Va rog mult sa cititi tot ce e scris mai jos, pentru ca incep sa - TopicsExpress



          

Va rog mult sa cititi tot ce e scris mai jos, pentru ca incep sa se intample lucruri absolut deosebite Va invit pe voi, cei care traiti din inima, cei care ati venit aici ca Lucratori intru Lumina, sa aducem in prim plan misiunea noastra colectiva pe Pamant. Simt ca trebuie sa lucram impreuna si periodic, sa ne concentram atentia si intentia simultan, pentru a ridica vibratia planetei. Este important sa fim cat mai multi, astfel incat sa functionam impreuna, ca o puternica antena parabolica pentru a capta si a impamanta energiile noii realitati, in aceasta lume. Avem posibilitatea si capacitatea de a crea. Este cel mai mare dar al nostru, iar voi, Lucratori intru Lumina, stiti foarte bine ca nu trebuie sa acceptati o realitate deja creata, ca fiind singura posibila. Suntem cei mai puternici, atunci cand cream la unison. De accea, va propun sa ne unim in intentie si iubire, alaturi de maestrii inaltati, in procesul creatiei din inima, pentru a infaptui ceea ce ne-am propus inainte de a cobori aici – si anume, sa sustinem planeta in tranzitia ei, sa ancoram cat mai multa Lumina, sa ancoram si sa mentinem frecventa unimii. Pentru aceasta este necesar sa cunoastem o metoda de a crea din inima, cum este cea predata in cursurile ATIH, denumita procesul creatiei din inima, pentru ca produsul creatiei noastre sa nu aiba caracter dual. Aceasta conditie este obligatorie pentru participare. Cei care participa nu trebuie in mod obligatoriu sa fi urmat cursurile ATIH, dar trebuie sa cunoasca o metoda la fel de sigura pentru a crea din inima si nu din creier. Atentia si intentia pe timpul meditatiei: – suntem pe Pamant, traim intr-o lume a pacii, guvernata de legile iubirii. Toate relatiile intre vietuitoare sunt armonioase. Tot ce este viu este sanatos, puternic, plin de vitalitate si in armonie cu sine insusi. Simtim recunostinta si bucurie pentru acest lucru. Existam cu totii in abundenta deplina si intelepciune. Ne simtim liberi sa ne exprimam pe noi insine, asa cum suntem cu adevarat. Toate vietuitoarele respecta si venereaza viata insasi. Respiram prin inima, in acelasi ritm cu Pamantul, cerul si viata de pretutindeni. Existam in bucurie deplina, perfect constienti de divinitatea din noi insine, din toti ceilalti si de peste tot. Suntem constienti ca facem parte din Fratia Luminii si ca viata din intregul univers sarbatoreste impreuna cu noi, in fiecare clipa, iubirea. Ramanem in aceasta stare, timp de 20 min. La sfarsitul meditatiei, multumim pentru lucrarea facuta impreuna, pentru participarea si ghidarea maestrilor inaltati. Important: creatia este un proces continuu. Odata incheiata meditatia, nu inseamna ca lucrarea noastra constienta s-a terminat. Vom pastra vibratia dobandita, vom mentine frecventa si o vom radia in viata de zi cu zi. Fara acest pas important, nu putem ancora eficient noua realitate: suntem deja acolo, in aceasta lume a iubirii. Trebuie sa traim acest adevar. Ce se intampla, de fapt? Se creeaza o punte intre aceasta lume si cea nou creata. Puntea intre cele 2 lumi trebuie sa ramana activa. Puntea suntem noi. Vibratia a ceea ce suntem in fiecare clipa, trebuie sa reflecte realitatea noii lumi. Stiu ca aceasta propunere rezoneaza foarte frumos in inima celor care simt chemarea. Haideti sa ne adunam, iubite Fiinte de Lumina, oriunde ati fi, in intentie, pentru cel mai inalt bine al tuturor. Impreuna, vom reusi! (adica am reusit deja, pentru ca Dumnezeu nu da gres niciodata, orice ar alege...) 22 iulie 2013 ora 20.30 vom incepe meditatia, astfel incat la 20.50 sa fim in masura sa incepem, efectiv, partea de intentie. Va multumesc pentru ceea ce sunteti si pentru devotamentul vostru, Anca Zorila. Si acum urmeaza un lucru foarte interesant. In acelasi timp in care Anca a avut acest impuls, la fel a simtit si Inelia Benz, ale carei mailuri le-am trimis de mai multe ori prin Newsletter. Exact cand ma gandeam cum sa procedez, ca sa anunt ceea ce spune Inelia, primesc mailul de la Anca si totul s-a rezolvat. Anca a tradus tot mesajul Ineliei, dar si ea si eu consideram ca nu e nevoie sa facem inregistrarile video - bineinteles ca cei care doresc, o pot face. Siteul este ascension101 si experimentinconsciousness.net unde sunt detalii, iar adresa de mail unde puteti trimite mailuri este info@ascension101. Imelia propune ca experimentul in constiinta sa inceapa pe data de 8 iulie. Fiecare e liber sa procedeze cum simte. Iata aici traducerea ultimului mesaj de la Imelia, pe care Anca a avut bunatatea sa o faca: Este vorba despre un experiement in constiinta, realizat de Inelia Benz. De unde a aparut ideea acestui experiment? Multe persoane i-au spus Ineliei ca atunci cand sunt in aceeasi incapere cu ea cand mediteaza sau cand transmite informatii prin voce, simt o schimbare majora in vibratia din incaperea respectiva. Iar in cazul celor care stau aproape de ea, fizic, este perceputa o senzatie asemanatoare cu cea cauzata de arsurile solare, la nivelul pielii. Singura diferenta pe care a putut-o identifica Inelia este ca, spre deosebire de viata de zi cu zi, in momentele in care mediteaza sau cand transmite informatii prin voce, ea exista ca iubire/lumina/bucurie sau energia sursei. Inelia a vrut sa testeze aceasta diferenta vibrationala si s-a gandit sa faca acest lucru printr-un grup de 21 persoane voluntare. Acest experiment nu ar fi fost doar pentru a observa impactul vibrational al prezentei Ineliei, dar pentru a vedea daca apar efecte de durata in vietile celor din grup daca acest experiment dureaza 21 zile. A fost aleasa perioada de 21 zile pentru ca atat dureaza schimbarea unui obicei sau inlaturarea unui program. La inceput, s-a gandit sa realizeze experimentul in Sacramento si acolo sa se adune grupul, dar apoi a realizat ca acesta ar trebui sa fie un experiment global, in primul rand, si in al doilea, a realizat ca simpla testare a impactului asupra celor din jur nu ar aduce multe beneficii ridicarii vibrationale la nivel planetar, de vreme ce vibratia a fi iubire/lumina/bucurie ar actiona din exterior asupra participantilor din grup. Luand acestea in considerare, Inelia a regandit experimentul in constiinta. Adevaratul experiment Este ca fiecare persoana in parte pentru o ora pe zi - ora la alegerea fiecaruia, dar aceeasi ora in fiecare zi - sa existe ca iubire/lumina/bucurie. Ideea experimentului este clara: nu este vorba de a intentiona sa canalizam aceste energii sau de a ne scufunda in aceste campuri ci de a exista, pur si simplu, ca iubire/lumina/bucurie, de a exista pur si simplu, ca energia sursei insasi, de a ne identifica total cu ea. Deoarece cateodata avem nevoie de un punct de referinta extern, acesta va fi reprezentat de ceilalti 20 participanti la experiment. Astfel, in primul rand va avea loc o aliniere vibrationala a grupului ca si cum ne aliniem la intentia comuna a grupului de a exista ca iubire/lumina/bucurie si apoi, identificam "nuanta" vibrationala din a exista ca iubire/lumina/bucurie specifica noua insine, a fiecaruia dintre noi si mentinem aceasta stare pentru o ora pe zi. Ideea este ca cei 21 de creatori centrali sa fie dintre cei mai capabili sa mentina in starea cea mai pura intentia de a exista ca iubire/lumina/bucurie, sa emane din centrul fiintei lor energia sursei in cea mai pura forma a ei. In afara de acestia, la experiment mai pot lua parte si alte persoane. Singurele conditii sunt de a fi dispusi sa petrecem o ora pe zi indiferent de ce s-ar intampla existand ca iubire/lumina/bucurie. Datorita orelor diferite pe glob si a disponibilitatii diferite a participantilor, se va crea un camp constant de iubire/lumina/bucurie prin si in jurul planetei noastre. Pentru a fi unul din cei 21 creatori centrali trebuie sa va inscrieti pe adresa experimentinconsciousness.net si sa: - realizati inainte de experiment un video de 5-10 min - in timpul experimentului, in fiecare zi, un video de 1-3 minute - la sfarsitul experimentului un alt video de 5-10 min, in care participantii sa descrie senzatiile, modificarile survenite, diferentele fata de nivelul / viata dinaintea inceperii exp. Aceste inregistrari vor fi incarcate pe canalul de youtube al fiecaruia si raspandite in mod privat doar la ceilalti 20. Inregistrarile vor fi apoi folosite in realizarea unui documentar despre cum a exista ca iubire/lumina/bucurie impacteaza vietile oamenilor la nivel individual si colectiv. Exista un forum pe care cei 21 se pot coordona. Nu este nevoie si nici nu este indicat a se folosi ritualuri sau tot felul de metode, pur si simplu intetia de a exista ca iubire/lumina/bucurie este de ajuns. Trebuie sa fie simplu. Daca ne gandim ca este posibil sa nu reusim sa existam ca energia sursei insasi, acest lucru este normal, este suficienta intentia de a realiza aceasta. Cu timpul, vom reusi tot mai mult si in esenta tot mai pura sa emanam aceasta energie a sursei. Tot ce mai este nevoie a se cunoaste se va discuta pe forum, informatii aditionale se gasesc si pe siteul mentionat. Trei niveluri de acces pe forum 1. cei 21 de creatori centrali - toate postarile vor fi atent formulate de fiecare din cei 21, pentru a emana vibratia inalta a experimentului. Acestia 21 pot invita la randul lor pe altii care doresc sa participe la experiment in aceleasi conditii. Forumul va fi privat, doar pentru creatorii centrali. 2. nivelul public al forumului - postarile se pot face doar de creatorii centrali dar pot fi vizualizate de cei interesati - spre exemplu, cei care vor sa experimenteze dar cred ca nu pot face asta in fiecare zi sau cei care vor fi o ora pe zi iubire/lumina/bucurie, dar nu doresc sa impartaseasca experientele personale. 3. nivelul de observator - unde experimentul poate fi vizualizat de oricine doreste Rezultate asteptate: nu sunt Rezultate posibile: modificari vibrationale de nivel individual, dar si colectiv Va doresc inspiratie divina si ganduri luminoase cu drag, Monica Visan Editura For You pe Facebook facebook/people/@/106288586121904
Posted on: Wed, 14 Aug 2013 04:09:49 +0000

Trending Topics



"min-height:30px;">
Kobe Bryant inspires Los Angeles Lakers to shock win - Veteran
This message is a reminder of our next Monthly Tracking Day. It
Joe Black Autographed/Hand Signed Baseball I wish you big

Recently Viewed Topics




© 2015