile, în special prejudecăţile legate cu dezinformare şi care a fost situaţia atunci. La începutul lui decembrie ’89, a fost creată despre România o imagine de stat agresiv, care a fost nu numai gata, dar şi pregătit să atace şi Ungaria, şi Polonia. Acest lucru a fost crezut în Occident ca şi când ar fi fost real. Nimeni nu a venit să verifice lucrurile aici, informaţiile fiind din surse de altundeva. Despre întâlnirea de la Moscova au fost nişte relatări foarte scurte publicate din partea CIA, dar au fost articole în presa franceză care au povestit ce s-a întâmplat acolo. Diversiunea a fost că România a refuzat să condamne invazia din Cehoslovacia din 1968. Asta a fost povestea. Şi vezi ce s-a întâmplat realmente în întâlnire. Nu numai că România a condamnat invazia, dar a spus că nu a semnat alături de ceilalţi pentru că tot timpul a fost împotrivă. Şi după asta ei au spus ok, noi vom face asta. După aceasta, Ceauşescu a spus că trebuie retrase trupele sovietice din Cehoslovacia. El s-a ridicat şi a spus că după întâlnire delegaţiile române şi cehe vor rămâne să discute. Şi după aceasta Ceauşescu s-a ridicat din nou şi a spus că sovieticii trebuie să-şi retragă trupele din toate ţările blocului sovietic din Europa de est. ■ Este interesant şi cum a fost convocată întâlnirea şi se povesteşte aici în carte cum Ceauşescu a condiţionat deplasarea la Moscova de o întâlnire separată cu ruşii care s-a realizat. A fost o discuţie cu delegaţia, şi una doar ei doi. ■ Da, la acea întâlnire în care Ceauşescu sublinia că Moscova poate juca un rol cu Polonia şi a subliniat: nu pe plan militar, să-i ajute pe ei să nu cedeze. Şi aici e o chestie care a fost jucată. Sunt foarte multe cărţi în care s-a spus că Ceauşescu şi România au fost gata să mobilizeze o intervenţie militară. ■ Aici, Olteanu, care era ministrul Apă-rării în 1981 când s-a presupus că România a cerut, dezminte şi spune exact ce s-a întâmplat la şedinţă. ■ Despre Polonia? ■ Da. ■ Oh, da, de la polonezi, de la unguri, toţi au spus că numai România a blocat lucrurile. Şi mai e ceva interesant. Este o întâlnire şi în 1983 în care România a spus că ei vor să introducă în comunicat faptul că numai polonezii pot rezolva problema poloneză fără intervenţie. Şi polonezii au blocat asta. România a avut interes să nu fie într-o relaţie mult mai mare decât şefii polonezi. Şi după aceasta, vine răzbunarea. E perfectă. România este blamată azi în toată lumea că ar fi vrut ceva pe care de fapt ei l-au vrut. Şi pentru că ei au blocat lucrurile acestea, cum au ajuns… Autor: Ioan Szasz sursa: pesurse.ro gandeste.org/general/diabolizarea-romaniei-o-%E2%80%9Copera%E2%80%9D-bine-lucrata-si-din-est-si-din-vest/26840
Posted on: Fri, 26 Jul 2013 20:50:57 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015