Viața e un cocktail amețitor de fericire și de tristețe, de speranță și de dezamăgire, de iubire și de neiubire, de vise frumoase și de coșmaruri, de noroc și de ghinioane, de oameni și de neoameni, de zâmbete și de lacrimi, de încredere și de trădare, de prietenie, de așteptări. Asta e viața. Iar oamenii ar face bine să se mai și trezească din când în când la realitate. Am mai învățat câteva lecții. Pe unele le-am recapitulat, iar altele sunt încă în proces de asimilare. Cert este că a fost un an plin cu de toate. Nu știu dacă am devenit neapărat un om mai puternic așa cum îmi propun în fiecare an sau sufletul meu are în continuare fragilitatea unui copil. Știu totuși că atunci când oamenii mă lovesc, plâng. Mi-am propus să nu mai dau nimănui satisfacția de a mă vedea înfrântă nici măcar pentru scurt timp, dar am descoperit că nu pot fi un om prefăcut. Nu știu cât de satisfăcuți s-au simțit cei care au reușit să mă doboare psihic pentru câteva clipe, însă știu că de fiecare dată am mai urcat o treaptă și mi-am autodepășit limitele de suportabilitate și de răbdare. Mi-am plâns amar golurile din suflet rămase în urma unor oameni pe care i-am iubit, dar pe care a trebuit să-i las în urmă. I-am plâns cu tristețe și cu dor și mi-am dat seama că ei nu vor putea fi dați uitării. Sunt goluri care rămân indiferent cu câți alți oameni încercăm să le mascăm. Am luat decizii pripite acționând după primul impuls sau fiind supărată, am pierdut din vedere că tăcerea și răbdarea sunt de aur, am rănit și probabil că mi-am încălcat astfel și unele promisiuni făcute mie sau altor oameni. Dar asta sunt eu, cu bune si cu rele... Voi pastra într-un colț de suflet câteva raze din soarele lui august pentru zilele mai puțin însorite…
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 22:13:05 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015