by Mirela Dogaru REFLECȚII FINALE Îi privesc ochii trişti şi înainte de-a rosti vreun cuvânt ,ştiu ce vrea să-mi spună, sunt empatică ca de obicei. Fumează ţigară după ţigară şi fumul se ridică rotocoale ceţoase, amestecându-se în treacăt cu uşoara zbatere a lacrimilor pe care se străduieşte stoic să le ţină în frâu. Ţine ţigara elegant, între două degete forţând iluzia demnitătii şi nepăsării. Suntem prieteni acum, îmi spune, doar atât şi -mi aduc aminte egoist, de-o glumă cinică, citită pe undeva:,, Când fosta iubire iţi spune, rămânem prieteni, e ca şi cum ar zice, ţi-a murit pisica dar poţi să o păstrezi" Zâmbesc amar în mine fiindca mă dor toate poveştile astea perpetue căci n-a descoperit încă nimeni, secretul veşnicei iubiri. Minunea începutului, gesturi interpretate subiectiv, fluturii, miile de fluturi care se zbat roiuri multicolore în stomac, nerăbdarea şi neliniştea de dinaintea întâlnirilor, visele ca nişte curcubee, euforia şi tot cheful acela nebun de viaţă care se iscă-n noi când începem să iubim, unde se duc duc? Dragostea, puf de plopi plutind în derivă tributar anotimpului, dragostea mereu călătoare, pleacă şi vine după reguli neînţelese, haotice şi chinuitoare. Cine ne ucide fluturii din stomac? Citesc aiurea pe ici pe colo, sfaturi despre cum să-ţi păstrezi iubitul sau iubita, oameni care se erijează în deţinătorii armei seducţiei perfecte, propun tot felul de tertipuri şi comportamente de-al ţine prizonier în inima noastră şi a partenerului pe micul Cupidon. Mă doare să spun, dar ştiu că mai mereu cineva pierde, că dragostea nu ţine cont de voinţa nimănui, că moare şi învie asemeni pasării Phoenix şi că din nefericire sau... nu mai ştiu, cu toţii ne-o dorim ca pe un rău necesar.
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 08:34:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015