Șmecherie si prosteala – „Black Fraier-day” sau ce ascunde propaganda de consum în România europeană by searchnewsglobal De câţiva ani buni, odată cu înmulţirea supermarketurilor precum ciupercile după ploaie, în România a apărut un fenomen curios: aşa-numita „bătălie pentru promoţii. De regulă, la fiecare deschidere a unui supermarket, veritabila „ctitorie a societăţii democratice de consum, porţile sunt luate cu asalt de către o mulţime furibundă de oameni ce se îmbrânceşte, se calcă în picioare, numai pentru a ajunge la mult-râvnitele „promoţii, adică la produsele pentru care se aplica reduceri substanţiale de preţuri. Pe o perioadă limitată, cunoscută numai de conducerea magazinului; astfel, se poate întâmpla ca fericitul cumpărător, ajuns la casa de marcat, să constate că a fost taxat cu un preţ mai mare, deoarece „promoţia a fost valabilă, dar a expirat cu trei minute în urmă. Cu toate că oamenii ar trebui să nu accepte această măgărie, cei mai mulţi „înghit găluşca” şi plătesc preţul cerut. La început, aceste promoţii cuprindeau alimente de bază, cum ar fi uleiul şi zahărul; văzând că acest mecanism funcţionează din plin, managerii au decis că în locul alimentelor să fie promovate tigăi, oale, prăjitoare de pâine, toate de o calitate îndoielnică, dar frumos ambalate. Căci ambalajul multicolor şi supermarketul iluminat „a giorno” au fost armele de bază cu care capitalismul a bătut socialismul în lupta pentru supremaţie! Aşadar, şmecheria (pardon, strategia de marketing) funcţiona din plin, oamenii ce se calcau în picioare „la promoţii” cumpărau mărfurile de proastă calitate, încasările atingeau cifre record. Plus că mulţi din clienţii prezenţi la „promoţii” deveneau clienţi fideli, iertând cu generozitate „ţeapa” trasă. Deoarece supermarketul este un loc unde poţi găsi de toate; aşadar, chiar dacă ai fost păcălit cu un set de tigăi de proastă calitate, tot de aici ai cumpărat nişte crenvurşti şi o costiţă semipreparată cu miros îmbietor şi bună la gust... Însă recesiunea a făcut ca numărul clienţilor să scadă. Banii fiind mai puţini, oamenii au devenit reticenţi şi au început să se gândească de două ori înainte de a cumpăra. Lucru inadmisibil pentru patronii din retail, care au căutat şi au găsit o soluţie pentru a face pe bietul cumpărător să le lase şi ultimii bănuţi din fundul portofelului sau al cardului. Astfel a apărut conceptul numit „Black Friday”, de sorginte americană, răspândit ulterior şi în Uniunea Europeană. Ce este acesta, de fapt? Este o acţiune de propagandă comercială ce se face în primul rând prin mess-media, dar şi prin pliante, fluturaşi etc. puşi în cutia poştală. În mass-media, acţiunea se desfăşoară în doi timpi. Mai întâi, pe canalele TV se face o reclamă agresivă, la orele de maximă audienţă, asupra unor super-produse de uz casnic, care chiar ar uşura munca oricărei gospodine (cum ar fi celebra tigaie Dry-Cooker). Important este ca reflexul publicului să fie iniţiat! Pe terenul pregătit în această primă fază intră în acţiune adevărata „Black Friday”. Anual, la sfârşitul lunii noiembrie, o zi de vineri este rezervată unor „promoţii” la scară mare, ce includ pe lângă acele super-produse promovate în prima fază aproape toată gama de aparate electrocasnice, plus televizoare, laptopuri, tablete, camere video. Toate, fireşte, la preţuri substanţial reduse, pe o scurtă perioadă ce începe la deschiderea magazinului. Această acţiune se desfăşoară în toate supermarketurile, este precedată de o reclamă agresivă pe toate canalele media plus reportaje la faţa locului în „măreaţa zi. Elementul interesant şi cheia succesului este următorul: în loturile de produse destinate acestor „promoţii”, se găsesc destule produse cu defecte sau vicii ascunse printre produse pretinse bune. Mai mult, destui cumpărători stresaţi de a apuca produsul mult-dorit sau de nu a ieşi din perioada de promoţie uită pur şi simplu să mai treacă pe la standul de probe pentru verificare şi pentru obţinerea certificatului de garanţie. Aşa că, pentru nefericiţii posesori ai unui aparat defect, această zi mult-aşteptată chiar devine „vinerea neagră” sau „Black Fraier-day”, vorba unui anonim cu umor. Iar dacă tot a venit vorba de umor, citez aici o superbă vorbă de duh a domnului Ovidiu Nicoară, expusă pe Facebook: „Popular, Black Friday mai e numit şi Sfântul Promoţie, Ocrotitorul Supermarketurilor şi Aducătorul de Arginţi”. Îl rog pe domnul Nicoară să mă ierte că am expus acest citat fără a-i cere permisiunea, însă prea frumos a sintetizat domnia sa mecanismul prostirii în masă în scop comercial, ca să nu poată fi spus! Dar să lăsăm gluma la o parte şi să ne întrebăm, căci este cazul: de ce oare, într-o ţară aflată în recesiune, unde puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut mult, numărul supermarketurilor este în creştere? Căci se înalţă mereu asemenea „măreţe obiective, cu toate că numărul de locuri de muncă este în continuă scădere, iar veniturile oamenilor, tot mai mici! Cine şi cu ce bani va cumpăra din aceste magazine? Se pare că managerii marilor lanţuri de retail mizează pe „capacităţile ascunse” ale românilor, pe abilitatea lor de „a se descurca”. Iar dacă nici aceste elemente nu vor mai funcţiona, se pare că va intra în funcţiune un mecanism subtil de îndatorare, pregătit deja de sistemul bancar prin intermediul unor reclame ce sugerează „un fes şi un fular pe credit”. Aşadar, de ce continuarea îndatorării în proporţii de masă, pentru a consuma produsele venite din ţările vestice? Răspunsul se conturează cu tot mai multă putere: România, ca toate ţările est-europene foste socialiste, să nu mai fie ţări producătoare, ci să consume produsele occidentale. Bineînţeles, produsele de mâna a doua. Pe credit, bineînţeles. Creditarea generează îndatorare, iar aceasta generează o formă modernă şi rafinată de sclavie. Astfel, din estul Europei, integrat în Uniunea Europeană, vor veni în vest cohorte întregi de sclavi moderni, care vor munci vesticilor pe lefuri mizere, fără forme legale, fără asigurare de sănătate. Cam aşa arată acest mecanism. Iar creşterea necesarului de sclavi face ca UE să-şi dorească extinderea influenţei asupra Ucrainei şi Republicii Moldova. Cică nu sunt bani: bogaţii lumii au furat trilioane de dolari… Cât s-a furat în România? Elita globală a super-bogătaşilor are cel puţin 21 de mii de miliarde de dolari ascunşi în paradisuri fiscale, cifra valabilă la sfârşitul lui 2010, potrivit unui nou studiu. Cifra este echivalentă cu economiile SUA şi Japoniei la un loc. Aşadar, dacă toţi ar fi cinstiţi, omenirea ar avea bani suficienţi pentru ca să nu mai existe sărăcie şi foamete în lume. Dar, datorită lăcomiei fără margini al unora, mulţi oameni de pe această planetă trăiesc efectiv într-o sărăcie lucie. Chiar dacă nu apare în raport, şi cazul României este asemănător cu cel al Rusiei şi Nigeriei. După 1990, averi uriaşe s-au format şi s-au scurs din ţară, în urma privatizărilor frauduloase şi a furturilor din diverse contracte. Peste 100 de miliarde de euro au ieşit din România în ultimii 20 de ani, în conturile offshore ale unor politicieni şi oameni de afaceri cunoscuţi. Cu banii aceştia, România şi-ar fi putut plăti toate datoriile care le mai are. Dacă un hacker ar reuşi să afle beneficiarii conturilor offshore din străinătate, cred că ne-am face cruce să aflăm câţi politicieni corupţi avem în ţara asta… Aşadar, întrebarea care se pune e următoarea: de ce elita globală doreşte a-şi ascunde banii în bănci offshore? Oricare ar fi motivul, aţi fi absolut uimiţi de ce sunt în stare marile corporaţii şi bogătaşii pentru a nu-şi plăti taxele şi impozitele. Din păcate, marea majoritate a populaţiei (adică noi, oamenii de de rând) nu avem nici resursele şi nici cunoştinţele pentru a participa la aceste “jocuri” total imorale şi ilegale, aşa că ne supunem impozitelor normale.Ei plătesc, să spunem 1-2-3% impozit, noi (“prostimea”) plătim 16-20-25-30% impozit. E “corect”, nu? Ce sunt offshore-urile? De ce totuşi li se spune “bănci offshore”? Ei bine, termenul “offshore” înseamnă “în afară”, iniţial referindu-se la băncile situate în afara Marii Britanii, pe insule ale unor foste colonii britanice. Astăzi, cele mai multe “bănci offshore” sunt amplasate pe insule. Insulele Cayman, Insulele Bermude, Bahamas, şi Insula Man sunt exemple în acest sens. Alte “centre bancare offshore”, cum ar fi Monaco, nu sunt de fapt “offshore”, dar totuşi termenul i se aplică. Băncile offshore, atractive pentru mafioţi şi pentru bogaţii lumii În mod tradiţional, aceste centre bancare offshore sunt foarte atractive atât pentru mafioţi, cât şi pentru elita globală, deoarece ele nu vor spune nimănui (nici chiar guvernelor proprii) cine îşi are deschise conturile acolo. Aşa-zisa democraţie din toate ţările (inclusiv din ţările occidentale) este una de faţadă, căci, dacă ar fi reală, oamenii ar avea puterea să schimbe această stare de lucru revoltătoare. Milioane de oameni mor de foame în întreaga lume, iar elita globală, prin ilegalităţi şi şmecherii, îşi ţin în bănci trilioane de dolari. Aşa-zisa democraţie din toate ţările (inclusiv din ţările occidentale) este una de faţadă, căci, dacă ar fi reală, oamenii ar avea puterea să schimbe această stare de lucru revoltătoare. Câştigătorii sunt cei foarte bogaţi, ce vor să se îmbogăţească şi mai mult, iar pierdanţii suntem noi, oamenii de rând, ce nu beneficiem de o viaţă mai bună datorită lăcomiei elitei globale. Şi nu sunt mulţi: maxim câteva sute de mii, raportaţi la cei 7 miliarde de pe Terra. Credeti ca mari bogati romanii nu isi tin bani in conturi offshore va spun eu ca da ? Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Search News Global nu răspunde pentru ele. https://facebook/pages/Noua-Ordine-Mondial%C4%83/143141262536653?directed_target_id=0
Posted on: Sun, 24 Nov 2013 20:49:24 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015