UN OM FERICIT Auzit-am că, pe vremuri, Dumnezeu ar fi dorit Ca să afle, printr-un înger, Dacă omu-i fericit! Merse îngerul pe cale Lumea-ntreaga colindînd, Cînd la deal si cînd la vale, Pe creştini tot întrebînd. Unul zise: - Cum pot oare Fericit să mă numesc? Să îmi fie cu iertare, Nu vezi cît de mult trudesc?! Altul zise cu durere: - Eu aş fi, dar ce sa fac, Fiindcă banii-s la putere, Iar eu sunt un om sărac! Unul spuse cu mîndrie: - Eu am bani, ce pot sa zic? Am destulă avuţie, Nu duc lipsă de nimic! Însă fericit aş spune Că nu pot să mă numesc, Fiindcă n-am copii pe lume Şi încep să-mbătrînesc. Altul strigă cu ocară: - O, ce fericit aş fi, Dacă n-aş avea povară O mulţime de copii! Nu am ce le da la masă, Tare mult mă chinuesc, Cum pot oare, cu-aşa casă, Fericit să mă numesc! Cînd pe altul îl întreabă: - Tu eşti fericit, ori ba? Dînd din cap, el spune-n grabă: - Hm! nu prea mult, măria-ta! - Dar de ce? Ce îţi lipseşte? Zise îngerul suav. - Aş trăi împarăteşte, Dar sunt trist, că sunt bolnav! Am umblat prin lumea-ntreagă Pe la doctori, dar n-am leac. Sunt slabit şi fără vlagă Şi nu ştiu ce să mai fac! Şi cuprins de întristare, Îngerul plecă mîhnit, Că în lumea asta mare Nici un om nu-i fericit! Tot aşa cîrteau creştinii, Orşiunde întreba, Apăsînd mai tare spinii Domnului pe fruntea Sa. Şi cu fiece răspuns, Pas cu pas Îl aduceau, Spre Golgota, în ascuns, Şi pe Cruce-L răstigneau! Merse îngerul ce merse Pînă cînd a întîlnit Un om ce sudoarea-şi şterse De pe chipul său trudit. - Omule, te văd muncind Şi esti mult prea obosit, Ziua toată robotind, Spune-mi: tu eşti fericit? Omul se-ndreptă de spate Şi, privindu-l pe străin Îi spuse cu bunătate: Fericit sunt pe deplin! Îngerul sări deodată Iscodindu-l înadins: - Casa ta-i dărăpănată, Focu-n vatră ţi s-a stins. Ai copii prea mulţi, se pare Şi cu greu îi creşti pe toţi, Nu ai bani pentru mîncare, Şi eşti fericit, socoţi? - Eu nu te cunosc, străine! Şi nu ştiu de unde vii Dar, de vrei, rămîi la mine Pînă mîine-n zori de zi. Iat-acum se face seară, Nu-i bine să mergi pe drum, Că sunt oameni răi pe-afară Şi flămînd vei fi oricum. Nu am bani, nu am avere, Nu am casa un palat, Am în schimb, o mîngîiere, Că am sufletul curat. Casa mea dărăpănată, Cu căldură te-o primi, Chiar de focu-i stins in vatră, Om mînca ce s-o găsi. Şi cu toţii stînd la masă Domnului I-am mulţumi, Că spre noi mereu revarsă Un noian de bucurii. Să fii fericit în lume Dacă vrei, nu e prea greu, Că averea mea, vezi bine, E doar Bunul Dumnezeu. El îmi dă mereu putere, El mă iarta cînd greşesc, El mi-alină orice durere, El m-ajută să trăiesc. Cine are-aşa avere Are tot ce şi-a dorit, Are-n suflet mîngîiere Şi e-n viaţă fericit! Am copii pe lîngă casă, Am pămînt să-l pot munci, Am nevastă credincioasă, Fericit - de ce n-aş fi? Îngerul sa-i spună taina Ar fi vrut, dar ce folos? Se vedea că poartă haina Dăruită de Hristos! Bucuros, el se întoarse Şi zbură spre cer grăbit, Fiindcă, în sfîrşit aflase, Un om care-i fericit. Auzind Domnul îndată Le dădu creştinilor Pedeapsa meritată Pentru necredinţa lor. Numai cel ce nu cîrtise Fericit în veci va fi, Că, din toţi, doar el primise Darul de-a se mîntui. Cine are-nţelepciune Să priceapă, n-ar fi greu: Fericirea nu e-n lume, Ci e doar în Dumnezeu!!! Dac-am fi, din întîmplare, Întrebaţi şi noi cîndva, Conştiinţa noastră oare Ce-ar răspunde: NU sau DA?!
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 21:16:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015