Ce frumoasă e blândețea femeilor în fața copiilor! Contactul - TopicsExpress



          

Ce frumoasă e blândețea femeilor în fața copiilor! Contactul vizual al copilului: neînfrânat, provocator, curajos, senin, plin. Ca o explozie de soare, sau de lună. Îndrazneala, abandonul lui; el vine cu totul... Copilul vine cu sufletul pe masă. Ca o inimă vie în palma unui chirurg. Un copil e un om gol-goluț și vulnerabil. Și femeia îl privește, îl primește, îi șoptește. Femeia care nu fuge din fața privirii lui, care nu se încruntă, nu se sperie, nu caută să-l distreze, nu crede că ”știe ea prea bine”... Ci rămâne simplă, caldă, în fața ochilor copilului, așteptându-l. Ca o altă inimă. Oare ne dăm noi seama cu ce amintiri rămân copiii din privirile noastre?... *** Copilul și femeia. Ce taină... Doamne, învață-mă să fiu femeie. Să primesc darul acesta al Tău. *** Blândețea femeii se altoiește pe copii. Așa este? Sufletul ei se înduioșează și se limpezește; se înfrumusețează și se jertfește; se frânge și se înmulțește: pentru și prin copii. Înțeleg acum de ce este o bucurie să își primească femeia copiii. Să le primească viața în ea. Să le dea viață. De ce este o bucurie să aibă femeia copii, de tânără. Ca să aibă timp să crească în blândețe și să o împrăștie peste tot, în jurul ei...
Posted on: Sat, 13 Jul 2013 15:27:11 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015