douăsprezece dovezi că evangheliile conţin adevărata istorie a lui Isus Din timp în timp, istoricitatea Evangheliilor sau a istoriei conţinută de ele a fost pusă sub semnul întrebării de diverşi autori sau producători TV. Craig L. Blomberg, doctor în teologie la Universitatea Aberdeen, Scoţia, în prezent profesor de Noul Testament la Seminarul Denver din Colorado, SUA, a alcătuit o listă a dovezilor care resping îndoielile cu privire la autenticitatea istorică a cărţilor biblice care descriu viaţa lui Iisus. 1. Există la ora actuală 5700 de manuscrise greceşti, care conţin părţi din sau întreg Noul Testament. Prin examinarea acestor manuscrise 99% din textul original poate fi reconstituit cu o precizie rezonabilă. Cu alte cuvinte, putem şti care a fost textul pe care l-au scris autorii originali. Ce se întâmplă însă cu restul de 1%? Influenţa acestor fragmente de text îndoielnice nu afectează nicio doctrină sau vreun standard etic al Noului Testament. 2. Autorii celor patru evaghelii şi autorul cărţii Faptele apostolilor sunt demni de încredere. Matei şi Ioan au fost printre cei doisprezece apostoli. Marcu a fost un tovarăş apropiat al lui Petru şi Luca (autorul cărţii Faptele apostolilor) şi a călătorit destul de mult cu Pavel. Criticii care se îndoiesc că aceste cinci cărţi biblice au fost scrise de Matei, Marcu, Ioan şi Luca, consideră că autorii au fost discipolii celor patru. Dar chiar şi în acest caz, ar rezulta că autorii au fost foarte aproape de evenimente şi relatarea lor este de încredere. 3. Cele cinci cărţi menţionate mai sus au fost aproape sigur scrise în secolul I, într-un interval de 60 de ani de la moartea lui Iisus. Teologia conservatoare datează Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Faptele apostolilor în anii 60 d.Chr., iar Evanghelia lui Ioan în anii 80 sau 90 d.Chr. Teologia liberală sugerează date uşor mai târzii: Marcu în anii 60-70, Matei, Luca şi Faptele Apostolilor în anii 80 şi Ioan în anii 90. Deci perioada de timp între evenimentele relatate şi înregistrarea lor în scris, rămâne suficient de mică şi reprezintă un bun predictor al veridicităţii relatărilor. 4. Evreii şi grecii antici cultivau cu meticulozitate arta memorizării - tradiţii complexe fiind memorate şi transmise pe căi orale. Cu siguranţă la fel s-a întâmplat şi cu scrierile Noului Testament. Înainte ca acestea să fie scrise, urmaşii lui Iisus au transmis cu mare grijă mai departe raportul învăţăturilor şi minunilor Sale. 5. Memorizarea şi transmiterea mai departe a tradiţiilor sacre le permiteau unele libertăţi povestitorilor. Păstrătorii tradiţiei puteau prescurta, parafraza, prioritiza şi comenta evenimentele prezentate, atât timp cât rămâneau credincioşi esenţei şi înţelesului pe care le transmiteau. Aceasta explică în mare măsură atât asemănările, cât şi diferenţele dintre cele patru Evanghelii. Autorii au păstrat intactă esenţa istoriei lui Iisus, dar au exercitat o oarecare libertate în a modela relatarea după cum li s-a părut potrivit sau necesar. 6. Faptul că fiecare dintre autorii Evangheliilor a accentuat anumite idei distincte, conform cu convingerile sale ideologice şi teologice, nu înseamnă că a distorsionat istoria. Cauza pe care o susţineau le cerea primilor creştini să fie atenţi cu acurateţea relatării lor istorice pentru a nu fi bănuiţi de înşelăciune sau manipulare. 7. Prologul Evangheliei lui Luca (1:1-4) se aseamănă foarte mult în formă şi conţinut cu alte lucrări ale istoricilor sau biografilor din antichitate, precum Iosif Flavius, Herodot sau Tucidides. Luca era deci conştient că scrie o lucrare istorică şi nu una de ficţiune. 8. Aşa numitele „hard sayings” (afirmaţii greu de înţeles) ale lui Iisus sunt dovezi ale autenticităţii evangheliilor. Dacă autorii s-ar fi simţit liberi să modifice cuvintele lui Iisus pentru a face creştinismul mai atractiv, de ce nu ar fi eliminat aceste afirmaţii dificil de înţeles (Luca 14:26; Marcu 13:32)? 9. Faptul că Noul Testament nu conţine afirmaţii ale lui Iisus pe teme care au fost dezbătute după moartea Sa, relevă autenticitatea istorică a scrierilor NT. Ar fi fost facil pentru autori să insereze o falsă afirmaţie a lui Iisus în Evanghelii, care să rezolve dilemele cu care se confruntau în momentul scrierii evangheliilor. Dar faptul că acest lucru nu s-a întâmplat demonstrează buna-credinţă a autorilor Evangheliilor. 10. Mărturiile istorice ale autorilor necreştini sprijinesc detaliile Evangheliilor şi ale cărţii Faptele apostolilor. Mai bine de 10 autori antici evrei, greci şi romani Îl menţionează pe Iisus. Împreună, lucrările lor atestă elementele de bază ale portretului istoric al lui Iisus. Multe alte detalii legate de contextul istoric al vieţii lui Iisus sunt de asemenea atestate. 11. Arheologia dezvăluie şi confirmă cu regularitate detalii geografice, topografice, obiceiuri, artefacte, clădiri, morminte, inscripţii menţionate în Noul Testament. 12. Părţile Noului Testament scrise cronologic înaintea Evangheliilor atestă istoricitatea acestora. De exemplu, Pavel, Iacov, Petru, în epistolele lor care au fost scrise înainte de evanghelii, citează sau fac aluzii la învăţăturile şi acţiunile lui Iisus. Dar informaţiile sunt concordante. Conţinutul evangheliilor nu reprezintă deci legende dezvoltate mai târziu, ci mărturii istorice reale ale unor evenimente reale care au avut loc în primele decenii ale erei noastre.
Posted on: Sat, 26 Oct 2013 14:00:39 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015