Om batran si fara minte. Asa m-as putea caracteriza si nu as fi departe de adevar. Astazi fiind liber pana cand se intoarce ginerele de la munca ca sa continuam de montat scandura peste vata minerala si folie si profitand de faptul ca este o zi splendida de toamna, mi-am propus sa ajung la celalalt fiord care ocoleste oraselul prin spatele muntilor si se infunda undeva in inima lor. Zis si facut. Iau aparatul de fotografiat cu mine si telefonul ca rezerva si o iau la picior cu lanseta de pescuit in mana. Primul popas l-am facut la magazinul si cu produse de pescuit sa-mi termin tot bugetul norvegian pe doua pilkere (doi pestisori din plumb cu ancorite la un capat). Am fotografiat prima data portul. M-am minunat ce am vazut acolo in calitate de ambarcatiuni. Daca intr-un orasel cu 3000 de norvegieni (restul pana la 3500 fiind emigranti) exista asemenea ambarcatiuni, inseamna ca norvegienii sunt foarte bogati. De la port m-am indreptat spre celalalt fiord, asa cum am spus. Credeam ca sunt vreo 6 km pana acolo. Mergeam si aparatul de fotografiat era martorul fidel la ce vedeam. Aveam doua viteze de deplasare la plecarea in drumetie printre munti si apa. Una foarte incet si alta incet. Dupa vreo 5 km de mers cu viteza de incet, alta mai mare nu aveam, mai ales ca eram incaltat in papucii de mers acasa la plaja. Am constatat la un moment dat ca o bereta de la papucul drept a cedat. Era vorba acum daca va rezista sa ma si intorc cei 5 km parcursi. Am plecat totusi mai departe. Tineam mortisi sa ajung la fiord, sa-l incerc daca-i la fel de bogat in peste. La km 6 erau doua case in mijlocul pustietatii, printre brazi aurii care mi-au amintit de muntii nostri. Un norvegian tundea peluza. L-am intrebat daca mai este mult pana la fiord si cand am aflat ca mai sunt inca 2 km care puteau de fapt sa fie mai lungi decat normal, am hotarat sa-mi bag mintile in cap si sa ma intorc acasa. Sa parcurgi 12 km pe jos cand la Mangalia si daca trebuia sa merg la 300 m distanta ma urcam in masina, nu-i chiar asa de usor. De fapt se si vedea acest lucru. Am ramas cu o singura viteza de mers, cu cea de foarte incet. Ma amageam singur si mai poposeam in dreptul vreunei flori sau a unei ciupercute sa le fotografiez, odihnindu-ma astfel cateva secunde. Da, am facut mai mult timp cu cca jumatate de ora la intoarcere, dar a meritat. Era un aer atat de curat si sa asculti susurul izvoarelor ce coborau din munti indreptandu-se spre fiord taindu-si drum printre copacii padurii ce strajuia soseaua , chiar a compensat efortul unui om batran si fara minte cum m-am caracterizat la inceputul relatarii, daca m-am incumetat sa fac atata drum pe jos. Din imagini veti vedea ca a meritat efortul. Cu bine. Lodingen/Norway. 9 sept. 2013
Posted on: Mon, 09 Sep 2013 10:49:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015