„VOM ŞI ÎNŢEPA DACĂ VA FI NEVOIE“ - TopicsExpress



          

„VOM ŞI ÎNŢEPA DACĂ VA FI NEVOIE“ Chiar şi reproşurile au fost spuse pe ton atenuat, presărate printre multe mulţumiri, îmbrăţişări şi pupături pe ambii obraji. Cele mai grave aspecte reclamate de USL-işti au fost absenţa de la lucrări a parlamentarilor aflaţi la primul mandat, precum şi comunicarea deficientă dintre Executiv şi Legislativ. Ponta i-a avertizat pe chiulangii că îi va trece la independenţi sau, mai rău, îi trimite la PDL. „Eu îmi permit să atrag atenţia colegilor de la PSD asupra faptului că sunt multe momente în care singura problemă a coaliţiei este de fapt prezenţa. Suntem atât de mulţi încât suntem convinşi că nu e nevoie de fiecare dintre noi şi fiecare e convins că vine celălalt la comisie sau la vot – norocul nostru că nu vine şi opoziţia“, a spus Ponta. Nici femeile nu s-au lăsat mai prejos. Femeile liberale, prin vocea liderului Lucia Varga, se pregătesc să culeagă voturi pentru ca preşedintele PNL, Crin Antonescu, să ajungă la Palatul Cotroceni. „A doua campanie extrem de importantă, după părerea mea, istorică, va fi campania pentru prezidenţiale. Anul viitor, cu toatele, ca nişte furnicuţe, ca nişte albinuţe, vom merge din casă în casă ca să culegem voturi pentru domnul preşedinte. Domnule preşedinte, dacă va fi nevoie, vom şi înţepa dacă va fi nevoie ca să vă susţinem“, a spus ministrul delegat pentru Ape şi Păduri. Discursul a fost însoţit, bineînţeles, de aplauze frenetice. Replica social-democratelor nu s-a lăsat aşteptată. La propunerea Gabrielei Vrânceanu Firea, după modelul femeilor liberale care s-au autointitulat „furnicuţe“, PSD-istele ar trebui să fie „câini ciobăneşti carpatini“. „Lasă-le aşa cum sunt, că au câştigat până acum“, a întrerupt premierul momentul vesel. Fosta realizatoare TV a recidivat, cu un discurs prelungit, ca la Oscar, pe care Ponta a trebuit să îl oprească făcând semn de time-out:
Posted on: Mon, 02 Sep 2013 07:56:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015