Sunt eu și pentru mine nu tremură nimic Din liniștea ce-mbracă izvoarele-n covoare Sunt eu și dacă-o clipă deasupra mă ridic, Mă pierd ca zorii-n zare, în calea către soare. Sunt singur și din bezna gândirii văduvite Mai storc luceferi palizi și umbre care pier Târzii ca niște stoluri ce toamna le înghite, Vărsând peste întuneric fuioare lungi de ger. „sunt eu” – iulian paveloiu Iulian paveloiu 1910-1983 Născut la 29 martie 1910, fiu al lui Păun Paveloiu și Maria Paveloiu (născută Popescu), moșneni din satul Cojmănești, județul Mehedinți (azi, județul Gorj), a absolvit școala primară din satul natal (1917-1921) , avându-l ca dascăl pe dl. Gheorghe Păsărescu ,după care a urmat cursurile Liceului ” Traian” din Drobeta-Turnu Severin , secția ”uman” (1921-1928) , la bacalaureat clasându-se al IV-lea din 69 de absolvenți . În anul școlar 1928-1929 a suplinit catedra fostului său profesor de istorie, Constantin Danciu, acesta fiind numit prefect al județului . În perioada 1929-1933 a urmat, în paralel, cursurile Facultății de Drept (cursuri urmate la îndemnul tatălui său, notar comunal) și pe cele ale Facultății de Filosofie și Litere din cadrul Universității București. În toamna anului 1933, susține examenele de licență, obținând Diploma de Licență în Drept nr. 21186/13.02.1934 și Diploma de Licență nr. 22580/20.12.1934, specialitatea ”Filologia clasică” . Efectuează,apoi, stagiul militar la Școala de Ofițeri de Artilerie Craiova, obținând gradul de sublocotenent . Din 1935 până în 1939 profesează avocatura, la Judecătoria Broșteni, în cadrul Baroului de avocați Mehedinți . În anul 1939 se transferă în Baroul de avocați Ilfov . În timpul războiului (1941-1945) lucrează în cadrul Prefecturii Poliției Capitalei, comisar șef în cadrul Serviciului Poliției de Siguranță . Tot în acest timp, prin anii 1943-1944, se înscrie pentru studii de doctorat în economie la Facultatea de Drept din București, doctorat pe care nu reușește să-l susțină, datorită situației naționale ( situația frontului, apoi, instaurarea regimului comunist ) . Refuzul de a colabora cu regimul comunist instaurat la conducerea României, i-au adus o serie de neplăceri și hărțuieli din partea acestora. A fost înlăturat din cadrul Prefecturii Poliției, i-a fost respins dosarul de înscriere în diplomație. Apoi, începând cu anul 1946, i-a fost interzisă și practicarea avocaturii, la fel ca și altor juriști (magistrați, avocați) cărora li s-a interzis să-și mai practice profesiunea . În aceste condiții, revine în satul natal, Cojmănești, unde , împreună cu familia, se ocupă de agricultură. În luna noiembrie 1955, reușește, cu ajutorul fratelui său , Aristică Paveloiu, să fie angajat ca administrator , la Gospodăria Romanu, județul Brăila, gospodărie anexă a Trustului Energo-Construcții București, trust la care fratele său lucra în acea perioadă. În aprilie 1956 este concediat, fiind astfel silit să revină în satul natal, unde rămâne până în toamna anului 1957 . Începând cu toamna anului 1957, convins fiind de directorul Liceului ”Matei Basarab” din Strehaia, prof. Alexandru Anton , profesor care îl cunoscuse prin anii 1952, la Slivilești , este încadrat , cu sprijinul acestuia ,ca profesor de istorie și latină, la liceul mehedințean . Aici l-a întâlnit și cunoscut pe prof. C.A.Protopopescu , cu care a rămas prieten pentru totdeauna . Prof. C.A.Protopopescu, în ”Simple însemnări despre un dascăl ” , lucrare dedicată lui Iulian Paveloiu , spunea : ‹‹Acum (n.r. -1957 ) l-am întâlnit și cunoscut direct pe ”țăranul” licențiat văzut la Comisariatul Militar din anul 1955. Relația colegială care ne-a apropiat, apoi prietenia care ne-a unit pentru toată viața, au avut ca punct de plecare observațiile și atitudinea mea de atunci (1955) și acum (1957)privind cele trăite în curtea Comisariatului Militar, condamnând atitudinea partidului-stat față de intelectualii țării.›› C.A.Protopopescu îl ”văzuse” pe Iulian Paveloiu la Comisariatul Militar al raionului Strehaia, în anul 1955 : ‹‹ Licențiatul a două facultăți, omul de cultură,poetul, ofițerul de rezervă, în fișele de evidență militară ale fostului raion Strehaia, la rubrica ocupație , este trecut ”agricultor-țăran”. La rândul meu, ca ofițer de rezervă, prezent ca și Iulian Paveloiu, la Comisariatul Militar în anul 1955, în curtea comisariatului, l-am văzut, pentru prima dată, pe ”țăranul” cu două diplome universitare. L-am întrebat pe prof. Iulian Vărgatu, din Strehaia, care lucra la comisariat : cum se numea acest ”țăran” și de unde este ? . Mi-a declinat numele : Ofițerul de rezervă Iulian Paveloiu din Slivilești . În grupurile formate, între cunoscuți, se comenta persoana ”țăranului” cu studii universitare. Unii îl condamnau, acuzându-l (fără să-l cunoască) de dușman al politicii statului comunist, că locul lui este la munca de jos. Ce dacă are studii superioare ? Alții, în sinea lor, în lumea lor interioară,condamnau regimul totalitar,care aplica marginalizarea și distrugerea intelectualității în general, a elitei intelectuale în special. Fără să-l cunosc, sufletește îi eram alături. Ne-am ”despărțit”,cu speranța că odată și odată o să-l caut,să-l cunosc,pentru a ne împărtăși gânduri și sentimente. Această speranță s-a împlinit în anul 1957,ca profesor la Liceul ”Matei Basarab” din Strehaia. ›› - ”Simple însemnări despre un dascăl ” – C.A. Protopopescu. Iulian Paveloiu, ”model de profesor luminat și conștiincios,un om cinstit ,cum rar ne este dat să întâlnim în viață, la catedră, incoruptibil”*, ”un tezaur de cultură clasică și modernă, cu vaste cunoștințe de istorie, filosofie, literatură, estetică, artă ...cu o performanță aparte privind educația culturală , educația civică, educația juridică, educația politică ...”*, nu putea fi înțeles și apreciat de unii colegi ai săi și nici de către nomenclatura comunistă locală, care îl catalogau ca un ”element dubios în formarea omului nou ” . Astfel, acesta,în toamna anului 1962, ca și alți colegi ai săi care nu se supuneau ”orbește” ordinelor politrucilor partidului-stat (Nicolae Giurcău, Constantin Protopopescu, ș.a.) , nu a mai fost încadrat la Liceul Strehaia, fiind transferat, ”în interesul învățământului” la Școala Generală din Slivilești, de unde a și ieșit la pensie, în anul 1970 . În ziua de 3 noiembrie 1983, Iulian Paveloiu s-a stins din viață, la vârsta de 73 ani, fiind înmormântat, la 5 noiembrie,alături de părinți, în cimitirul din satul natal . L-au condus pe ultimul drum ,alături de familie,colegi, cunoscuți ,precum și profesorii Alexandru Anton și Constantin Protopopescu . Au rămas doar amintirile și versurile sale ,în manuscris. În anul 2001, la inițiativa fostului său elev și consătean, regretatului prof. ing. Dumitru Bunoiu, directorul Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” Târgu Jiu, versurile sale, strânse în volumul ” IMNUL FRUMUSEȚII”**, au putut vedea lumina tiparului . 16 septembrie 2013 Daniel- Adrian Paveloiu Slivilești _______________________________________________________________ * ”Simple însemnări despre un dascăl ” – C.A. Protopopescu ** ” IMNUL FRUMUSEȚII – MOMENTE ABSOLUTE”(prefața CA Protopopescu), editura ”Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu, 2001.
Posted on: Mon, 16 Sep 2013 12:18:46 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015