- - Nepasarea românilor - - In discutia purtata cu un amic despre nepasarea romanilor fata de valorile si istoria lor, despre scepticismul lor legat de posibilitatea de a mai schimba ceva in bine, amicul meu a inclinat si el spre scepticism afirmand ca “faptul ca in decembrie au murit tineri calcati de tancuri” nu mai are in nimeni rezonanta, ca, mai mult, cunoaste tineri care sunt de parere ca “tot mai bine era pe vremea comunismului”, ca tortionarii de atunci sunt cei care conduc si acum si asta nu pare a-i deranja prea mult pe romani, lehametiti de politica. Desi aceste teme (Revolutia, mineriadele) au fost discutate “in sute de emisiuni la TV” si mass-media, romanii au ramas pasivi; “stiu adevarul, dar nu le pasa” – a conchis el.Am contestat cu vehementa justetea concluziei sale. Din moment ce nu le pasa, nu stiu adevarul. Adevarul presupune trezirea, nepasarea tranchilizeaza si adoarme. Adevarul comporta memorie vie, nepasarea corespunde uitarii. A-ti cunoaste adevarata istorie nu inseamna a purta sau a asista la anumite discutii din timp in timp si apoi a te cufunda in acelasi ocean al uitarii si indiferentei. Un ocean al mortii. Adevarata istorie se constituie din ceea ce s-a manifestat ca viata in ea, si nu ca moarte. Adevarul inseamna trezirea la viata. Dar atunci cand s-a instaurat o ideologie in locul vietii, indiferenta trebuie sa infranga viata, iar resorturile acestei oranduiri nu sunt date de energiile creatoare care emana din adevar si din constiinta treaza. Atunci totul ramane la nivel mediatic, totul e doar la scara imaginii, nu a omului. Omul nu mai reactioneaza viu pentru ca a fost smuls din organicitate, separat de fiinta, dislocat din neam, redus la o monada, rupt de Dumnezeu, denaturat, batjocorit. Ceea ce prevaleaza astazi este desconsiderarea fiintei umane.Amicul meu si-a exprimat o parere, pe care, de altfel, am mai auzit-o de la multi: “romanul este un tip foarte inteligent ce stapaneste foarte bine arta compromisului si a supravietuirii”. Aceasta afirmatie exprima, intr-adevar, o mentalitate care s-a inradacinat in locul ramas gol dupa extirparea din om a dimensiunii sacre, a identitatii, a fiintei. In esenta, reducerea la aceasta arta a compromisului si supravietuirii e cea mai sigura cale spre dezumanizare, si asta nu e inteligenta, ci orbire, tradusa prin incapacitatea de a vedea dezastrul pe care il semnaleaza aceasta reductie a omului la un instrument, prin reificarea si mecanicizarea vietii sale. Consecinta acestei instrumentalizari este moartea spirituala, ruptura de identitate şi, de aici, afundarea definitiva in nepasare. Deconstructivistii la asta au lucrat asiduu, pentru a-l face indiferent, incapabil de a se mai lupta pentru afirmarea vreunui adevar. Chiar daca, in cinismul lui, mai constata sec vreun adevar, in fond, nu mai crede in nici un adevar. Cinicii nu mai sunt persoane, fiinta lor nu mai are trup. Pe ei nu-i mai anima nimic care sa insemne forta creatoare, tensiune spre reinnoire, viata. Afundarea in nepasare si, implicit, nestiinta coincide cu moartea. Moartea lui Dumnezeu, moartea Adevărului, moartea Frumuseţii, moartea Istoriei au dus la suprimarea omului nobil şi la instaurarea noului om: omul monstruos. “Această presă a suferit o transformare spectaculoasă. A devenit un manipulator abil, scopul ei fiind acela de a întări pasivitatea unei societăţi care nu-i va mai contesta niciodată pe cei puţini care au confiscat puterea”, proces care are loc prin “degradarea culturii şi împiedicarea oricărei reflecţii serioase asupra opţiunilor politice pentru viitor”. “Din 2000, românii au devenit numai spectatori, fără nici o posibilitate de a influenţa ritmul accelerat al schimbării…”;“Sunt foarte mulţi tineri care spun prostii şi lansează atacuri cinice la adresa oricui insistă să spună că mai există lucruri pentru care merită să lupţi în România. Mă întreb chiar dacă unii dintre tehnocraţii puterii ar putea lua o pauză pentru a reflecta asupra faptului că au mers prea departe, reducând aproape o generaţie întreagă la stadiul de legumă” (Tom Gallagher, Romania – pregatirea pentru inrobire). “De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată.”; “românul e vinovat numai prin neştiinţă” (Parintele Iustin Parvu, Apel catre iubitorii de Hristos). Daca “modernitatea l-a “ucis” pe Dumnezeu (in sensul ca l-a scos din orizontul istoriei)”, “postmodernitatea l-a “ucis” pe om. Si cum poate fi „ucis” omul? Prin uitare. (…) Daca nu va auzi niciodata de Viata, omul nu va sti cat este de mort” (Gheorghe Fedorovici, Romania in tranzitie, de la Orwell la Huxley).
Posted on: Wed, 21 Aug 2013 23:18:49 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015