Voi stiti ceva de 2 iulie? 2 iulie 1504 - A incetat din viata - TopicsExpress



          

Voi stiti ceva de 2 iulie? 2 iulie 1504 - A incetat din viata Stefan cel Mare. Stefan al III-lea, supranumit si Stefan cel Mare si Sfant (n. 1433, Borzesti - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei in anii 1449-1551) si al Oltei (Maria, nume luat la calugarire, inaintea mortii), nepotul lui Alexandru cel Bun, vine la domnie la 12 aprilie 1457. Calitatile umane, cele de om politic, de strateg si de diplomat, actiunile sale fara precedent pentru apararea integritatii Moldovei, initiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiratia unor ilustri contemporani, iar, gratie traditiei populare si cronicilor a fost transformat intr-un erou legendar. Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cantat in balade: "Stefan-Voda, domn cel mare, seaman pe lume nu are, decat numai mandrul soare". In cea de-a doua parte a domniei, Stefan cel Mare s-a ocupat in chip deosebit de ctitorirea de biserici si manastiri, construind chiar si doua in acelasi an. Traditia vorbeste de un numar de 40 de lacasuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existand date certe de identificare.
Posted on: Wed, 03 Jul 2013 00:17:10 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015