Un fragmenti din piesa pentru teatru "Adevăr înveșnicit" de Alexandru Plăcintă. GRIGORE: Spui, Vasile, să privim, să ascultăm, să citim, ca să ne informăm... Oameni buni, ca să faci toate acestea trebuie să ai cu ce. Gazete trebuie să primeşti, un televizor, cât de cât, să ai, un radiou normal ar vi bine să nu-ţi lipsească... Noi toate acestea le avem, Vasile? Le avem... Dar vai de capul lor! Şi de al nostru tot! Ştii, Vasile, odată cu omul şi lucrurile din casă şi de pe lângă casă îmbătrânesc. Ba ele char oleacă mai repede. Dacă ai posibilitate, să ei altele, să le schimbi, îţi pare că şi tu întinereşti, dar dacă nu, continui să îmbătrâneşti mai departe cu cele vechi. Dar în aşa caz, tu îmbătrâneşti mult mai repede ca ele... Iar acum, Vasile, chiar dacă Domnul mi-ar da posibilitate să le schimb pe toate cele învechite, puţin ce mi-ar ajuta. Că vederea nu-i vedere, auzul nu-i auz şi mersul nu-i mers. VASILE: Da cum e mersul, bade Grigore? GRIGORE: Mergem noi, Vasile, dar din faţă şi din spate semănăm cu o roată de bicicletă strâmbă în formă de opt, care, rotindu-se, anină şi roade când o margine de ramă, când pe cealaltă... O parte din boli de la suferinţe se trag. Aletele de la munca grea, praful înghiţit şi cel nimerit în ochi timp de zeci de ani. Ce să mai vorbim? Ca mai bine să-l înţelegi pe cineva, pe pielea ta, trebuie să-i simţi greutăţile, scârba ori bucuria lui! Ştii, măi Vasile, ce înseamnă tractor de pe vremea când eu lucram? Nu ştii, Vasile!... O bucată mare de metal care, când mergea facea: U-u-u-u-u-u-u-u-u-u. Iar pământul la sute de metri în jur se cutremura. Acum, clar lucru, totul e altfel... şi lumea, şi casele, şi tehnica! Iar acei care lucrează, Vasilie, pe aşa tehnică nu-şi mai distrug sănătatea cum noi înainte. E o plăcere să lucrezi pe astfel de maşini! Te duci la serviciu ca la sărbătoare... să primeşti ardenalină. VASILE: Adrenalină, bade Grigore. GRIGORE: Zii cum vrei, măi Vasile, că eu nu-i pot zice, principalul, că înţelegi ce vreau să spun. De multe ori mă uit şi mă minunez de maşinile, care trec prin satul nostru! Închipuiţi-vă, oameni buni, câtă ardenalină ar primi stăpânii acestor maşini, dacă la noi şoselele ar fi bune! Cu kilogramele! Dar ştiţi de ce? Deatâta, că ele rar de tot s-ar atinge cu roţile de şosea, mai mult ar zbura, decât ar merge. Ca păsările! Dar ce tractoare şi ce combaine, oameni buni! Cu computere, condiţionere! Când le văd, de bucurie, nici nu ştiu ce şi cum să fac! Aş vrea, ca un copil, măcar să mă apropii şi să pun mâna pe ele! Una e rău, Vasile! VASILE: Ce e rău, bade Grigore? GRIGORE: Vasile, te faci nebun, ori chiar nu ştii? VASILE: Că ele-s scumpe, bade Grigore? GRIGORE: Asta nu poate fi cel mai rău, măi Vasile! VASILE: Că-i scumpă motorina, bade Grigore? GRIGORE: Asta tot nu poate fi cel mai dureros, Vasile. Altăceva e la mijloc! VASILE: Asta nu, ceea nu, atunci ce, bade Grigore? GRIGORE: Crede-mă, Vasile, că dacă mi s-ar întoarce anii în urmă nu m-ar speria absolut nimic, nici preţurile la tractoare, nici preţurile mereu crescânde la motorină. Dar atunci când vezi şi simţi că n-ai puterea şi tinereţea de altădată, mai greu îţi vine să priveşti la toate acestea cu zâmbetul pe buze. Trăind şi prin multe trecând, am înţeles, Vasile, că pe Pământ cel mai de preţ e viaţa. Iar pentru om în viaţă nu este nimic mai scump decât sănătatea şi tinereţea. Ştii, măi Vasile, dacă mă scol dimineaţa şi mă pot mişca, chiar dacă oasele oleacă scârţie, de acum mă simt fericit în suflet. Doamne, dacă aţi şti voi, cât de puţin îi trebuie omului pentru fericire! Sănătate, strictul necesar, linişte în suflet şi în casă.
Posted on: Thu, 03 Oct 2013 04:26:40 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015